x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Ochiul

09 Mai 2005   •   00:00

LECTIA DE ANATOMIE
Ochiul este un organ pereche care are rolul de a ne furniza informatii sub forma de imagini despre lumea exterioara.

  • de OANA ANTONESCU

  • In partea din fata, central, se afla corneea, un strat transparent, usor proeminent, si primul mediu prin care trece lumina. Corneea este legata de sclerotica, stratul care formeaza albul ochiului si care acopera de jur-imprejur globul ocular. Sub cornee se afla irisul, un disc musculos care da culoare ochiului si care are o deschizatura in centru - pupila. Intre cornee si iris exista umoarea apoasa, care ajuta la mentinerea curateniei corneei. Imediat dupa iris urmeaza cristalinul, care primeste imaginea de la cornee, o inverseaza si o proiecteaza pe retina, in partea posterioara a globului ocular. Spatiul de dupa cristalin, camera posterioara, este umplut cu o substanta gelatinoasa numita umoare vitroasa. Lumina este refractata de cornee si cristalin, apoi strabate corpul vitros, dupa care atinge retina. In acest ultim punct se formeaza o imagine reala, mai mica si rasturnata. Retina contine aproximativ 130 milioane de celule fotosensibile - conuri si bastonase. Bastonasele sunt foarte sensibile la lumina, dar, cu exceptia culorilor albastru si verde, nu pot diferentia culorile. Conurile pot deosebi culorile si maresc claritatea imaginii, dar sunt nefunctionale in conditii de lumina slaba. Pentru a se forma senzatia de vaz, imaginile sunt proiectate in creier, care analizeaza si apreciaza marimea si pozitia normala a obiectelor in spatiu. In structura ochiului intra, de asemenea, cinci anexe: pleoapele, conjunctiva, musculatura globului ocular, aparatul lacrimal si orbita.

    "Unele dintre bolile ochiului sunt congenitale. Copiii se pot naste cu glaucom congenital sau cataracta congenitala, care necesita interventie chirurgicala de urgenta", spune conferentiar doctor Monica Pop, directorul Spitalului de Urgente Oftalmologice. Cele mai frecvente vicii de refractie sunt miopia si hipermetropia. Miopii nu pot vedea clar obiectele situate la distanta, in timp ce hipermetropii au o imagine neclara despre obiectele apropiate. Cataracta se manifesta prin opacifierea cristalinului, se dezvolta in timp si nu este insotita de durere. Glaucomul este o alta boala a ochiului care consta in cresterea cantitatii apoase dintre iris si cornee, ceea ce provoaca o vedere tulbure si durere puternica.

    STIATI CA
  • Omul clipeste o data sau de doua ori la 10 secunde. O clipire dureaza o treime de secunda. Aceasta inseamna ca, in timpul unei zile de 12 ore, clipim 25 de minute.
  • Ochiul este capabil sa diferentieze aproximativ 10 milioane de nuante, dar nu vede lumina ultravioleta. Insectele sunt capabile sa vada razele ultraviolete.
  • Copiii nascuti din parinti cu viciu de refractie (purtatori de ochelari) vor avea, in majoritatea cazurilor, probleme de vedere si vor fi si ei purtatori de ochelari.
  • Ambliopia este o boala care se manifesta prin viciu de refractie la un singur ochi si nu poate fi corectata decat pana la varsta de 7 ani. Daca nu este depistata la timp, bolnavul poate ramane cu handicap definitiv. El nu va avea vedere in spatiu si nu va putea aprecia corect distantele. Pentru a depista aceasta boala a ochiului, dar si altele, copilul trebuie dus la un consult oftalmologic inca de la varsta de 3-4 ani.
  • ×