x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Mâncărimea pielii. Cauze şi remedii

Mâncărimea pielii. Cauze şi remedii

de Magda Bucur    |    13 Sep 2016   •   17:45
Mâncărimea pielii. Cauze şi remedii
Sursa foto: b-d-s/Getty Images/iStockphoto

Mâncărimea pielii poate avea multe cauze. Cea mai răspândită este lipsa de hidratare. Petele roşii pot indica apariţia unei infecţii. Cel mai simplu remediu este cunoaşterea factorilor care te fac să te scarpini şi evitarea lor. Până să se ajungă la tratamente cu creme, există şi soluţii mai accesibile precum compresele reci sau băile.

Mâncărimea pielii poate avea drept cauză o iritaţie sau o altă afecţiune a epidermei, însă poate fi şi un semn al unei boli de ficat sau de rinichi. Pentru a şti dacă este cazul sau nu să ne îngrijorăm, este important să cunoaştem cauzele mâncă-rimii. Dacă la locul unde vrem să ne scărpinăm pielea nu are un aspect roşiatic, cel mai probabil este vorba de deshidra-tare – cea mai comună cauză a mâncărimilor. Problema este comună la toate vârstele, însă mai frec-ventă la persoanele în vârstă, pe măsură ce epiderma devine mai subţire. De obicei problema se rezolvă prin aplicarea unei creme hidratante. Dacă mâncărimea persistă, este posibil să fie vorba de o dermatită, caz în care este bine să consultăm un specialist. Alte remedii pot fi aplicarea unei comprese cu apă rece la locul mâncărimii sau o baie în apă călâie. Problema trebuie rezolvată repede, însă, deoarece deshidratarea severă poate duce la infecţii bacteriene. O altă cauză a mâncărimii este reacţia la alergeni – substanţe care odată ajunse pe piele declanşează reacţia de apărare a sistemului imunitar. Dacă pielea este roşie şi apar şi umflături albe sau băşici, este semn că s-a declanşat o alergie. Substanţele care provoacă astfel de reacţii sunt, de regulă, hainele (de lână), blana animalelor, săpunu-rile sau produsele cosmetice. De asemenea , nichelul atacă destul de des pielea. Soluţia evidentă este evitarea substanţelor care provoacă iritaţiile. Există de asemenea creme care pot fi recomandate de farmacist. Mâncă-r i m e a poate fi cauzată şi de paraziţi, precum purici, ploşniţe, ţânţari sau păduchi, dar poate ascunde şi afecţiuni mai serioase, precum diabetul, insuficienţa renală sau hepatita, motiv pentru care, dacă mâncărimile persistă, este necesar mersul la medic.

Deshidratarea epidermei este, de regulă, provocată de expunerea pielii la temperaturi prea reci sau prea calde.

Scărpinatul nu este niciodată util, mâncărimea trebuind tratată cu alte metode

×
Subiecte în articol: piele mancarime tratament dermatita