x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Medicina militară, în contextul Centenarului României Mari

Medicina militară, în contextul Centenarului României Mari

20 Noi 2018   •   05:01
Medicina militară, în contextul Centenarului României Mari
Sursa foto: NickMuresan

Medicina militară la Cluj Napoca se apropie de împlinirea primei sute de ani de existență. Activitatea Spitalului Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” se suprapune, aproape, pe cea a României Reîntregite, câtă vreme Marea Unire a tuturor românilor se împlinea la 1 decembrie 1918, iar patru luni mai târziu prima unitate spitalicească din structura Armatei se înființa la Cluj.

Despre medicina militară la Cluj Napoca, despre destinul reputatului așezământ spitalicesc, în alonja celor două Centenare, am dialogat recent cu dna col. dr. Doina Baltaru, comandant al SMU „Dr. Constantin Papilian”.

Medicina militară la Cluj Napoca – un secol de existență neîntreruptă

Dna comandant Doina Baltaru, sunteți managerul unui spital care, îndrăznesc să spun, este copilul României Mari. Pentru că a fost înființat în urmă cu aproape 100 de ani, în mai 1919, într-un moment fast al istoriei naționale… Și aș vrea să vă întreb care sunt premisele acestui an 100 pe care urmează să-l sărbătoriți și premisele Centenarului României mari, aici, la Cluj Napoca?

Col. dr. Doina Baltaru – Centenarul a reprezentat actul de naștere, așa cum ați subliniat, al spitalului nostru. El a fost preluat dintr-un spital de zonă interioară al armatei austro-ungare și a fost transformat în primul spital militar românesc din Cluj.

Spital militar pe timp de pace…

Col. dr. Doina Baltaru – Da. Suntem mândri că de-a lungul acestor 99 de ani – în 2018, ne-am dezvoltat continuu. Misiunea noastră s-a lărgit, azi spitalele militare nu mai sunt spitale închise care se adresează numai angajaților MapN. De mai mulți ani, aici, la Cluj, am devenit un spital deschis, la care se poate adresa oricine, și suntem, totodată, spital de urgență.

(............)

Împreună pentru Centenar

Suntem în Anul Centenar al României, Spitalul Militar din Cluj Napoca, asemeni altor spitale militare din țară, a participat la Caravana Centenarului…

Col. dr. Doina Baltaru – Da, este vorba de o caravană medicală. Ideea a fost a Spitalului Militar din Timișoara și a fost apoi preluată, sub coordonarea Direcției Medicale, de toate spitalele militare, având ca obiectiv să oferim servicii medicale de screening populației din zone izolate, cu acces mai redus la aceste servicii.

Am fost în sate din zona de munte a Clujului și concluziile acestor deplasări – în afară de ajutorul concret, medical – au condus și la o regândire a modului în care putem să venim în sprijinul acestor oameni, ideile fiind preluate și la nivelul Ministerului Sănătății.

Ați întâlnit cazuri speciale? Putem să le menționăm? Măcar unul dintre ele…

..................................

Citește mai departe și află tot ce trebuie să știi despre Spitalul Militar de Urgență Cluj Napoca

×