x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Paiete si pete de unsoare

Paiete si pete de unsoare

de Florin Condurateanu    |    09 Iul 2005   •   00:00
SA NU-I FIE DE DEOCHI DE VIATA
Exista oameni care imprimavareaza tot ce e in jur. Au in stanga pieptului mereu deschisa o fereastra spre primavara din interiorul lor spre starea de bine si spre bucurie ce-i lumineaza.
"Datoria mea este sa daruiesc bucurii oamenilor." Acesta este crezul de viata al Stelei Popescu. Marea artista care imprimavareaza totul in jur. "Imi place cand copiii ma striga pe strada: «Stela, Stela!». Sunt fericita cand imi spune cate-un om: «V-am intalnit, astazi o sa-mi mearga bine»." Se sclifosesc scepticii spunand ca astfel de oameni luminosi au avut parte de noroc si de aceea pot da din preaplinul lor de optimism.
Nu este asa, de exemplu Stela Popescu n-a avut tocmai o viata usoara. S-a luptat mult pentru a-l aduce pe tatal ei din Basarabia in Romania. Sotul ei, cunoscutul scriitor de piese si cuplete Puiu Maximilian a murit nedrept de devreme. In perioada mucles, de la leucoplast lipit la gura de catre cenzura ceausista, care ciopartea orice text mai indraznet al actorilor, Stela si Arsinel criticau masurile brambura ale comunistilor in splendidele spectacole de revista de la Boema. In gradina de vara de la Boema venea lumea cu mic cu mare si traia satisfactia de a auzi aluzii curajoase la adresa lipsei mezelurilor, la zaharul si uleiul pe cartela, la cozile de cu noaptea la gheare de gaina si capatani de porc. Boema devenise supapa prin care se mai elibera presiunea nemultumirilor poporului la adresa despotismului stupid al Ceausestilor.
Scheciurile decoltate politic, cu aluzii acide la adresa regimului ceausist, scrise excelent de Puiu Maximilian si rostite cu talent de Stela si Arsinel, nu scapau usor de coltii cenzurii. Cand in Gradina Boema veneau activistii sa verifice ce continea spectacolul, la replicile indraznete veneau fetele cu cafele care, pana sa ajunga la stabii comunisti, scartaiau cu pantofii pietrisul gradinii, astfel ca vorbele critice se pierdedau in zgomotul pietrisului. Se imbulzea multimea s-o admire pe Stela Popescu in spectacolele de la "Tanase", o iubea toata lumea pentru apartiile ei stralucitoare de la televizor.
A rupt gura targului cu rolul din comedia de succes "Presul" de Ion Baiesu, jucata cu casa inchisa ani lungi la Teatrul de Comedie. Aparitia ei in "Presul" a fost de knock-out, spectatorii veneau s-o vada pe Stela cu rochii lungi, ornate cu paiete lucitoare si traiau surpriza de a intalni o Stela in rolul unei femei de serviciu intr-un bloc obscur, cu matura-n mana si imbracata intr-un halat ponosit cu pete de unsoare. Si la final spectatorii isi inroseau palmele de atatea aplauze la adresa Stelei. Stela vorbeste repede, cu un potop de vorbe. "Profesorul meu la Facultatea de Teatru ma mustra: «Mai opreste mitraliera, Stela». Ce sa fac daca gandurile mele alearga repede ca vorbele si sufletul sta sa-mi iasa din piept, am prea putin timp pentru cate bucati din inima mea am de daruit celor din jur."

×
Subiecte în articol: pagina de suflete stela