x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Ceața mentală, o provocare tot mai mare pentru tineri

Ceața mentală, o provocare tot mai mare pentru tineri

de Redacția Jurnalul    |    27 Oct 2025   •   17:00
Ceața mentală, o provocare tot mai mare pentru tineri
Sursa foto: Hepta

Ceața mentală este o stare caracterizată prin dificultăți de concentrare, memorie și luare a deciziilor. A devenit cea mai frecventă problemă de sănătate mintală în rândul adulților, conform unei analize din revista Neurology. 

În mod surprinzător, incidența sa este în creștere mai ales în rândul tinerilor sub 40 de ani.

Cauzele ceții mentale

Stresul cronic, lipsa somnului, efectele post-COVID, sedentarismul și supraîncărcarea digitală slăbesc capacitatea creierului de a procesa informațiile. Mediul modern solicită creierul tinerilor, mereu conectați și bombardațicu stimuli, fără pauze reale de odihnă.

În schimb, adulții peste 60 de ani par să-și mențină mai bine sănătatea cognitivă datorită unei alimentații echilibrate, îngrijirii cardiovasculare și nivelului educațional, recunoscuți drept factori protectori, notează longevitymagazine.ro.

Cum îți protejezi creierul și memoria

  1. Prioritizează somnul. O noapte de somn insuficient afectează memoria și viteza de reacție. Este nevoie de 7-9 ore de somn regulat, chiar și în weekend.

  2. Exerciții fizice regulate. Mișcarea stimulează fluxul de sânge către creier și formarea de noi neuroni (neurogeneză). Antrenamentele cardio, de forță, dar și activități precum mersul rapid sau yoga îmbunătățesc concentrarea și memoria.

  3. Alimentație sănătoasă. Nutrienți precum acizii grași Omega-3 (somon, semințe de chia, nuci), polifenolii (fructe de pădure, cacao, ceai verde) și legumele verzi susțin claritatea mentală. Dietele MIND și mediteraneană sunt recomandate pentru protecția cognitivă pe termen lung.

  4. Pauze strategice. Odihnește-ți mintea prin scurte întreruperi, respirații adânci și plimbări în natură care reduc oboseala cognitivă.

  5. Provocări mentale. Învață o limbă nouă, să cânți la un instrument sau un hobby care solicită atenție pentru a întări conexiunile neuronale și a întârzia îmbătrânirea cerebrală.

  6. Suplimente pentru funcția cerebrală. Substanțe precum citicolina, resveratrolul și kanna pot susține concentrația și protecția neuronală dar administrarea lor trebuie discutată cu medicul.

Pe fondul unei vieți digitale intense, menținerea sănătății mentale devine esențială pentru bunăstare și longevitate. Claritatea mentală nu este un lux, ci o condiție vitală pentru sănătatea pe termen lung și calitatea vieții.

×
Subiecte în articol: ceata mentala tineri