x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Campanie: consultații stomatologice gratuite

Campanie: consultații stomatologice gratuite

de Magda Bucur    |    29 Sep 2015   •   18:47
Campanie: consultații stomatologice gratuite
Sursa foto: John Hartley

Campania GSK Zâmbește România a pregătit 1.500 de medici stomatologi care oferă până la sfârșitul anului consul¬tații, detartraj și periaj profesionist gratuite în toate județele țării. Cei interesați pot suna medicii ale căror date de contact sunt afișate pe site-ul zambesteromania.ro.

Într-o clinică de specialitate, prețul unei consultații poate varia între 50 și 100 lei. Consultația implică diagnosticarea problemelor existente, dar de obicei necesită și efectuarea unei radiografii. În general, periajul profesionist și detartrajul costă 100 lei fiecare. În urma celor două proceduri, stomatologii îndepărtează placa bacteriană și depunerile de tartru, adică depozitele maronii-gălbui care se observă printre dinți. Procedura nu trebuie însă confundată cu albirea profesională a dinților, operațiune care în cabinetul medical poate ajunge până la 900 de lei.

Neglijența costă scump

Acumularea de tartru determină inflamarea gingiilor, ducând la apariția gingivitei. Una dintre cauzele care stau la baza depunerilor de tartru este periajul insuficient. Un studiu comandat de GSK Consumer Healthcare în 2014 arată că majoritatea românilor se spală pe dinți numai dimineața, sărind peste periajul de seară. Statisticile expun faptul că românii își schimbă periuța de dinți doar o dată la 1,5 ani. În mediul rural, o persoană folosește un tub de pastă de dinți timp de doi ani și jumătate și schimbă periuța de dinți numai o dată la 10 ani.
 

×