Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
ÎN MEMORIA LUI VLADUŢ
Este exact la fel ca bomboana din vitrină: arătoasă, te face să plescăi
pofticios cu nasul lipit de geam, dar e îmbibată de chimicale
otrăvitoare.
ÎN MEMORIA LUI VLADUŢ
Este exact la fel ca bomboana din vitrină: arătoasă, te face să plescăi pofticios cu nasul lipit de geam, dar e îmbibată de chimicale otrăvitoare.
Din ziua în care-l aşteptăm pe Moş Niculae să ne facă o vizită şi să ne umple ghetele din geam începe şi pavoazarea "orăşelului copiilor" din Constanţa. Pomii se îmbracă în straie sclipicioase de-ţi iau ochii, iar comediile cu mii de beculeţe care mai de care mai colorate şi mai zgolbii, încep învârteala... O feerie după lăsarea serii!... atât timp cât rămâi să-l priveşti de departe. Copilul mă trage de mână: "Mama, mama, vreau şi eu acolo!". În ochii lui căscaţi de încântare lucesc şturlubatic luminiţele şi forfota sărbătorească. Am pornit, contaminată şi eu de o bucurie copilărească, şi am pătruns cu pas vioi în parc… însă entuziasmul mi-a scăzut brusc. În afara îmbulzelii, firească de altfel, mă sufocă aceleaşi chioşcuri urâţele, ticsite de marfă proastă şi jalnic etalată, pe care le-am tot văzut an de an. În rest: floricele reci şi nesărate, noroi, mizerie şi o cacofonie zgomotoasă care-ţi agresează urechile şi nervii, cu pretenţia absurdă de a fi numită muzică. Fiecare comerciant de distracţii îşi reglează volumul boxelor la un nivel de decibeli care-ţi terciuieşte creierul, emanând zgomotos noxe ce-ţi zgârie urechea într-o manelăreală de nedescris. Este urât în toată puterea cuvântului. Şi la fel de poluant. Şi mă refer la poluarea fonică, ce invadează creierele tu-turor, dar mai ales pe-ale copiilor.
Tot cu pas vioi, însă acum deja din alte considerente – mai puţin entuziaste, am parcurs orăşelul lăsându-mi puştiul să se bucure în maşinăriile dorite. Şi am plecat în viteză sperând să nu mai revin prea curând, gândindu-mă că "orăşelul copiilor" ar trebui să se numească "mocirla manelelor", dar cu alinarea că de departe arată chiar frumos.
Sunt extrem de revoltată! Revoltată că trebuie să suport cacofonia lamentabilă numită manea în spaţii publice şi mai ales în spaţii destinate copiilor. Este o poluare mult mai mârşavă decât fumul de ţigară, pentru că otrăveşte creierul, mintea şi educaţia, dar nimeni nu pare să observe asta şi să ia măsura de a o eradica din spaţiul public. Despre fumat suntem ameninţaţi de o bună bucată de vreme că va fi interzis peste tot, fără ca cineva să se deranjeze să găsească o formulă de compromis, care în alte ţări mai europene decât a noastră s-a găsit. Şi fără ca cineva să se obosească să ne întrebe ce părere avem despre asta. Dar cu manelele? Ce facem? Nu dăunează şi ele oare la fel de grav sănătăţii?
Este exact la fel ca bomboana din vitrină: arătoasă, te face să plescăi pofticios cu nasul lipit de geam, dar e îmbibată de chimicale otrăvitoare.
Din ziua în care-l aşteptăm pe Moş Niculae să ne facă o vizită şi să ne umple ghetele din geam începe şi pavoazarea "orăşelului copiilor" din Constanţa. Pomii se îmbracă în straie sclipicioase de-ţi iau ochii, iar comediile cu mii de beculeţe care mai de care mai colorate şi mai zgolbii, încep învârteala... O feerie după lăsarea serii!... atât timp cât rămâi să-l priveşti de departe. Copilul mă trage de mână: "Mama, mama, vreau şi eu acolo!". În ochii lui căscaţi de încântare lucesc şturlubatic luminiţele şi forfota sărbătorească. Am pornit, contaminată şi eu de o bucurie copilărească, şi am pătruns cu pas vioi în parc… însă entuziasmul mi-a scăzut brusc. În afara îmbulzelii, firească de altfel, mă sufocă aceleaşi chioşcuri urâţele, ticsite de marfă proastă şi jalnic etalată, pe care le-am tot văzut an de an. În rest: floricele reci şi nesărate, noroi, mizerie şi o cacofonie zgomotoasă care-ţi agresează urechile şi nervii, cu pretenţia absurdă de a fi numită muzică. Fiecare comerciant de distracţii îşi reglează volumul boxelor la un nivel de decibeli care-ţi terciuieşte creierul, emanând zgomotos noxe ce-ţi zgârie urechea într-o manelăreală de nedescris. Este urât în toată puterea cuvântului. Şi la fel de poluant. Şi mă refer la poluarea fonică, ce invadează creierele tu-turor, dar mai ales pe-ale copiilor.
Tot cu pas vioi, însă acum deja din alte considerente – mai puţin entuziaste, am parcurs orăşelul lăsându-mi puştiul să se bucure în maşinăriile dorite. Şi am plecat în viteză sperând să nu mai revin prea curând, gândindu-mă că "orăşelul copiilor" ar trebui să se numească "mocirla manelelor", dar cu alinarea că de departe arată chiar frumos.
Sunt extrem de revoltată! Revoltată că trebuie să suport cacofonia lamentabilă numită manea în spaţii publice şi mai ales în spaţii destinate copiilor. Este o poluare mult mai mârşavă decât fumul de ţigară, pentru că otrăveşte creierul, mintea şi educaţia, dar nimeni nu pare să observe asta şi să ia măsura de a o eradica din spaţiul public. Despre fumat suntem ameninţaţi de o bună bucată de vreme că va fi interzis peste tot, fără ca cineva să se deranjeze să găsească o formulă de compromis, care în alte ţări mai europene decât a noastră s-a găsit. Şi fără ca cineva să se obosească să ne întrebe ce părere avem despre asta. Dar cu manelele? Ce facem? Nu dăunează şi ele oare la fel de grav sănătăţii?
