O lupta continua - Pasi mici spre o viata normala

In fiecare zi fac cativa pasi. Impleticiti si nesiguri de fie-care data. Pentru ea este un efort inimaginabil. La patru ani, Ana Maria nu poate sa mearga, sa vorbeasca sau sa vada bine. In Romania e condamnata la o viata de chin.

SPERANTA. Ochii Anei spun povestea dureroasa a unei vieti imobilizate

In fiecare zi fac cativa pasi. Impleticiti si nesiguri de fie-care data. Pentru ea este un efort inimaginabil. La patru ani, Ana Maria nu poate sa mearga, sa vorbeasca sau sa vada bine. In Romania e condamnata la o viata de chin.

Cand au luat-o in brate pentru prima data, parintilor nici prin cap nu le-a trecut ca nu ar fi un copil sanatos. "La ecografiile pe care le-am facut inainte de nastere nu au iesit la iveala nici un fel de probleme. Am fost la control medical periodic in timpul sarcinii si eram convinsa ca voi avea un copil sanatos", povesteste Irina Lautaru, mama Anei. Micuta s-a nascut insa prematur, la sapte luni. O luna si jumatate a fost tinuta in incubator.

DIAGNOSTICUL, NECRUTATOR. Pana la sase luni, parintii nu au sesizat nimic in neregula cu copilul lor. Abia atunci si-au dat seama ca Ana nu reusea sa stea in sezut, sa mearga de-a busilea, sa isi tina capul drept. O vecina le-a atras atentia ca fetita lor se uita uneori stramb. "Initial am crezut ca e un copil mai incet, pentru ca a fost prematur. Am zis ca poate asta e ritmul ei de dezvoltare. Apoi, la opt luni, am vazut copilul unei vecine mai mare decat Ana care suferea de parapareza si avea aproximativ aceleasi simptome ca si ea. M-am speriat si am mers la medic", spune mama. Diagnosticul a fost necrutator - tetrapareza spastica, iar sfatul medicului i-a descurajat pe parinti din start. "Faceti, doamna, alt copil, ca asta mica n-are nici o sansa sa se vindece. Asta mi-a spus medicul", isi aminteste cu amaraciune Irina Lautaru. Cu toate ca indemnul i-a revoltat, Irina si Mihai s-au gandit ca, pe de-o parte, doctorul avea dreptate. Ana va avea nevoie la un moment dat de un sprijin, de un prieten, de cineva care sa o inteleaga. Asa a venit pe lume Bibi.

SUFLET PENTRU SUFLET. Eduard Florin tipa cat il tin plamanii lui de baiat de opt luni, semn ca s-a trezit si cere atentie. Ana face ochii mari, ridica mana si, aratand spre patutul fratiorului ei, rosteste cu greutate "Mama... Bibi...". Dupa ce e sigura ca cineva se ocupa de cel mic, isi reia jocul - din scaunul special se chinuieste sa apuce cu manuta manerul unui sertar ca sa-l deschida. "Il iubeste mult pe Bibi. Cand e la bunica, tot timpul intreaba de el. Nu-i place sa-l auda plangand...", spune Mihai Lautaru, iar in ochii lui se oglindeste dragostea nemarginita pe care o poarta sufletelului care depinde de el in totalitate.

In timp ce la varsta ei alti copii se zbenguie fara oboseala, Ana Maria abia poate face cativa pasi, dar si acestia doar cu ajutor. Nu poate spune decat "mama", "tata", "papa", "apa" si "Bibi". La mult timp dupa nastere, cautand informatii despre boala ei, Irina si Mihai au aflat ca fetita lor, fiind un bebelus prematur, ar fi trebuit conectata imediat dupa nastere la oxigen. Isi aduc aminte insa ca medicul care a asistat la venirea ei pe lume a tinut sa o arate intai rudelor aflate pe hol, timp de aproape un sfert de ora. "Creierul ei nu a primit oxigenul de care avea nevoie, asa se explica boala. A fost pusa in incubator prea tarziu...", spune mama.

SINGURA SANSA. Ana Maria merge de un an la centrul de recuperare de la Gura Ocnitei, in judetul Dambovita. Acolo face exercitii care o ajuta sa-si intareasca si sa isi controleze muschii. Sunt obositoare si dureroase pentru un copil, dar dau rezultate. "De cand merge acolo, Ana poate sta mai bine in fund, isi sustine capul mai mult timp ca inainte si a capatat putina forta in maini. Gimnastica recuperatorie e singura solutie pentru copiii ca ea in Romania", spune Irina. Unica sansa pe care Ana o are pentru a se face bine si a putea sa mearga ca oricare alt copil este un transplant de celule nervoase, care se poate face numai in China. Parintii ei au prezentat cazul medicilor de la Xi Shan Hospital din Beijing, iar acestia au acceptat sa o opereze pe Ana. Interventia chirurgicala a fost programata pentru 28 ianuarie 2007. Costul ei se ridica la circa 25.000 de euro, bani pe care familia Lautaru nu ii are. Irina si Mihai isi pun acum sperantele in oamenii cu suflet, care le inteleg drama. "Stim ca e o suma imensa si ca timpul e foarte scurt. Ne rugam insa ca cei din jur sa ne inteleaga disperarea. Sa incerce macar sa isi inchipuie cum e sa iti vezi copilul neputincios si sa stii ca nu poti face nimic pentru el...", incheie parintii Anei.

DATI-I ANEI O SPERANTA

Cei care vor sa o ajute pe Ana sa devina un copil normal pot face o donatie, cat de mica, intr-unul dintre conturile deschise la BCR Sucursala Bucuresti, Sector 3, pe numele mamei, Irina Lautaru: Cont USD: RO60RNCB0074058630800003 Cont EURO: RO87RNCB0074058630800002 Cont RON: RO17RNCBOO74058630800001 Mai multe detalii despre acest caz puteti obtine de pe site-ul www.ana-marya.com sau contactand familia Lautaru la numarul de telefon 0727.08.32.08.