IMAGISTICA MEDICALA
Scintigraful este un aparat de imagistica medicala cu ajutorul caruia se fac unele dintre cele mai moderne metode de investigatii.
|
Cu ajutorul lui se pot face explorari in toate structurile corpului: schelet, ficat, creier, rinichi, pancreas, plamani etc. Metoda se bazeaza pe administrarea unui radiofarmaceutic, fara sa fie o substanta de contrast propriu-zisa. "Aceasta substanta, marcata cu izotopi radioactivi, se acumuleaza in cantitate mai mare in organul pe care dorim sa il exploram si cu ajutorul scintigrafului detectam radiatiile emise. Pe ecran vom avea o imagine complexa a organului investigat", explica medicul primar Pall Albert, seful laboratorului de medicina nucleara al Institutului de Oncologie "Prof. dr. Alexandru Trestioreanu". Substantele care se administreaza de obicei injectabil, dar si oral (pentru vizualizarea tiroidei si functiei de evacuare gastrica) au proprietatea de a se fixa in organul explorat. Pentru vizualizarea scheletului se folosesc, de exemplu, saruri de calciu, si pentru ficat - substante care au predilectie pentru tesutul hepatic. Scintigraful functioneaza cu raze Gamma, care iradiaza foarte putin. Acesta este unul dintre avantajele metodei de investigare. In plus, scintigraful permite explorarea intregului corp, intr-un timp mult mai scurt decat prin alte metode de investigare, axate pe explorarea unor segmente din corp. Un al treilea avantaj al investigatiei cu ajutorul scintigrafului este ca arata atat modificarile morfologice ale organelor, cat si pe cele functionale (modul in care functioneaza). Cu ajutorul lui se poate vedea, de exemplu, functionalitatea renala si cardiaca (indispensabile operatiilor pe cord). Scintigrafia, analiza cu ajutorul scintigrafului, costa 1.800.000 de lei. Ea nu se face la cerere, ci exclusiv la recomandarea medicilor specialisti. Aparate scintigraf se gasesc la spitalele Universitar, Militar, Fundeni, "Sf. Ioan" si la Institutul Oncologic. INVESTIGATIE. Pacientul care face o investigatie cu scintigraful primeste o substanta radioactiva si, in functie de organul care se investigheaza, asteapta de la doua minute (scintigramele dinamice, functionale) si pana la 24 de ore (la tiroida), pentru ca substanta sa se fixeze in zona explorata. In timpul asteptarii, pacientul poate sta in salon sau acasa si poate duce o activitate normala. Pentru efectuarea investigatiei, pacientul se asaza pe un pat si deasupra lui se plimba o camera care capteaza radioactivitatea organelor in care a fost infiltrata substanta. Printr-un sistem complex, imaginea este redata pe un monitor si se poate reproduce pe film. Nu este nevoie ca pacientul sa se dezbrace sau sa scoata obiectele metalice pe care le are asupra sa.
Citește pe Antena3.ro