x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Răul de mișcare. Cum îl combatem

Răul de mișcare. Cum îl combatem

21 Iul 2015   •   11:58
 Răul de mișcare. Cum îl combatem

Chiar dacă este menționat încă din vremea lui Darwin, sindromul răului de transport (cinetozele), nu a fost niciodată luat în serios și cercetat cu adevărat în profunzime. Amețeală, oboseală, greață sunt simptomele cel mai des întâlnite ale afecțiunii. Vinovată pentru acest disconfort este o mică porțiune din creier, aria postremă, ce activează voma în cazul intoxicațiilor și în cazul conflictelor apărute între ochi și urechea internă. Când simțim mișcarea, dar nu o vedem (ca atunci când navigăm, de exemplu), între informațiile care ajung către creier dinspre urechea internă și, respectiv, dinspre ochi, apare o discordanță senzorială și este activat un fel de sistem de apărare care se comportă ca și când a detectat o toxină și încearcă să o elimine prin vomă. Multe cure și prevenții au fost propuse pentru răul de transport, pe lângă medicație, însă cea cu efecte prelungite, demonstrate științific, este reeducarea specifică a urechii interne cunoscută drept reeducare vestibulară. Medicația cea mai des utilizată este combinația antiemetice/antihistaminice. Aceasta tratează simptomele răului de transport, nu și cauza lui. Multe tratamente farmacologice care pot fi eficace pentru greață și vomă nu sunt neapărat eficace pentru răul de transport. În ultimul timp se evită medicația pentru vomă și greață din cauza efectelor negative pe care le poate avea asupra sistemului nervos central. Reeducarea vestibulară, chiar dacă presupune o perioadă de cură mai prelungită, este eficace pe termen mai lung (ani întregi) decât medicația (doar câteva ore), pentru că produce fenomenul de adaptare și obișnuință la stimul. Reeducarea vestibulară se face doar de către specialiști în domeniu și constă într-o evaluare inițială a sistemelor senzoriale, urmată de o stimulare vestibulară importantă cu fotoliul rotator și, dacă este necesar, cu Platforma Computerizată Dinamică.

×