"Caut medic curajos!"

CONDAMNARE ● Doctorii nu-i mai prescriu Iuliei nici un tratament
A fost paralizata, a facut de nenumarate ori temperatura de peste 41 de grade, a trecut prin pneumonii, operatii la picior, la anus, meningoencefalita aseptica, infectii urinare, respiratorii, otita, vasculita cerebrala, de multe ori fiind la un pas de moarte. Acum, cele trei diagnostice care i-au fost puse: vasculita sistemica, hepatita cu virus C postransfuzional si endometrioza, au condamnat-o pe Iulia sa traiasca in disperare. Tot ce si-ar dori acum ar fi sa gaseasca un medic care "sa-mi descilceasca bolile si sa aiba curaj sa-mi dea un tratament".

CONDAMNARE ● Doctorii nu-i mai prescriu Iuliei nici un tratament
A fost paralizată, a făcut de nenumărate ori temperatură de peste 41 de grade, a trecut prin pneumonii, operaţii la picior, la anus, meningoencefalită aseptică, infecţii urinare, respiratorii, otită, vasculită cerebrală, de multe ori fiind la un pas de moarte. Acum, cele trei diagnostice care i-au fost puse: vasculită sistemică, hepatită cu virus C postransfuzional şi endometrioză, au condamnat-o pe Iulia să trăiască în disperare. Tot ce şi-ar dori acum ar fi să găsească un medic care "să-mi descîlcească bolile şi să aibă curaj să-mi dea un tratament".

Avea 26 de ani cînd a simţit poate, pentru prima dată, că Dumnezeu i-a dat bucuria: terminase şcoala de asistente medicale şi se angajase la Spitalul "Matei Balş", Secţia Pediatrie. Printre copii, acolo unde şi-a dorit de cînd era mică să lucreze. Nu era zi în care să nu-i înconjoare pe cei mici, aflaţi la terapie intensivă, cu dragostea şi optimismul ei. Era, în sfîrşit, pe picioarele sale. Şi tocmai pentru a fi cît mai aproape de copiii suferinzi de meningită, într-o dimineaţă şi-a făcut un vaccin pentru imunizare. La numai 17 zile i s-a declanşat vasculita. De-atunci, necazurile s-au ţinut unele după altele, într-o înlănţuire de suferinţă, lacrimi, incertitudine şi stropi de speranţă născuţi din credinţa în Dumnezeu. O lună a stat în spital, lipită de patul pe care era obişnuită să stea doar atunci cînd alina suferinţa vreunui copil. Organismul său reacţiona violent la fiece tratament făcut. Aşa s-a întîmplat că la numai cîteva zile chipul i-a fost schimonosit de o pareză, apoi a contactat şi meningoencefalita. Zecile de scaune pe care le avea, însoţite de picături de sînge, aftele bucale, stările febrile, toate i-au dus pe medicii români cu mintea că Iulia poartă pe umeri şi boala Bechcet. Nimic parcă nu o mai speria. Trecuse prin paralizie, vreme în care nici măcar nu putea să simtă cînd urina, avusese dureri cumplite de cap, tratamentele, extrem de dure, "mă transformaseră într-o legumă", povesteşte Iulia. "În doi ani de zile de cînd am făcut vaccinul, nu ştiu dacă am stat o lună acasă", spune fata, şi lacrimile i se rostogolesc pe obrajii palizi.

REVOLTĂ ÎNGHIŢITĂ. Din martie 2007, problemele neurologice au început să se mai liniştească, însă sistemul său imunitar, doborît de atîtea complicaţii, a lăsat loc infecţiilor de toate felurile: urinare, respiratorii. "Anul trecut am avut infecţie generalizată, septicemii cu 2-3 microbi deodată. Nefrită, la rinichi, două operaţii la anus pe fondul vasculitei, ultima dintre ele avînd 15 leziuni", explică tînăra de doar 29 de ani. Din cauza articulaţiilor şubrede, tot în 2007 a trebuit ca şi genunchiul să-i fie operat. "Nu e noapte în care să nu mă tînguiesc, să nu mă chinuiesc din cauza durerii de oase. Şi dacă mă lovesc de ceva, cît de uşor, ba mi se învineţeşte locul acela imediat, ba ţîşneşte sîngele. Nici nu se poate să mi se recolteze sînge, că imediat plesneşte vena. Numai eu ştiu prin cîtă suferinţă trec", spune tînăra blondă, firavă, cu ochii verzi. Şi-şi ascunde neliniştea după un zîmbet trist. I s-a administrat cortizon, pentru a împiedica infecţiile să apară, dar, din septembrie anul trecut, de cînd i s-a depistat hepatita cu virus C, parcă nici un tratament nu mai funcţionează. "Ţin minte că s-a declanşat foarte urît. M-am îngălbenit toată, îmi era rău, iar medicii mi-au spus cu nonşalanţă: «Na, că ai mai făcut şi o hepatită», de parcă era o nimica toată.

Oare nu tot din spital am căpătat-o? Toată viaţa mi-am petrecut-o fără să fac excese, fără să beau, să fumez, nu am pierdut nopţile, iar în ultimii ani nici nu mai trecusem pe la un stomatolog ca să zici că aş fi luat de acolo", se revoltă tînăra, după care vocea i se stinge uşor-uşor, ca la un semn care-i spunea că-i mai bine să tacă.

FĂRĂ TRATAMENT. Şi, de parcă toate suferinţele şi bolile de care suferea nu erau de ajuns, sufletul său avea să fie iar traumatizat de o altă veste: endometrioză. A fost operată de urgenţă din cauza sîngerării abundente şi a transpiraţiei ce pusese stăpînire pe ea, ca o apă uleioasă şi sîcîitoare. De-atunci, tot prin spitale umblă. Nu se vindecă bine o rană, că alta se deschide.

Din octombrie, de cînd medicii i-au descoperit hepatita, nimeni nu a avut curaj să-i prescrie un tratament sau să-i facă interferon, considerînd că-i agravează starea. Nici pentru endometrioză nu i s-a administrat vreun medicament, deşi, spune fata, "am citit că lună de lună, lăsînd netratată boala, aceasta se agravează. Iar eu nu iau nimic pentru nici un diagnostic pe care îl am, doar un hepatoprotect. Nu am nici un tratament pentru boala autoimună de care sufăr. Tot ce îmi doresc este să dau de un doctor care să încerce un tratament, poate cine ştie, Dumnezeu îmi scoate în cale şansa de a mă salva".

PASIUNI. De mai bine de doi ani de cînd boala şi-a făcut cuib în trupul şi în sufletul Iuliei, fata a renunţat la atletism, sportul ei preferat, precum şi la serviciu, fiind pensionată pe caz de boală. Cîteodată, cînd durerea de oase sau stările de vomă o mai ocolesc, ori sîngele nu-i mai ţîşneşte din nas, Iulia pictează icoane pe sticlă. Meştereşte cu migală la fiecare în parte şi, printre dorinţele sale ascunse, îşi spune încet, doar sieşi: "Ce bine ar fi dacă aş avea putere şi bani să fac facultatea de asistenţă socială!". Îi e teamă să spună "bine" atunci cînd o întrebi "ce mai faci?," ca nu cumva binele să se transforme în rău. Îi e teamă să se gîndească la Crăciun sau la Paşte, la atingerea vreunui băiat, la zîmbetul copilului pe care şi-l doreşte din tot sufletul. "Simt că toată lumea m-a părăsit. Simt că nu mai am pe nimeni. Cîteodată mă întreb: «Oare de ce, Doamne, mă pui la atîtea încercări? Oare mai pot să duc mult?»"