Romanul are ziceri destepte, proverbele lui continand nu numai esenta tare de adevar, ci si o formula a exprimarii inspirata si sugestiva. Intr-o zicala insa romanul a dat gres. In acea zicere des auzita: "E un nesimtit, il doare in fund". O grava eroare. Sa nu dea Dumnezeu nici dusmanilor tai o durere in fund, caci durerile recto-anale sunt considerate de oameni, dar si de medicina ca facand parte din categoria celor mai groaznice dureri. O multime de oameni se chinuiesc din pricina hemoroizilor: dureri in zona rectului si anusului, senzatia de arsura, pierderi de sange. Unii ajung intr-o situatie atat de grea incat nu mai pot sta pe scaun decat asezati pe un colac de strand din acela umflat care te ajuta sa inveti inotul. Statisticile spun ca afectiunile anale sunt larg raspandite, cuprinzand de la 5% la 20% din populatie.
Pierderi de sange
Au dreptate oamenii cand spun ca hemoroizii sunt varice la fund? Doctor Aurel Tonea, medic primar in chirurgie la Clinica de Chirurgie de la Spitalul Fundeni, condusa de un nume ilustru - de profesorul Irinel Popescu, explica boala hemoroidala. Doctorul Aurel Tonea spune ca boala de hemoroizi este mai mult decat o boala a varicelor, caci in hemoroizi sufera arterele, venele, capilarele, dar si tesuturile din zona recto-anala. Cuvantul hemoroizi vine din limba greaca si inseamna pierdere de sange. Hemoroizii se numesc primari sau esentiali, cand reprezinta o suferinta in sine, generata de dilatarea exagerata a complexului vascular, dar hemoroizii incadrati in categoria secundari pot aparea ca ecou al altor boli, cum ar fi: tumorile pelvine, cancerele rectale sau ciroza cu apa in abdomen.
Orice om are plexuri hemoroidale, care inseamna un sistem de vene care au dilatatii normale, acestea alaturi de pliuri si sfincterul anal controland scaunul. Cand aceste plexuri hemoroidale se dilata mai mult decat normal apare boala hemoroidala. Hemoroizii pot fi interni sau externi, acestia din urma intalniti mai rar si ca o consecinta a hemoroizilor interni. In hemoroizii interni, sangerarea inseamna sange rosu in cantitate mica-medie care pateaza hartia, poate fi sub forma de picaturi, dar chiar si sub forma de jet de sange. Sangele pierdut din cauza hemoroizilor apare de regula la sfarsitul scaunului si el murdareste scaunul in exterior fara sa fie amestecat cu materiile fecale.
Stadiile afectiunii
Hemoroizii interni sunt incadrati in patru stadii. In primul stadiu, hemoroizii sunt doar interni. In gradul al doilea, hemoroizii interni se exteriorizeaza in timpul scaunului, dar apoi reintra in rect. In gradul trei, dupa ce ies afara, hemoroizii nu se mai retrag de la sine, ci trebuie introdusi in rect cu mana folosind si unguente. In gradul patru, hemoroizii raman mereu in afara anusului, apar dureri, inflamatii, sangerari. Hemoroizii interni pot da dureri si se pot complica cu fisuri anale, cu abscese sau cu fistule anale. Oricum, medicul este cel care decide daca este o boala de hemoroizi, pentru ca de multe ori aceste simptome pot ascunde un cancer recto-colonic. Hemoroizii de gradul doi si trei pot fi tratati prin asa-zisele metode instrumentale, adica nechirurgicale. Sunt procedee fizice care nu cer anestezie, nici sala de operatie si nici internarea. In categoria acestor metode nechirurgicale se regasesc ligaturile cu benzi de cauciuc, iar a doua metoda este fotocoagularea cu raze infrarosii, cele doua metode aplicandu-se impreuna. In ce constau aceste metode neinstrumentale? Se alege cel mai mare hemoroid, cel principal, care este aspirat intr-un tub, dupa care i se pun la baza doua benzi de cauciuc. Astfel el este strangulat, nu mai este hranit cu sange si apare necroza, cum s-ar zice se usuca si cade in cateva zile, iar mica rana ramasa se cicatrizeaza in 14-20 de zile. Fotocoagularea cu raze infrarosii inseamna ca vasele si mucoasa primesc trei puncte de coagulare mai sus de zona in care s-a facut ligaturarea cu benzi de cauciuc. Intr-o sedinta, cele doua metode vizeaza doar un hemoroid, iar pacientul vine peste 3 saptamani pentru alt hemoroid, tratamentul durand 2-3 luni. Mai exista si metoda scleroterapiei, cand se introduce in hemoroid formol pentru sclerozarea lui. Hemoroizii se pot trata si prin chirurgie clasica, adica se taie pachetele hemoroidale cu punti de mucoasa normala. Alt tip de operatie cu bisturiul este acela in care se extirpa un cilindru de mucoasa anala scotandu-se toata mucoasa cu hemoroid cu tot.
DIAGNOSTIC. Cel ce poate preciza diagnosticul este medicul chirurg, care executa mai intai un tuseu anal, apoi poate face o inspectie cu anoscopul, ajungand la examenul cu colonoscopul, numit recto-sigmoidoscopie, adica o inspectie cu camera video in zona rectala si in zona colonului in forma de litera sigma, adica pe o portiune de 50-60 cm din intestinul gros, zona finala.
RECOMANDARI. Oamenii care sufera de hemoroizi trebuie sa evite constipatia printr-o alimentatie bogata in legume si fructe proaspete, in alimente bogate in fibre, precum zarzavaturile, grahamul, plus ca e bine sa se bea peste 2 litri de lichid. Este utila si inghitirea a 1-2 linguri cu ulei de parafina sau 2-3 lingurite cu ulei de masline. In general, laxativele trebuie evitate sau daca sunt folosite ele trebuie administrate pe o perioada scurta. Oamenii care au hemoroizi trebuie sa evite condimentele (piperul, ardeiul, mustarul), dar si bauturile tari. Este foarte importanta igiena locala. Oamenii bolnavi de hemoroizi trebuie sa evite folosirea hartiei igienice si dupa scaun doar sa se spele cu apa calduta si sapun neiritant.
CAUZE. In hemoroizii interni nu exista o singura cauza care-i provoaca, ci sunt mai multi factori care concura la aparitia hemoroizilor. O cauza este tulburarea de tranzit intestinal, constipatia, dar si diareea produce o presiune la nivelul anusului si o iritatie, care duc la criza de hemoroizi. Un alt factor favorizant este statul prelungit pe scaun, care modifica tonusul muscular, intensifica circulatia pelvina si produce hemoroizi. Bineinteles ca oamenii cu hemoroizi au si o predispozitie genetica, o slabiciune a tesuturilor de sustinere din zona recto-anala. La ei exista si tulburari ale tesutului conjunctiv.
ATENTIE! Dupa trombozele hemoroidale la nivel anal pot aparea acele maristi hemoroidale, ca un fel de stafide, care nu sunt vase, se simt cu mana, caci pielea s-a dezvoltat prea mult si nu trebuie tratate aceste ridicaturi. Daca maristele hemoroidale se inflameaza si dor, ele se taie si se cos cu ajutorul bisturiului cu radiofrecventa.