Medicul, prietenul tău

Medic. Pacient. Faţă în faţă. Pacientul intră în cabinet ca la spovadă. Spune tot. În limbaj medical, acest interogatoriu se numeşte anamneză şi este foarte importantă pentru stabilirea diagnosticului.

Medic. Pacient. Faţă în faţă. Pacientul intră în cabinet ca la spovadă. Spune tot. În limbaj medical, acest interogatoriu se numeşte anamneză şi este foarte importantă pentru stabilirea diagnosticului.

Ştim că la început a fost cuvântul. Chiar şi în cazul diagnosticului medical, înaintea examenului fizic, a testelor de laborator, a examenelor imagistice, investigaţia medicală începe cu discuţii. Această  sinuoasă, aparent dezordonată, uneori indiscretă convorbire, care urmăreşte starea bolnavului, istoricul bolii sale, alte aspecte ale patologiei sale medicale, dar şi aspecte sociale şi familiale din viaţa bolnavului, se numeşte, în termeni ştiinţifici, anamneză. Bine făcută, ea este un instrument de analiză ştiinţifică, dar mai mult decât atât, este începutul relaţiei dintre medic şi pacient.

Amănunte decisive

Fireşte, prezentarea la medic este un eveniment important, deseori intimidant, uneori traumatizant, pentru că pacientul va întâlni o instanţă superioară care va decide asupra unui aspect esenţial al vieţii sale (starea sa de sănătate), va  pătrunde mai mult decât orice persoană străină în intimitatea lui, va avea acces la cele mai personale trăiri, de aceea medicul trebuie să-l abordeze cu multă cordialitate, cu atenţie şi cu profesionalism, în timp ce bolnavul trebuie să-şi depăşească inhibiţiile şi reticenţa şi să fie deschis, minuţios şi cooperant. Anamneza nu este o simplă discuţie. În cursul ei, medicul va afla amănuntele menţionate mai sus, dar îl va studia pe bolnav din punct de vedere fizic şi comportamental, va sesiza simptome pe care bolnavul le neglijează, lucrurile de care nu e conştient sau, din contră, pe care vrea să le ascundă şi îşi va formula primele ipoteze.

Simptome banale, simptome grave

Se spune uneori, cu suspiciune şi tristeţe, că la medic vii cu o afecţiune şi acolo ţi se mai descoperă alte câteva. Şi asta de parcă ignoranţa ar fi o stare binecuvântată şi inofensivă şi doar contactul cu doctorul ar genera boala, în loc să îi fim recunoscători acestuia că descoperă o maladie (şi încă una) în timp util. Aceasta se întâmplă datorită simţului de observaţie, dar şi datorită aprecierilor obiective pe care şi le formulează canalizând discuţia pe un făgaş ce îl interesează, evitând divagaţiile bolnavului, pe care uneori îl fac confuz. Medicul şi pacientul dau o valoare diferită unei informaţii. Uneori, simptome banale îl supără pe bolnav până la exasperare şi insistă asupra lor, neglijând contextul şi fără să accepte explicaţii şi tratamente simple. Alteori, simptome grave, extrem de neplăcute, invalidante chiar (tuse rebelă, hemoragie uterină masivă sau repetată, durere persistentă), sunt trecute uşor cu vederea de pacient, care s-a obişnuit cu ele, astfel încât le consideră aspecte fiziologice normale.

Citește pe Antena3.ro

Care sunt fructele și legumele toxice. Numărul celor cu pesticide peste limitele legale s-a dublat față de anul trecut

Alteori însă, nişte semne simple, dar persistente, o răguşeală, o constipaţie rebelă pot ascunde o maladie gravă. De aceea, avem nevoie de obiectivitatea şi detaşarea  medicului pentru a discerne în toate aceste situaţii şi a hotărî investigaţiile viitoare.

Fără semne

Există în mod paradoxal afecţiuni în care, în ciuda progreselor ştiinţifice,  anamneza este esenţială, situaţii în care nu există semne fizice sau date de laborator evidente, definitorii pentru precizarea unui diagnostic. De exemplu, maladii aflate într-un stadiu incipient, în stare de remisie sau într-o perioadă de acalmie. Astfel, angina pectorală poate să nu aibă manifestări pe EKG în afara crizelor dureroase, ce nu pot fi întotdeauna surprinse de medic, de aceea descrierea durerii, a caracteristicilor ei este esenţială. În bolile psihice, discuţiile amănunţite cu pacientul în care acesta îşi descrie senzaţiile şi trăirile sunt fundamentale în precizarea naturii afecţiunii. În ulcer, diagnosticul se pune pe caracterul tipic al durerii, uneori în lipsa manifestărilor radiologice patognomonice. Alteori, pacientul vine la medic cu simptome reale, dar vagi, disparate, indirecte, ce nu se încadrează într-un tablou clinic tipic unei afecţiuni. Cei din jur îl consideră un ipohondru, un bolnav închipuit, el însuşi se simte neglijat şi neînţeles, dar aceste semne (scădere în greutate, febră inexplicabilă, prelungită, stare de oboseală) pot fi preludiul unei afecţiuni grave. Există un număr nesfârşit de acuze ce îl pot aduce pe bolnav la doctor, pe care de sute de ani medicina s-a străduit să le ordoneze în tablouri clinice. Există un număr şi mai mare de bolnavi, care asociază în afecţiunea lor simptome diferite, cu diferite caracteristici, stadii şi intensităţi, de aceea rolul medicului este de a decide între ceea ce este tipic unei maladii şi ceea ce este atipic, propriu respectivului organism, calităţi ce se vor dovedi esenţiale în stabilirea terapiei.     

De aceea, după delimitarea în cursul discuţiei a unor coordonate, după identificarea unor suferinţe şi a caracteristicilor lor, medicul vă va cere nişte detalii precise, pe care este bine să fiţi pregătit a le oferi: cum şi când a debutat episodul actual (brusc sau insidios), dacă aţi făcut ceva pentru ameliorarea simptomelor, dacă aţi mai avut probleme asemănătoare în trecut, dacă aţi fost diagnosticat în acest sens şi cum a evoluat în timp afecţiunea dumneavoastră, ce tratament aţi urmat şi dacă aţi fost spitalizat.

Alte informaţii se referă la afecţiuni coexistente, la o patologie asociată ce poate avea sau nu legătură cu situaţia actuală (alte boli cronice, alergii, tratamente, intervenţii chirurgicale de orice natură). În mod special puteţi fi întrebat dacă suferiţi de boli infecţioase cronice, boli cu un tablou clinic complex şi variat, ce îi pot afecta într-o anumită măsură pe cei din jurul dumneavoastră (TBC, sifilis, SIDA, hepatită cronică) sau dacă aţi fost diagnosticat cu boli cu transmitere sexuală. De asemenea, medicul vă poate întreba dacă aţi suferit un accident sau un traumatism, dacă aţi făcut vreodată transfuzii sau ce grupă de sânge aveţi, dacă aveţi o imunitate bună sau vă îmbolnăviţi frecvent.

Dietă, profesie, stres

Apoi, medicul se va interesa de obiceiurile dumneavoastră alimentare: dacă ţineţi un anumit regim alimentar, ce grupe alimentare predomină în dieta dumneavoastră, dacă aveţi o alimentaţie bogată în lipide, în ce cantităţi şi de ce natură, dacă mâncaţi sărat, dacă consumaţi vegetale şi fibre, dacă mâncaţi dulciuri în cantităţi mari, dacă preferaţi hrana suprachimizată, dacă beţi suficiente lichide zilnic, dacă beţi alcool (de cât timp, cât de des, ce cantităţi şi de ce natură şi  concentraţie), dacă beţi cafea (cât şi în ce fel preparată), dacă sunteţi fumător (de câţi ani, câte ţigări pe zi, de la ce vârstă), dacă luaţi suplimente alimentare, vitamine, ceaiuri medicinale.

În continuare, medicul vă poate întreba despre viaţa dumneavoastră socială şi profesională: unde lucraţi, în ce condiţii (stres, noxe, radiaţii, substanţe chimice), ce program aveţi, câte ore lucraţi săptămânal, dacă vă odihniţi suficient.

De asemenea, ce situaţie familială aveţi, dacă există stări conflictuale, probleme de natură materială sau emoţională, ce fel de locuinţă aveţi (spaţiu, condiţii salubre), dacă desfăşuraţi o activitate fizică sau sportivă sistematică şi de ce natură. Toate aceste întrebări nu trebuie considerate intruziuni brutale şi fără sens în viaţa dumneavoastră intimă. Ar fi aşa doar dacă ele ar fi obiectul unei curiozităţi sterile, dar din contră, aceste informaţii sunt menite să elucideze toate aspectele vieţii dumneavoastră ce ar avea legătură direct sau indirect cu boala.

Restul familiei

În cazul copiilor, rolul mamei (sau al unui însoţitor) în obţinerea informaţiilor este foarte important. Există anumite informaţii specifice ce trebuie cunoscute: cum s-a născut copilul (la termen sau prematur), cum s-a desfăşurat naşterea (pe cale naturală sau prin intervenţie cezariană), scorul la naştere, modul în care a fost alimentat (la sân sau artificial), cum s-a dezvoltat din punct de vedere fizic şi intelectual, ce boli infecţioase a avut (rujeolă, rubeolă, oreion, varicelă sau la copilul mai mare, infecţii streptococice), dacă a avut alte afecţiuni sau a suferit intervenţii chirurgicale, care este situaţia lui şcolară. Întrebările se vor extinde apoi asupra celorlalţi membri ai familiei (părinţi, fraţi, bunici, copii), deoarece este cunoscut că un număr mare de afecţiuni au un determinism genetic.

Este cazul afecţiunilor cardiovasculare (hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, AVC, diferite malformaţii), diabet, cancere cu diferite localizări, ulcer, litiază biliară şi renală, astm, sterilitate. Dacă este necesar, studiul va fi continuat şi asupra familiei extinse, ştiut fiind că în cazul cancerelor probabilitatea de a avea boala creşte dacă ea apare la mătuşi, unchi sau veri. Acest examen extenuant pare a fi suficient pentru a pecetlui relaţia apropiată dintre dumneavoastră şi medicul de familie.

Din păcate, nu este tocmai aşa. El va fi repetat cu unele mici variaţii de fiecare medic la care veţi solicita un examen de specialitate, care vă va interna sau de la care veţi solicita o a doua opinie medicală.

Pentru a vă fi mai uşor, trebuie să subliniem însă că toate aceste amănunte se primesc sub semnul unei înţelegeri şi discreţii absolute din partea medicului.

De aceea, pentru a avea o relaţie mai uşoară cu medicul, fie că este vorba despre medicul dumneavoastră de familie, fie că este vorba de alt medic, pentru a nu vă pierde timpul şi a nu-l irosi nici pe al lui, este bine să aveţi un dosar în care să strângeţi toate datele referitoare la sănătatea dumneavoastră: bilete de ieşire din spital, rezultate la analize, reţete, trimiteri, pe care să îl puteţi prezenta la consultaţie. În cazul copiilor, este bine să păstraţi în plus datele imunizărilor (vaccinărilor) şi perioadele în care au făcut diferite boli infecto-contagioase.

 
SITUAŢIE SPECIALĂ. Oricât de dificil pare acest examen pe care îl veţi da cu medicul, există o situaţie poate şi mai dificilă, când sunteţi obligat să faceţi acest lucru pentru o persoană care nu o poate face în nume personal din anumite motive (este în stare de inconştienţă sau nu prezintă discernământ). Oricât de apropiată vă este acea persoană, trebuie să o prezentaţi în termeni cât mai corecţi şi exacţi, fără a încerca să o menajaţi, fără a ţine seama de prejudecăţi şi fără a vă simţi vinovat de indiscreţie.

 
FEMEI. În cazul femeilor, medicul va pune întrebări despre ciclul menstrual (regularitate, abundenţă, simptome asociate, data primei menstruaţii, date privind instalarea menopauzei), numărul naşterilor, numărul copiilor, dacă aveţi o viaţă sexuală activă, metodele de contracepţie folosite, dacă aţi avut întreruperi de sarcină, dacă aţi suferit de infertilitate sau aţi urmat un tratament pentru a rămâne însărcinată.

Sfatul medicului

Anamneza transcende o simplă discuţie ce leagă efemer două persoane prin caracterul ei ştiinţific şi prin aspectele sale etice. O discuţie ce pare inegală pentru că o parte este sigură pe sine şi cealaltă vulnerabilă, o parte dăruieşte exclusiv şi cealaltă primeşte, o parte vorbeşte şi cealaltă ascultă. Medicul examinează şi pacientul se simte examinat. Dar, de fapt, rolurile se schimbă şi medicul se simte de fiecare dată examinat, verificat de bolnavul său. Important este ca întotdeauna cel care câştigă să fie pacientul!