x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate O femeie a reuşit să slăbească JUMĂTATE din greutatea corporală în mai puţin de un AN

O femeie a reuşit să slăbească JUMĂTATE din greutatea corporală în mai puţin de un AN

15 Noi 2016   •   16:27
O femeie a reuşit să slăbească JUMĂTATE din greutatea corporală în mai puţin de un AN
Sursa foto: pagina personala de instagram

Primul pas spre succesul unui program de slăbire este cel în care problema este conştientizată şi se cere ajutorul. Asta a făcut şi Jessica Weber, din Illinois. Fata a crescut având o alimentaţie bogată în cartofi, paste, carne şi a început să ia serios în greutate la vârsta de nouă ani, iar cu timpul situaţia s-a agravat. La 22 de ani, tânăra cântărea 171 de kilograme.

În luna ianuarie a acestui an, Jessica a suferit o operaţie de gastrectomie, o metodă care ajută la pierderea în greutate prin eliminarea chirurgicală a unei porţiuni din stomac. De atunci şi până acum, ea a slăbit 63 de kilograme.

Acum are 23 de ani şi continuă să se documenteze pentru a-şi îmbunătăţi stilul de viaţă şi pentru că îşi doreşte să mai slăbească câteva kilograme bune. Tânăra postează progresele mai mult decât evidente pe Instagram, unde a strâns mii de urmăritori. Pe lângă efectele operaţiei, regimul alimentar fără grăsimi, bogat în fructe şi legume o ajută să îşi menţină greutatea, potrivit indy100.com.

 

Citeşte şi: 

Cum să-ți alegi cura de slăbire

Ce se întâmplă dacă bei prea multă bere

Ce se va întâmpla cu corpul tău dacă bei DOAR APĂ timp de o lună?

×