x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Laserul iti reda respiratia

Laserul iti reda respiratia

de Steluta Indrei    |    24 Ian 2006   •   00:00
SANATATEA ADULTULUI
Persoanele care sufera de unele tumori ale cailor aeriene mari (trahee, bronhii) sau de stenoze traheale beneficiaza in prezent de cea mai performanta terapie cu laser in acest domeniu.
Este vorba despre laserterapia endobronsica, tehnica aplicata si in tara noastra din 2001-2002. Acest lucru a fost posibil datorita unei echipe de bronhologi si anestezisti, care au urmat stagii de specializare in Germania.

Terapie performanta


Deocamdata sunt doar trei bronhologi care efectueaza aceasta terapie cu laser: dr. Emilia Crisan si dr. Ruxandra Ulmeanu, de la Institutul de Pneumologie "Marius Nasta", si dr. Viorel Olar, de la Spitalul Militar Central. Interventiile cu laser intr-un sistem special de anestezie "in jet" si aplicarea de proteze endotraheale se realizeaza numai la Institutul "M. Nasta". Pana acum, la institut s-au facut peste 200 de astfel de interventii: laser si/sau proteze endotraheale.

Dr. Ruxandra Ulmeanu, medic primar bronhologie-pneumologie, vicepresedintele Sectiunii de Bronhologie a Societatii Romane de Pneumologie, ne explica afectiunile cailor aeriene mari pentru care este indicata terapia cu laser si in ce consta aceasta noua metoda de tratament.

"Intrarea aerului in organism si asigurarea cantitatii de oxigen sunt afectate atunci cand caile aeriene sunt obstructionate de un anumit factor. Cea mai dramatica este astuparea traheei, fiindca este o cale aeriana unica. Ea poate fi astupata prin tesut tumoral sau prin cicatrice fibroase care duc la stenozarea acestui conduct. Aceste tesuturi nedorite de la nivelul traheei pot fi distruse cu ajutorul laserului", spune dr. Ruxandra Ulmeanu.

Cum se realizeaza interventia?


Raza laser ajunge la tesutul pe care medicul doreste sa-l vaporizeze prin intermediul unei fibre optice de cuart. Aceasta este introdusa la nivelul traheei prin endoscop - un tub flexibil cu ajutorul caruia medicul vizualizeaza interiorul cailor aeriene. Dupa ce raza laser este focalizata pe tesut, acesta este ars.

Procedura necesita un veritabil "arsenal" medical: anestezie generala, endoscop flexibil si bronhoscop rigid. Acesta din urma consta dintr-o teava introdusa in trahee, care asigura calea de acces prin care medicul introduce endoscopul si fibra laser. Tot prin aceasta teava pacientul este adormit si este ajutat sa respire.

Interventia impune o maniera de anestezie speciala, pentru care se foloseste sistemul de ventilatie in jet. Dificultatea interventiei survine din faptul ca tumorile sunt situate intr-un loc prin care pacientul trebuie sa respire. Acolo intervine raza laser si tot pe acolo pacientul trebuie sa respire.

Interventia impune de asemenea personal medical specializat: bronholog, anestezist pregatit pentru anestezia cu ventilatie in jet, personal mediu cu pregatire in aceste domenii. Bronhologul trebuie sa cunoasca foarte bine anatomia cailor respiratorii pentru a controla cu precizie profunzimea aplicarii laserului. Altfel se pot intampla accidente.

Indicatii


Laserterapia endobronsica este indicata in cazul tumorilor de cai aeriene mari. Acestea pot fi maligne (canceroase), benigne (necanceroase) sau cu potential malign redus (de granita). Printre tumorile benigne se numara condromul, papilomul, hamartomul. Acestea pot fi arse in totalitate si reprezinta indicatiile de electie pentru terapia cu laser. Tumorile aflate la granita intre benign si malign (carcinoid, cilindrom) se dezvolta de cele mai multe ori in interiorul caii aeriene neafectand partea din afara. Atat timp cat ele nu sparg peretele traheal sau bronsic pot fi arse in totalitate prin fasciculul laser.

In cazul tumorilor canceroase, interventia cu laser nu are decat un scop ajutator. In plus, nu toti pacientii cu cancer bronsic au indicatie pentru laserterapie. Daca tumoarea se afla in afara caii aeriene, laserul nu poate rezolva situatia. Neoplasmul bronhopulmonar se opereaza ori de cate ori e posibil prin chirurgie clasica pentru a elimina pe cat posibil toate celulele canceroase. O alta indicatie pentru terapia cu laser este reprezentata de stenoza traheala. Afectiunea apare ca urmare a unei intubatii prelungite (respiratie artificiala cu ajutorul ventilatorului) sau a unor leziuni provocate de traumatisme, de exemplu, accidentele rutiere. Stenoza este o ingustare a traheei sub forma unor cicatrice permanente.

SFATUL MEDICULUI


Medicul Ruxandra Ulmeanu considera ca este de dorit ca pacientul sa fie diagnosticat din vreme atat pentru binele lui, cat si pentru modul in care medicul intervine. "Una este sa lucrezi intr-o stare de urgenta maxima, cu un pacient care sufera foarte mult pentru ca deja are o stare generala alterata, si alta este sa lucrezi intr-o stare de relativa acalmie, cu un pacient care respira inca bine si care nu este slabit in ansamblu din cauza bolii. Din nefericire, pacientii romani nu stau deloc bine la capitolul educatie sanitara, astfel incat vin la medic de obicei cand sunt pe muchie de cutit. Desi tumorile cailor aeriene si stenoza le creeaza pacientilor un disconfort in ceea ce priveste respiratia, ei se prezinta la medic cand mai au putin si mor din cauza asfixierii. Acestea sunt cazuri foarte complicate cu sanse reduse de a beneficia de laserterapie endobronsica."

SIMPTOME. Tumorile si stenozele cailor aeriene mari pun in pericol viata pacientului prin insuficienta respiratorie severa pe care o pot provoca. Ca o consecinta a tumorilor situate in trahee mai pot aparea hemoragiile, supuratiile, infectiile care se manifesta dincolo de zona in care exista leziunile. Foarte important de retinut este ca pacientul sa inteleaga ca, in momentul in care are o dificultate in respiratie, nu trebuie sa amane vizita la medic. Primele simptome ale obstructiei cailor aeriene sunt respiratia dificila si respiratia suieratoare. Daca aceste probleme nu cedeaza la tratament, pacientul trebuie sa se prezinte la un consult de specialitate.

EVOLUTIE. Inainte de a aparea laserterapia endobronsica, pacientii erau supusi unor interventii invazive, extrem de riscante atat pentru medici, cat mai ales pentru pacienti. Prin bronhoscopie rigida, fara anestezie generala, medicul bronholog fora pur si simplu calea respiratorie si elimina astfel tesutul care obstructiona respiratia. Asadar era o procedura agresiva, foarte greu de tolerat de catre pacient. Dar, la momentul respectiv, era singura maniera de a salva pacientul de la moarte. Faptul ca au aparut interventiile cu laser si posibilitatea aplicarii unor proteze reprezinta acum o performanta medicala remarcabila apreciata atat de medici, cat si de pacienti.

PROTEZE. In cazul unor pacienti, dupa laserterapie li se monteaza proteze endotraheale - mici tuburi din silicon, care se aplica in interiorul caii aeriene, dupa ce a fost curatata si largita la o dimensiune convenabila, pentru a nu se astupa din nou. Problema este ca protezele nu sunt compensate de casa de asigurari de sanatate. O proteza costa in jur de 600 de euro. In ceea ce priveste interventiile laser, ele sunt incluse in sistemul de asigurari si nu il costa nimic pe pacient.

DECIZIE. Tratamentul tumorilor de cai aeriene mari sau al stenozelor traheale trebuie stabilit printr-un consult interdisciplinar din care sa faca parte medicul anestezist, bronhologul si chirurgul de chirurgie toracica. Uneori, este mai eficient sa se elimine partea afectata si sa se reuneasca traheea decat sa se utilizeze interventia cu laser.
×
Subiecte în articol: medicul laser aeriene pacientul cailor