Florentina Dima n-a mai mers la şcoală din clasa a V-a. Atunci s-a îmbolnăvit, iar viaţa i-a dat lovitură după lovitură. Acum, singurii ei prieteni sunt copiii bolnavi de cancer, care fac citostatice la Institutul Fundeni. Şi oamenii care au ajutat-o să meargă mai departe.
Până la 10 ani, Florentina a fost un copil normal. Mergea la şcoală şi se bucura de viaţă. Îi plăcea să înveţe şi, mai ales, să citească. Acum, la 19 ani, asta e cea mai mare durere a ei - că nu mai poate citi...
Era la începutul clasei a V-a când durerile puternice de cap, care nu cedau cu nici un calmant, au dus-o de urgenţă la medic. I s-a recomandat să facă un RMN în urma căruia s-a descoperit că avea o tumoră la baza chiasmei optice. Diagnosticul - maladie Recklinghausen - a înspăimântat-o pe Camelia Dima. Neurofibromatoza, cum i se mai spune bolii de care suferă tânăra, este o boală rară care produce tumori benigne ce se pot dezvolta în orice organ. La Florentina a atacat ochii. A fost operată la Spitalul Bagdasar Arseni, tumoarea a fost extirpată, dar Florentina a rămas fără vedere la ochiul stâng. Şi, ca nenorocirea să fie completă, în cazul ei biopsia a arătat că tumora era malignă...
LUNGUL ŞIR DE CHINURI
Aşa au început pentru Florentina curele de citostatice. Timp de 3 ani le-a făcut lunar, la Institutul Oncologic Fundeni din Bucureşti. În 2004, i-au revenit durerile de cap şi medicii au descoperit că îi apăruse o altă tumoră, pe partea dreaptă a creierului. Din nefericire, inoperabilă. Această tumoră i-a provocat Florentinei o acumulare în exces de lichid cefalorahidian şi creşterea presiunii intracraniene de cinci ori peste cea normală. Făcuse hidrocefalie. A intrat de urgenţă în operaţie, i-a fost extras lichidul în exces din cutia craniană şi i-a fost montat un şunt metalic, un dren, pentru a preîntâmpina o altă hidrocefalie. Furtunaşul metalic ce drenează lichidul este şi acum în corpul Florentinei - de la cap până la vezica urinară.
După operaţie, a reluat curele de citostatice. Tratamentul agresiv a făcut să-i cadă părul, să slăbească mult şi să aibă continuu senzaţii de vomă. În ciuda celor 5 ani care se împlineau de când începuse chimioterapia, în luna ianuarie 2006, tumora de la ochi a recidivat şi ameninţa să îi ia Florentinei complet vederea. Medicii români s-au declarat neputincioşi de această dată. Singura şansă a fetei a venit din Germania. Medicii de acolo îi promiteau reuşita, însă intervenţia chirurgicală costa mai mult decât ar fi putut să strângă familia Dima într-o viaţă de muncă.
Cu eforturi supraomeneşti, mama Florentinei a reuşit în cele din urmă să strângă banii. A bătut pe la toate uşile la care s-a putut gândi. "Dragostea pentru copilul meu nu mă lasă să mă dau bătută. De aceea lupt pe toate căile şi cred că bunul Dumnezeu o va face bine", spunea Camelia Dima.
SALVAREA ŞI RECĂDEREA
Doctorii nemţi i-au salvat Florentinei vederea la ochiul drept şi i-au cerut să vină periodic la control şi tratament. A reuşit să meargă doar o dată, din cauza costului ridicat, iar apoi a continuat citostaticele la Institutul Fundeni. În martie 2008, medicii i-au descoperit cheaguri de sânge şi resturi tumorale pe creier. Florentina ar fi trebuit să meargă din nou în Germania, însă nu mai avea bani. O colegă de suferinţă a ajutat-o să ia legătura cu oamenii care au făcut posibilă plecarea ei. Mădălina Frangulea, internată şi ea la Fundeni, cu limfom Hodgkin, a îndemnat-o pe Florentina să scrie la redacţia Jurnalului Naţional. Cu ajutorul prietenilor noştri din blogosferă am reuşit atunci să strângem cei 5.000 de euro de care tânăra avea nevoie. Şi, impresionaţi de suferinţa fetei, prietenii noştri au devenit şi prietenii ei.
După revenirea din Germania, un timp Florentinei i-a fost bine. Cam jumătate de an. Dar n-a fost să fie... La începutul lui 2009 a ajuns din nou la spital. Făcuse acumulare de lichid în abdomen. Drenul montat pentru hidrocefalie se înfundase. Avea dureri insuportabile de cap şi de burtă. A fost operată şi a fost curăţat drenul.
Durerile de cap au reînceput însă, în urmă cu o lună. Întâi ziua, apoi şi noaptea, până când Florentina n-a mai reuşit să închidă un ochi de durere. Medicii din Tulcea ajunseseră să facă experimente cu calmante, dar organismul ei nu mai răspundea la nici unul. Doctorul care o trata la Bucureşti i-a prescris, în disperare de cauză, un neuroleptic - Depakine, care o sedează pe timpul nopţii. Să poată măcar să doarmă... Deşi costă doar 40 de lei flaconul, mama ei nu şi-a permis să cumpere decât 10 pastile.
Tatăl Florentinei şi-a pierdut serviciul şi lucrează acum cu ziua, pe unde apucă. Uneori câştigă 30 de lei pe zi. Doar uneori...
Apoi medicii au recomandat un RMN. Un nou drum la Bucureşti şi cei 700 de lei plătiţi pentru investigaţie au secătuit bugetul familiei Dima. Mama Florentinei ne-a mărturisit, cu lacrimi în ochi, că au 2.000 de lei datorii la întreţinere.
O NOUĂ ÎNCERCARE
Rezultatul RMN-ului a comfirmat coşmarul Cameliei Dima. O nouă tumoră s-a instalat în creierul Florentinei. Medicii din România i-au spus, din nou, că nu pot interveni. Dar Florentina are un înger puternic. Şi o mamă care nu ştie ce înseamnă renunţarea. Camelia Dima găsit o clinică în Turcia şi, cu ajutorul prietenilor virtuali ai Florentinei, a reuşit să strângă suma necesară pentru a merge la analize. Deşi i-au mai descoperit două mici tumori pe creierul mic, medicii din Turcia i-au spus tinerei că îi pot salva viaţa. Nu va avea nevoie de operaţie, ci de radioterapie cu metoda Cyberknife. Procedeul este non-invaziv şi ajută la distrugerea tumorilor. Vindecarea definitivă - asta i-au promis specialiştii turci Florentinei. Şi au asigurat-o că, în urma şedinţelor de tratament, va scăpa de dureri, de drumurile la spitale şi de tot chinul pe care l-a îndurat în ultimii ani.
Pentru asta are nevoie însă de bani. 16.000 de euro costă sănătatea Florentinei. Din această sumă s-au strâns până acum 9.650 de euro şi 400 de dolari. Pentru restul, Florentina mai are nevoie de prieteni...
"Dragostea pentru copilul meu nu mă lasă să mă dau bătută. De aceea lupt pe toate căile şi cred că bunul Dumnezeu o va face bine"
Camelia Dima
Ajutor!
Florentina are mulţi prieteni. O parte i-a pierdut, răpuşi de cancer, la secţia de oncologie. O altă parte i-a câştigat, impresionaţi de suferinţa şi de lupta ei. Nu le ştie numărul şi nici numele tuturor. Ştie însă că Cineva îi va răsplăti, în numele ei. Pentru a o ajuta pe Florentina puteţi face o donaţie, cât de mică, într-unul dintre conturile deschise la BCR, sucursala Tulcea, pe numele mamei ei, Dima Camelia: Cont RON: RO 03 RNCB 02560 4325 757 0001; Cont EURO: RO 46 RNCB 02560 4325 757 0003; Cont USD: RO 62 RNCB 02560 4325 757 0006 Cod SWIFT: RNCBROBU
Dacă aveţi acasă sau la birou un post telefonic în reţeaua Romtelecom, puteţi face donaţii şi prin teledon, la numerele:
0900.900.092 - 2 euro/apel
0900.900.095 - 5 euro/apel
0900.900.090 - 10 euro/apel
Mama Florentinei poate fi contactată la telefon: 0743.99.75.23.
Citește pe Antena3.ro