x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Ce cauzează nevoia de a mânca ceva sărat şi ceva dulce?

Ce cauzează nevoia de a mânca ceva sărat şi ceva dulce?

de Anca Arambaşa    |    20 Dec 2016   •   17:40
Ce cauzează nevoia de a mânca ceva sărat şi ceva dulce?

Probabil nu vi s-a întâmplat o singură dată să aveţi poftă de ceva dulce după ce aţi mâncat ceva sărat, nu-i aşa? Sau invers. Şi poate că v-aţi întrebat ce anume cauzează aceste nevoi, care, pentru unii dintre noi, sunt neobişnuite. Acest contrast al gusturilor, această succesiune a simţurilor este cerută de părţi diferite ale corpului uman pentru a satisface nevoi distincte.

Doctorul Mihaela Bilic explică într-o postare pe o reţea de socializare că „dulcele place creierului, ne anesteziază, ne liniștește, ne dă o stare de bine. Corpul nu are nevoie de dulce, mai mult chiar, nu știe să ceară dulce. Zahărul este un moft, ceva adresat excusiv plăcerii și nu ne hrănește, are doar calorii goale”. În schimb, sarea este indispensabilă vieţii, la fel ca apa. „Fără sare, apa nu poate fi menținută în celule, ca urmare ne-am deshidrata și am muri. Deci corpul are grijă să ceară sare, știe să facă asta”, adaugă aceasta.

Doctorul concluzionează că mintea este cea care cere zahăr şi corpul este reponsabil cu nevoia de ceva sărat, „ca și cum am avea două ființe în interiorul nostru care cer să fie satisfăcute. Nu e nimic mai firesc decât un mic desert la finalul unei mese, o arată tradițiile culinare din lumea întreagă. E normal ca după ce ne hrănim corpul, să-i dăm și creierului un mic premiu de liniștire, ca să fie cuminte și ascultător”, spune Mihaela Bilic.

Dezechilibrul apare când creierul continuă să ceară recompense atunci când nu este cazul. Zahărul, pâinea şi, în special făinoasele, sunt cele mai eficiente anestezice pentru tristețe, anxietate, nemulțumire, energie negativă, stres, oboseală. „Creierul caută confortul și starea de bine, corpul caută supraviețuirea, iar noi ne trezim captivi în cercul dulce-sărat și iar dulce care trebuie compensat cu sărat”, încheie sursa menţionată mai sus.

Nu ne rămâne decât să încercăm să ne liniştim psihicul şi să ne luptăm cu poftele.

 

Citeşte şi:

Patru probleme ale ochilor. Ce să faci ca să le eviți

 

Vârsta 40 + şi schimbările din viaţa femeilor. 5 lucruri cărora NU trebuie să le mai dai importanţă după această vârstă

 

Manipularea din spatele pozelor de slăbit! O mamă a dezvăluit adevărul!

×