Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Amploarea pandemiei de COVID-19, care a făcut ravagii în întreaga lume și a înregistrat o creștere masivă a numărului de decese în ultimii ani, precum și impactul pe care l-au avut asupra sănătății umane alte epidemii contemporane cauzate de zoonoze (infecții contagioase provocate de bacterii, virusuri, ciuperci, viermi etc. comună animalelor și omului, transmisibilă direct sau prin intermediul unor insecte – n.r.) au evidențiat necesitatea de a înțelege mai bine aceste afecțiuni și au concentrat atenția oamenilor de știință asupra tiparelor de propagare a acestor boli infecțioase.
Oamenii de știință preconizează că epidemiile cauzate de boli zoonotice vor fi mai frecvente în viitor, ca urmare a schimbărilor climatice și de mediu determinate de om, însă amploarea implicațiilor acestui fenomen asupra sănătății globale este dificil de caracterizat, având în vedere datele empirice limitate privind frecvența răspândirii zoonotice și variabilitatea acesteia în timp.
„Agenții patogeni virali zoonotici provoacă cele mai multe epidemii moderne, deoarece trec de la animale sălbatice sau animale domestice la oameni prin vânătoare, invadarea habitatului și creșterea intensivă a animalelor, printre alte activități. Se preconizează că schimbările climatice și alte forme de schimbări antropice ale mediului vor crește frecvența evenimentelor de propagare zoonotice, în timp ce creșterea densității populației umane și a conectivității facilitează răspândirea focarelor”, explică specialiștii companiei de biotehnologie Ginkgo Bioworks, din California, SUA.
Numărul de focare a crescut exponențial în ultimele 6 decenii
Pentru a se apropia cât mai mult de ceea ce ne rezervă viitorul din acest punct de vedere, experții companiei americane de biotehnologie au vrut să vadă cum s-au propagat, în ultimele decenii, patru tipuri de agenți patogeni virali, care au fost cauza celor mai multor focare și epidemii moderne cu impact mare asupra sănătății publice.
Este vorba despre filovirusuri (care includ virusul Ebola și virusul Marburg), Sindromul respirator acut sever (SARS), virusul Nipah și virusul Machupo, care provoacă febra hemoragică boliviană. Autorii studiului au precizat că analiza lor nu a inclus coronavirusul SARS-CoV-2, care a provocat pandemia COVID-19 și care ar fi provenit de la lilieci, deoarece încă este „în curs de desfășurare”. „Gripa și agenții patogeni transmiși prin vectori au fost, de asemenea, excluși, din cauza diferențelor semnificative în ceea ce privește apariția bolii și tiparele de raportare, care includ programe mari de supraveghere specifice, care au crescut semnificativ în perioada analizată”, mai precizează aceștia.
Concret, echipa de cercetători a analizat datele epidemiologice colectate de la peste 3.150 de focare, între anii 1963 și 2019, identificând 75 de evenimente de răspândire epidemică în 24 de țări. Aceste evenimente, în care fost implicate cele patru tipuri de virusuri, au provocat 17.232 de decese. Dintre acestea, peste 15.700 de morți au fost cauzate de filovirusurile epidemice (Ebola și Marburg) și au avut loc mai ales în Africa.
Ampla bază de date folosită în acest studiu a acoperit epidemiile raportate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), focarele care au avut loc începând cu 1963 și care au ucis 50 sau mai multe persoane, precum și evenimentele semnificative din punct de vedere istoric, inclusiv pandemiile de gripă din 1918 și 1957.
Cercetătorii au descoperit, astfel, că a existat o creștere a numărului de epidemii cu aproximativ 5% în fiecare an între anii 1963 și 2019, numărul deceselor crescând cu 9%.
„Dacă aceste rate anuale de creștere continuă, ne așteptăm ca agenții patogeni analizați să provoace de patru ori mai multe evenimente de propagare și de 12 ori mai multe de decese în 2050, decât în 2020”, au adăugat ei.
„Sunt necesare acțiuni urgente”
Cercetătorii au precizat, de asemenea, că este probabil ca cifrele să fie o subestimare din cauza criteriilor stricte de includere a agenților patogeni în analiză și a excluderii COVID-19.
Aceștia au afirmat că evaluarea dovezilor sugerează că seria de epidemii recente declanșate de răspândirea zoonotică „nu sunt anomalii aleatorii, ci urmează o tendință de mai multe decenii în care epidemiile au devenit atât mai mari, cât și mai frecvente”.
Echipa a adăugat că noile constatări oferă dovezi suplimentare că „sunt necesare acțiuni urgente pentru a aborda acest risc mare și în creștere pentru sănătatea globală”: „Această tendință poate fi modificată prin eforturi globale concertate pentru a ne îmbunătăți capacitatea de a preveni și de a limita focarele”.
Cât de periculoase sunt virusurile analizate
Identificat pentru prima dată în 1976, virusul Ebola (Ebolavirus) este un virus extrem de periculos din familia filovirida (filovirusuri) care provoacă febra hemoragică Ebola, o boală infecțioasă virală cu o rată de letalitate de până la 90% la om. Se presupune că liliecii frugivori (care se hrănesc în principal cu fructe) sunt gazdele naturale ale virusului Ebola.
Virusul Marburg (Marburgvirus) este asemănător cu virusul Ebola (aparține aceleiași familii de agenți patogeni) și provoacă febra hemoragică Marburg. Se transmite la om de la diferite specii de maimute și lilieci, fie prin consumul acestora, fie prin contact direct cu părți din corpul acelor animale, și are o rată a mortalității care a variat între 24% și 88%, în funcție de tulpină.
Virusul Nipah este un alt virus zoonotic, transmis de lilieci, care face ravagii în prezent. Numeroase focare de boală cauzate de virusul Nipah au fost semnalate în Africa de Nord-Est și Asia de Sud-Est, iar cei infectați au șanse mici de supraviețuire.
Febra hemoragică boliviană, cunoscută și sub denumirea de tifos negru, este o febră hemoragică cauzată de virusul zoonotic numit Machupo, care are o rată a mortalității de până la 30%. Boala a fost întâlnită pentru prima dată în 1962, în satul bolivian San Joaquín, de unde și numele, fiind purtată de șoareci infectați.
SARS sau sindromul respirator acut sever, este o afecțiune cauzată de coronavirusul SARS-CoV (sau SARS-CoV-1). După epidemia de SARS din 2003, oamenii de știință au stabilit o legătură genetică între coronavirusul SARS care apar la civetele de palmier (pisica indoneziană) și oameni, confirmând ipoteza că virusul a fost transmis între specii.
