Un ghem de celule canceroase strecurate în coloana vertebrală chinuieşte un copil de nici un an şi două luni. De-ar putea, părinţii ar lua asupra lor durerea şi chinul îndurate în timpul celor două operaţii prin care cel mic a trecut. În putinţă însă le stă doar să-i ofere copilului lor, Cosmin, şansa de a merge la o clinică în străinătate. În România nu a scăpat nici un copil de neuroblastom, boala de care suferă el.diferent de genul muzical interpretat sau de notorietate.
Un ghem de celule canceroase strecurate în coloana vertebrală chinuieşte un copil de nici un an şi două luni. De-ar putea, părinţii ar lua asupra lor durerea şi chinul îndurate în timpul celor două operaţii prin care cel mic a trecut. În putinţă însă le stă doar să-i ofere copilului lor, Cosmin, şansa de a merge la o clinică în străinătate. În România nu a scăpat nici un copil de neuroblastom, boala de care suferă el.
Avea doar 8 luni când trupul său mic a fost supus curelor cu citostatice. Dintr-o dată, picioarele sale au rămas înţepenite în premergător.
Şi-au spus atunci părinţii că doar oboseala ar fi putut să-l ţintuiască pe fiul lor şi să-l ţină departe de jucăriile lui. După o altă zi trecută, şi-au dat seama că micuţul lor, atât de dorit, pentru care mama a făcut tratament mai bine de un an de zile, nu mai putea să stea în picioare.
Formă rară de cancer
Au trecut de atunci aproape 5 luni. Drumuri prin spitale, diagnostice multiple. Lacrimi de disperare. Dar niciodată de deznădejde. Medicul pe care l-au consultat la Bacău, oraşul natal al lui Cosmin, i-a sfătuit pe părinţi să mai aştepte o lună, două, "poate copilul s-a lovit şi o să-i treacă". Cum ar fi putut părinţii să aibă răbdare să treacă zilele când micuţul lor parcă avea picioarele tăiate? Vizita pe care au făcut-o în Spitalul "Bagdasar-Arseni" din Bucureşti a fost edificatoare pentru familia Gologan. RMN-ul efectuat a dat vestea cumplită: cancer. Copilul avea să fie operat imediat. "Toţi ne spuneau că este prea mic pentru a rezista operaţiei, dar trebuia operat de teamă ca nu cumva celulele canceroase să se împrăştie în tot organismul", povesteşte tatăl copilului, Cristi Gologan. Zâmbetul le-a apărut pe buze abia atunci când micuţul lor a deschis ochii lui mari şi senini şi a cerut apă. La numai câteva zile, băiatul avea să facă din nou primii paşi. Medicul îndepărtase ţesutul bolnav de la nivelul primului inel al coloanei vertebrale. "Ce bucurie!", pare să spună tatăl şi acum emoţionat la aducerea aminte a momentului. "Am crezut că îl luam acasă şi că vom fi din nou ca înainte." Dumnezeu însă le încerca din nou forţa de a rezista. Verdictul medicilor, în urma operaţiei, a fost şi mai drastic: neuroblastom. "E o formă de cancer mai exploziv. Dacă este activ, în 24 de ore poate să atace toate organele", încearcă o explicaţie tatăl băiatului.
"NU MĂ LAS PĂNĂ NU SE FACE BINE!"
La Spitalul "Marie Curie" din Capitală băiatul e nevoit să urmeze cure dure cu citostatice. Organismul său trebuia pregătit pentru o a doua intervenţie chirurgicală. Tumoarea crescuse şi se vârâse în spatele plămânului drept, lipită de coloană. "Medicii au extras cât mai mult din ea, însă ramificaţiile au rămas între coaste şi inelele coloanei, în canalul medular. "Simţeam că nu o să mai scăpăm niciodată de boala asta cumplită", povesteşte tatăl lui Cosmin şi mintea îl duce iar către chinul pe care cel mic a trebuit să-l îndure, trecând prin alte cure de citostatice.
"Nu a rezistat decât la una, pentru că i s-a făcut rău, voma mereu." Atunci au hotărât să meagă acasă, indiferent de riscuri. "Acasă îşi va reveni. Va fi din nou vesel, zâmbăreţ. Va fi aşa cum îl ştim noi!", şi-au spus părinţii. Şi inima lor nu s-a înşelat. Copilul şi-a revenit ca după o minune. Zâmbetul a început să-i lumineze chipul, mâncarea să-i priască, jucăriile nu-l mai deranjau, lacrimile nu i-au mai apărut pe obraji. "Când îl vedeam cât de fericit este acasă, în cămăruţa lui, fără să fie înconjurat de medicamente, fără să se afle pe un pat de spital, puterile mele parcă se înzeceau. Mi-am spus atunci că şansa ca micuţul nostru să se facă bine este dincolo de graniţele ţării. Mai cu seamă că aici, în România, nici un copil diagnosticat cu neuroblastom nu a supravieţuit", spune tatăl copilului. Au depus dosare cu actele copilul atât la clinicile din Austria, cât şi la cele din Franţa. Peste tot însă acelaşi răspuns: "De-ndată ce puteţi să faceţi rost de 150.000 de euro, copilul va fi preluat de noi!". Greu au picat vorbele medicilor străini în sufletul celor doi părinţi. Dar nu au renunţat. Copilul lor trebuia salvat. Chipul vioi al unui alt micuţ diagnosticat cu neuroblastom, Matei, l-a determinat să lupte şi mai mult. Matei învinsese aceeaşi boală, în străinătate. "Aşa va fi şi cu Cosmin al nostru!", şi-a zis bărbatul.
De-atunci, prietenii, rudele, oameni de peste tot care i-au auzit povestea au contribuit la sporirea puţinilor bani pe care îi aveau în cont. Suma a ajuns la 110.000 de euro. "M-a sunat o mămică a unei fetiţe de 5 ani. A dorit să-şi doneze şi ea alocaţia pentru ca copilul nostru să trăiască. Vă daţi seamă cât de mult au contat oamenii aceştia pentru noi? Le mulţumim tuturor şi sperăm să le putem întoarce vreodată ajutorul pe care ni l-au dat", spune tatăl lui Cosmin şi vocea-i tremură.
ÎNCĂ UN PIC...
Mama şi cel mic sunt acum în drum spre Franţa. Pentru analize. Pentru a stabili care sunt următorii paşi pe care îi au de făcut. Pentru a fi operat, cel mic mai are nevoie de câteva zeci de mii de euro. Speranţa că Dumnzeu va face încă o minune şi în cazul lui este vie. Cosmin are nevoie de noi! Încă un pas împreună, pentru ca micuţul de nici un an şi două luni să poată face şi el propriii paşi, pe pământ, printre jucăriile lui, printre copaci, în aer liber, acolo unde îi place atât de mult să se joace!
Cosmin Gologan are nevoie de noi!
Numai o zi de spitalizare în clinica din Franţa unde Cosmin ar putea fi programat pentru operaţie costă 2.000 de euro. Salariile părinţilor săi abia ajung pentru medicamentele şi hrana copilului.
Pentru cei care vor să îl ajute pe Cosmin să se facă bine, pe numele mamei sale, Gologan Ionela-Tatiana, la BRD Bacău, sucursala Alecu Russo, s-au deschis următoarele conturi:
– în RON: RO19 BRDE 040S V331 8494 0400
– în euro: RO49 BRDE 040S V331 8531 0400
SWIFT: BRDEROBU.
Citește pe Antena3.ro