x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Cel mai bun aliment antibacterian

Cel mai bun aliment antibacterian

28 Sep 2017   •   16:46
  Cel mai bun aliment antibacterian

Deși multă lume fuge de acest aliment din cauza mirosului neplăcut după ce-l mănânci, efectele sale antimicrobiene nu sunt deloc de trecut cu vederea, scrie clicksanatate.ro.

Usturoiul, căci despre el este vorba, este considerat ca fiind unul dintre cele mai sănătoase alimente ce natura ni l-a pus la dispoziție.

Potrivit specialiștilor, dacă alegi să combini acest aliment cu magnifica miere de albine vei obține un adevărta elixir pentru organismul tău.

Însă în combinaţie cu mierea de albine naturală, efectul său este potenţat. Potrivit specialiştilor, combinaţia dintre usturoi şi miere consumată pe stomacul gol timp de 7 zile are efecte spectaculoase pentru sănătate.
Planta-minune plină de vitamine

Printre substanțele benefice ce se regăsesc în compoziția usturoiului putem aminti vitaminele A, complexul vitaminic B, vitamina C dar și potasiu, calciu și iod. Practic într-un singur aliment natural tu ai o farmacie de substanțe ce vor ține bolile la distanță.

×