SANATATEA CUPLULUI
V-ati gasit jumatatea si totul merge struna. Dar tocmai si-a gasit o slujba bine platita intr-un colt indepartat de lume. Acest eveniment are avantaje si dezavantaje. Este proba de foc a unei relatii in care partenerii se afla la distanta de sute si sute de kilometri. Rezista ea distantei sau, vorba romanului, "ochii care nu se vad se uita"?
MAGDA MARINCOVICI
Dar tot romanii mai au o alta vorba inspirata, pe care o rostesc in asemenea situatii: dorul de casa are harul de a intretine flacara iubirii. Scrisorile, e-mail-urile, telefoanele, reintalnirile sunt momente asteptate cu sufletul la gura de parteneri. Bucuria revederii e traita cu maxima intensitate. Fiecare revedere este o ocazie de redescoperire a celuilalt, de declaratii de dragoste care par sa nu se mai epuizeze. Schimbarea de decor sparge monotonia si ofera relatiei sansa de a iesi din rutina. Iar daca inainte de aceasta proba discutiile despre bani nu se mai terminau, acum problema este rezolvata. Ati pus punct dezacordurilor, criticilor, iar locul episoadelor neplacute este luat de altele, de aceasta data cu happy-end.
Atentie, exista si reversul medaliei. Si, din nefericire, acesta e predominant. Sunt mai multe cupluri care nu reusesc sa faca fata acestei probe. Desi la noi nu s-au intreprins studii privind fenomenul, totusi, psihologii pun pe seama departarii intre parteneri numarul mare de separari si de divorturi. Departarea de durata e periculoasa. Ispitele sunt la tot pasul. Ele parca fac inadins sa vezi numai defectele partenerului de acasa, sa te simti mai bine solo sau, eventual, langa alti ochi. E momentul critic al relatiei: sentimentul ca ai gasit adevarata ta jumatate. Absenta cantareste greu in balanta. Partenerul nu-i langa tine tocmai cand ai nevoie mai mare de el. Scrisorile se raresc, telefoanele reconfortante de altadata tac. Se instaleaza deprimarea, deziluzia, gelozia... O poveste de dragoste, poate cea mai frumoasa din viata ta, nu mai are sens.
SFATUL PSIHOLOGULUI
|
Psihologii spun ca, intr-o relatie confruntata cu aceasta proba, esential este a sti sa-l asculti pe celalalt, pentru a afla "in ce ape se scalda" partenerul. Este foarte important sa aveti proiecte cu tinte comune. Reintalnirile nu trebuie ratate, esecurile trebuie dezbatute impreuna. Distantele oricat de mari se scurteaza cu telefoane, e-mail-uri. S-a verificat prin studii ca batrana scrisoare, hartie roz umpluta cu nimicuri, dar si cu marturisiri de iubire, face cat toate e-mail-urile si telefoanele la un loc.
|
Citește pe Antena3.ro