x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Laptopul declanşează depresie dacă este folosit noaptea (STUDIU)

Laptopul declanşează depresie dacă este folosit noaptea (STUDIU)

15 Noi 2012   •   13:31
Laptopul declanşează depresie dacă este folosit noaptea (STUDIU)
Sursa foto: MARIO TAMA/AFP

Un studiu recent arată că utilizarea laptopului seara poate declanşa o depresie, informează Daily Mail.

Cercetătorii de la Universitatea Johns Hopkins din SUA au descoperit că expunearea la lumină noaptea ridică nivelurile hormonului responsabil pentru apariţia stresului şi astfel se reduce abilitatea de a învăţa.

"Am descoperit că expunerea la lumina puternică, chiar şi la lumina din cameră sau de la locul de muncă în turele de noapte, ridică nivelurile unui anumit hormon din organism responsabil cu stresul şi cauzează depresie şi încetineşte funcţiile cognitive", a spus Samer Hattar, conducătorul studiului.

Studiul a fost realizat pe şoareci. Descoperirile arată cum celulele ganglionare fotosensibile din retină sunt activate de lumina puternică, şi astfel este afectat centrul din creier responsabil cu starea de spirit, memoria şi învăţatul.

"Şi şoarecii şi oamenii au aceste celule în ochi. În acest studiu am făcut referire la studii anterioare pe oameni care arată că lumina într-adevăr afectează zona din creier numită sistemul limbic. Acelaşi lucru se întâmplă şi la şoareci", a spus Samer Hattar.

Profesorul Hattar şi echipa sa au expus şoarecii timp de 3 ore şi jumătate la lumină, apoi 3 ore şi jumătate i-au lăsat în întuneric. Şoarecii au avut un comportament depresiv şi le-a scăzut interesul pentru lucruri plăcute.

Samer Hattar a spus că rezultatele arată că oamenii ar trebui să fie atenţi la cât de des se expun la lumină puternică noaptea pentru că are efecte negative asupra stării de spirit şi afectează abilitatea de a învăţa. "Nu spun că trebuie să stîm în întuneric noaptea, dar ar fi indicat să fie cât mai puţină lumină", a mai spus profesorul Hattar.

×
Subiecte în articol: depresie comportament noapte laptop lumina