Cu gândul la salvare

Scriu, citesc, aud şi vorbesc despre copii. Despre copii bătuţi, despre copii batjocoriţi, despre copii trişti, despre copii bolnavi. Despre boli şi suferinţe ale copiilor.

Scriu, citesc, aud şi vorbesc despre copii. Despre copii bătuţi, despre copii batjocoriţi, despre copii trişti, despre copii bolnavi. Despre boli şi suferinţe ale copiilor.

Mi-e frig... Fereastra e deschisă şi fumul se strecoară discret în noapte. Din faţa biroului văd o bucată nu prea mare de cer... vreo două stele... şi nişte pete alburii împrăştiate alandala pe albăstriul întunecat al nopţii. Privesc şi-mi simt gândurile cum o iau la sănătoasa. Nu ştiu de ce, nu ştiu cum, dar e o senzaţie plăcută ca, din când în când, gândurile să te părăsească şi să te lase doar să priveşti cerul. Chiar şi o bucăţică de cer... Să te poţi pierde în ea fără gânduri, fără gândurile întunecate precum noaptea.

Mi-e frică...! Mi-e frică de gândurile mele. Sunt momente în care le repudiez, le alung cu tot arsenalul de care dispun, pentru că nu joacă cinstit. Dar nu mă lasă. Se întorc, se insinuează în minte şi coboară perfid în suflet ca o otravă paralizantă. Sunt în război cu gândurile mele, care nu rămân gânduri, ci devin spaime.

Ştii că eşti singur şi te-ai împăcat cu ideea. Dar la fel de bine ştii că vreodată s-ar putea să ai nevoie de ajutor. Şi
atunci eşti doar la mâna norocului sau... a destinului.

O ambulanţă, două ambulanţe, trei ambulanţe... Foarte multe ambulanţe, nici n-are rost să le mai număr.
Una..., acum aproape patru ani, a venit după copilul meu, să-l salveze. Dar cine să-l salveze?  Că medicul era ocupat. N-am reuşit până acum să înţeleg de ce nu există un număr de medici egal cu numărul de ambulanţe... Dacă ţi s-ar spune "nu avem!", măcar nu ai mai aştepta, nu ai mai avea aşteptări... Şi ai încerca să faci faţă singur, aşa cum te-ai obişnuit.

O altă ambulanţă, acum mai bine de un an şi jumătate, s-a dus după un copil bolnav de laringită. Cu medic, cu asistentă... dar nici unul nu a ştiut ce să facă. Ambulanţa a fost un fel de taxi transformat pe drum în maşină mortuară. Iar părinţii au rămas să se lupte cu morile de vânt în încercarea de a afla "de ce?".

N-au aflat, ba mai mult decât atât, răspunsul primit în urma anchetei i-a năucit complet: personalul de pe ambulanţă nu este vinovat deoarece nu avea experienţa necesară...  

O altă ambulanţă, acum câteva zile, s-a dus după o femeie de 58 de ani. Fără medic, fără asistentă... Şoferul şi pacientul – un alt taxi devenit car funebru. Dar, după cum spunea cineva de la serviciul respectiv de ambulanţă, femeia era "bătrână". Aşa că... e vina ei.