x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate OMS va analiza necesitatea decretării stării de alertă pentru variola maimuței

OMS va analiza necesitatea decretării stării de alertă pentru variola maimuței

de Redacția Jurnalul    |    11 Aug 2024   •   13:00
OMS va analiza necesitatea decretării stării de alertă pentru variola maimuței

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va convoca, la 14 august, un comitet de urgenţă pe tema mpox - cunoscută şi sub denumirea de ''variola maimuţei'' - pentru a evalua necesitatea decretării celui mai înalt nivel de alertă în faţa actualei epidemii din mai multe ţări africane, relatează AFP.

"Prima reuniune a comitetului de urgenţă convocată de directorul general al OMS (...) privind recrudescenţa mpox 2024 a fost stabilită pentru miercuri, 14 august (...), de la ora 12:00" (10:00 GMT) , a anunţat OMS, sâmbătă, într-o informare trimisă jurnaliştilor.

Această reuniune online se va desfăşura, ca de obicei, cu uşile închise.
"Comitetul mă va sfătui dacă focarul constituie o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional şi, dacă da, mă va sfătui cu privire la recomandările temporare care se impun", a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, pe reţeaua socială X.

Citiți și Există viață după moarte?! O companie din Germania promite nemurirea

Directorul OMS anunţase miercuri că acest comitet de urgenţă va fi convocat "cât mai curând".

Urgenţa de sănătate publică de interes internaţional reprezintă cel mai înalt nivel de alertă pe care îl poate declanşa OMS, iar directorul OMS este cel care o poate lansa pe baza recomandărilor comitetului.

Cunoscută anterior sub numele de variola maimuţei, mpox este o boală virală care se răspândeşte de la animale la om, însă se poate transmite şi prin contact fizic direct cu o persoană infectată cu acest virus.

Denumită "clada 1b", o nouă tulpină de mpox, detectată în Republica Democratică Congo (RDC) în septembrie 2023 şi apoi raportată în mai multe ţări vecine, suscită temeri privind răspândirea acestui virus. Potrivit şefului OMS, clada 1b "provoacă boli mai severe comparativ cu clada 2".

Citiți și Semnele unei relații nepotrivite: Avertismentele corpului, conform bioenergoterapeutului Lidia Fecioru

RDC este cea mai afectată ţară, înregistrând până la 3 august 14.479 de cazuri confirmate şi suspecte şi 455 de decese, respectiv o mortalitate de aproximativ 3%, potrivit agenţiei sanitare a Uniunii Africane (Centrele pentru controlul şi prevenirea bolilor - CDC din Africa).

Virusul mpox a fost descoperit pentru prima dată la oameni în 1970 pe teritoriul actualei RDC (în trecut Zair), odată cu răspândirea sub-tulpinii de cladă 1 (Clade I) - a cărui nouă variantă este o mutaţie -, limitată de atunci în principal la ţări din vestul şi din centrul Africii, unde bolnavii se contaminau în general de la animalele infectate.

În mai 2022, o epidemie globală, de care a fost responsabilă sub-tulpina de cladă 2 s-a răspândit în aproximativ o sută de ţări în care boala nu era endemică, afectând în principal bărbaţi homosexuali şi bisexuali.

OMS a decretat apoi alertă maximă, în iulie 2022, în faţa acestui focar de cazuri în lume, alertă ce a fost ridică la mai puţin de un an, în mai 2023. Epidemia a provocat aproximativ 140 de decese din circa 90.000 de cazuri. 

×
Subiecte în articol: oms Variola maimuței lerta epidemie africa