Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
In memoria lui Vladut
"Am citit stirea si am plecat la Techirghiol sa vad cu ochii mei. Am gasit casa, am vazut grinda, am vazut chipul. Am vazut cum masinile se opresc in dreptul casei pentru scurt timp, apoi isi vad mai departe de drum, am vazut cum oamenii se opresc si se uita in sus... spre acoperis, am vazut femei in varsta cum vin... se inchina si spun «asta-i minunea lui Dumnezeu, maica!»..."
A doua zi dupa Sf. Ilie, a inceput sa "se pateze" inspre capat grinda dinspre strada. "Am vazut-o cand incarcam nisipul in roaba, dar la-nceput am zis ca ni s-a parut". Grinda - sprijin pentru acoperis - era montata pe casa de vreo trei saptamani... Sub ea urma sa se bata astereala, dar acum trebuie ca se va bate deasupra, astfel incat grinda sa ramana vizibila, iar chipul sa poata privi linistit in continuare spre rasarit. Cu fiecare zi care trecea, pata se contura mai tare, pana a ajuns asa cum este acum - un chip. Multi sunt convinsi ca este Mantuitorul, altii, mai sceptici, spun ca imaginea noastra despre chipul lui Iisus este rezultatul imaginatiei unor iconari, asa ca nu avem de unde stii cum arata de fapt Mantuitorul. Dar nici macar acestia din urma nu pot contesta faptul ca in grinda este un chip. Un chip care si pe mine
m-a dus cu gandul la El.
Intr-o buna zi au inceput sa vina... oameni care venisera pe la manastirea din Techirghiol si au auzit despre minune, localnici de prin toate ungherele catunului, sa vada cu ochii lor..., presa... Unii au urcat si-au incercat sa stearga "desenul", sa se convinga ca nu-i o pacaleala. Au vazut si au plecat. Dar cu ce-au plecat si cu ce-au ramas in suflet, nimeni nu poate sti. Poate nici macar ei. Nici eu nu stiu cu ce-am plecat, oare numai cu gandul ca e un subiect bun pentru un articol...? Am pus, fireste, proprietarului intrebarea care se pune de obicei de catre presa in cele mai varii momente: "ce simtiti acum, ca vi s-a-ntamplat... asta?". "Pai... ce sa simt..." Omul nu prea stia. In astfel de cazuri nu poti descrie cum te simti. Esti incurcat. Sa fi mandru - nu poti - e un pacat. Sa te bucuri? Nu poti, ca nu sti ce e... si... ce-i mai rau - nimeni nu poate sa-ti spuna. Seamana cu Mantuitorul, dar... indoiala e mai puternica decat credinta in minuni. Chiar daca acestea se intampla sub ochii tai. Si cand spun asta nu ma refer numai la cei care-si construiesc acea casa, ci si la mine si la altii cu care am vorbit despre aceasta intamplare.
Unii, cand au vazut chipul, au gandit ca-i un semn de atentionare - sa nu lucrezi in zilele de sarbatoare - , altii spun fara rezerve ca-i o minune, iar altora le e si frica sa rosteasca acest cuvant - ca sa nu se intipareasca cumva in mintea colectiva ca s-a intamplat o minune atata timp cat aceasta nu a fost "demonstrata stiintific".
Nu stiu daca este minune sau vreu fenomen bizar de care eu nu am auzit, si nici nu pot
sa-mi dau cu parerea, fapt care ma nedumereste foarte tare. De ce nu pot sa ma extaziez in fata unei astfel de intamplari care are mai degraba trasaturile unei minuni decat ale unui fapt divers? De ce nu ni s-au umplut sufletele de fericire macar noua, celor carora ne place sa credem ca e mai mult decat un fenomen neobisnuit. Senzatia mea e ca lumea priveste acest fapt, mai degraba ca pe-o curiozitate. Un fapt extraordinar care se intampla pe langa tine - e un dar divin care nu ar trebui sa lase pe nimeni indiferent. Singura conditie e sa-l percepi ca atare!
Minunea a fost explicata o buna bucata de vreme prin suspendarea legilor firii in momentul in care aceasta s-a produs. Insa, dupa un timp indelungat de studiu si observare, s-a schimbat radical aceasta opinie, teologii considerand ca e tocmai invers: cand se intampla o minune, legile firii sunt desavarsite.
Citește pe Antena3.ro
