Momentele de timiditate sunt normale pentru orice copil. In primii ani de viata este firesc ca micutul sa se agate de fusta mamei, sa caute apropierea parintelui cand se apropie un strain sau cand se afla intr-o situatie noua. E firesc sa planga la aproape orice despartire de parinti, chiar si de scurta durata.

Psihologul Oana-Maria Olteanu, de la Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii "Grigore Alexandrescu", apreciaza ca "nu trebuie sa ne alarmam daca micutul nu se alatura imediat unui grup de copii. Este bine sa asteptam sa se familiarizeze cu situatia. Copilul de 2-3 ani cauta protectia, iar adultul este cel care il securizeaza, ii da incredere. E firesc sa caute o prezenta incurajatoare intr-o situatie noua. E firesc sa aiba preferinte in privinta anumitor persoane". Incepand de la 4-6 ani, comportamentul rezervat, insotit de plans, incordare, este insa mai putin acceptat de adulti. Dar nu trebuie sa uitam ca, de-abia de la aceasta varsta, copiii invata sa relationeze, sa se socializeze.

De la timiditate la singuratate

Problemele apar cand prichindelul manifesta o timiditate excesiva, stari de anxietate, inhibitie persistenta. Cand este cazul ca parintii sa fie atenti? "Atunci cand copilul este deseori singur, nu-i place sa cunoasca alte persoane, nu vorbeste despre colegii de scoala si nu invita pe nimeni acasa. Cand aceasta atitudine devine persistenta, cand observa ca nu-l bucura contactul cu alti copii sau adulti din jurul lui. Cand observa ca micutul are foarte rar momente in care este relaxat si bucuros in compania celorlalti. Cand copilul plange, se inroseste, se ascunde, se balbaie sau refuza sa vorbeasca (mutism) in preajma altor persoane decat cele din familie. Se spune despre un astfel de copil ca «este mut la scoala». Intelege ce i se spune, scrie, deseneaza, face alte activitati, dar nu vorbeste", explica psihologul Oana-Maria Olteanu.

Totodata, parintii trebuie sa-si puna unele semne de intrebare daca observa ca, pana la un moment dat, copilul s-a comportat intr-un fel si ulterior a dovedit o timiditate excesiva sau a devenit singuratic. Aceste schimbari de comportament aparute in viata copilului trebuie gestionate din timp.

In cazul hiperanxietatii, problema care se incadreaza in sfera tulburarilor psiho-afective, copilul traieste aproape in permanenta un sentiment de teama atunci cand se afla intr-o situatie necunoscuta. Tot un copil hiperanxios este si cel caruia ii este frica de un lucru rau facut in trecut. Asemenea copii au nevoie de adulti care sa ii securizeze, sa fie in preajma lor, sa ii linisteasca, sa le aline suferinta.

Invata-l sa-si faca prieteni

Un copil poate fi singur fiindca este exclus din cercul de prieteni din cauza atitudinii prea autoritare sau agresive fata de ceilalti. In aceasta situatie, numai vorbind cu copilul tau despre problemele lui vei afla ce este de facut. Fa-l sa inteleaga ca relatiile dintre oameni nu sunt intotdeauna usoare. Comunicarea, prietenia sunt foarte importante in viata copilului. Datorita prieteniei el isi contureaza personalitatea, invata notiuni precum generozitatea, toleranta, sinceritatea... Astfel, copilul are nevoie de a relationa cu cei de varsta lui atat pentru a se juca, dar si pentru a se dezvolta. Cum il poti ajuta sa-si faca prieteni? In primul rand, fa tot posibilul pentru a-i reda increderea in sine. Apoi indeamna-l sa invite acasa cativa colegi de scoala. In functie de inclinatiile sale, inscrie-l la un club de sport, de dans, de pictura sau de muzica. De asemenea, discuta cu invatatoarea pentru a vedea cum se comporta in clasa sau in recreatie. Foarte important este sa rezisti tentatiei de a-l cocolosi, aceasta nu ar face decat sa agraveze lucrurile. Daca toate incercarile se dovedesc inutile, iar copilul tau prefera in continuare singuratatea, gandeste-te sa consulti un specialist.

Explicatii

Copilul anxios, singuratic nu trebuie neglijat, fiindca singuratatea indelungata devine suferinta. De ce ajunge un copil sa fie singur? Pot exista multiple explicatii: lipsa increderii in sine, timiditatea excesiva, un complex, o depresie mascata. Pe de alta parte, un copil poate fi singuratic din cauza mediului in care se dezvolta: este singur la parinti sau este crescut de bunici.

Parinti, atentie la mesaje!

Pentru a-l ajuta pe copil sa se simta confortabil cu el insusi si in diverse situatii sociale e foarte important sa fie sustinut in a-si dezvolta capacitatile de comunicare.

In primul rand nu trebuie etichetat, sa nu ne referim la el ca la un copil timid: "El este timid" sau "Lasati-l, asa este el mai rusinos, nu vorbeste". Copilul preia ceea ce se spune despre el, iar mai tarziu isi poate spune "asa sunt eu" si nu mai face eforturi pentru a se exprima. Atunci cand simtim ca este tensionat in preajma celorlalti putem spune ceva de genul: "Lasati-l sa se obisnuiasca si veti vedea ca va incepe sa vorbeasca".

Uneori, inhibitia este favorizata de mesaje venite din exterior. De exemplu, severitatea excesiva a parintilor, reprosurile de genul "Tu niciodata nu esti in stare sa te descurci" sunt factori care favorizeaza izolarea copilului.

SFATUL MEDICULUI Atunci cand observa ca prichindelul se refugiaza in sine, iar singurii lui prieteni sunt jucariile, important este ca parintii sa nu intre in panica. "Multi copii timizi sau singuratici se pot adapta in timp fara probleme. Dar este bine ca parintii sa-i cunoasca, sa-i observe, sa vada ce-i bucura, dar si ce le provoaca disconfort", recomanda psihologul Oana-Maria Olteanu. De exemplu, daca micutul se retrage intr-un colt, nu se simte bine la prima petrecere organizata cu alti copii, asta nu inseamna ca are probleme de comportament. Pentru a evita disconfortul resimtit de cei mici in situatii noi, este bine sa fie pregatiti pentru ce va urma. Cum? Prin jocuri de rol, cu personaje, astfel incat micutul sa exerseze abilitatile de a se exprima, de a sti la ce sa se astepte. Spre exemplu, mersul la doctor, mersul la gradinita pot fi "exersate" cu ajutorul jocului. Explicatiile simple cu privire la ce sa se astepte capata o importanta deosebita in cazul copilului, care incepe sa descopere o multime de situatii noi si persoane si care are nevoie de a experimenta noi atitudini.

IMAGINATIE. Copiii sunt creativi, la varstele mici trecerea de la fantezie la realitate se face foarte usor. Un copil care se joaca mult singur, care vorbeste cu jucariile, cu prietenii lui imaginari, cu personajele preferate se dezvolta normal. Nu inseamna ca are o problema de adaptare. ATITUDINE. Timiditatea are mai multe moduri de manifestare si implica o atitudine fata de ceilalti si o atitudine fata de sine. In raport cu ceilalti, copilul timid este rezervat, evita sa vorbeasca, nu se simte in largul lui, are dificultati de comunicare si tendinta de a se apara fata de tot ceea ce vine din mediul exterior. Uneori, timiditatea este insotita de nervozitate, capricii, furie, ganduri de culpabilizare. In planul propriei persoane, copilul este neincrezator in capacitatea de a face fata unor situatii.