x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Consumul excesiv de paracetamol provoacă astm

Consumul excesiv de paracetamol provoacă astm

28 Feb 2011   •   11:37
Consumul excesiv de paracetamol provoacă astm

154010-febra.jpgPotrivit unui studiu al cercetătorilor britanici, administrarea în exces de paracetamol copiilor sub 15 luni măreşte de două ori riscul apariţiei astmului până la împlinirea vârstei de şase ani.

 

Principalii vinovaţi de administrarea excesivă de paracetamol şi ibuprofen, un alt antipiretic, sunt medicii pediatri, care, potrivit cotidianului britanic The Telegraph, recomandă folosirea acestor medicamente încă dinaintea atingerii pragului de “temperatură critică”, de 38 de grade, dar şi părinţii, jumătate dintre aceştia folosind dozaje mult prea mari, apropiate de cele indicate în cazul adulţilor.

 

×
Subiecte în articol: copii astm paracetamol