x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Regim antioboseală

Regim antioboseală

de Steluta Indrei    |    02 Dec 2008   •   00:00

Oboseala este răspunsul organismului la suprasolicitare, stres, insomnie, alimentaţie nesănătoasă. Sau poate fi semnul unei boli fizice sau psihice. Sunt motive pentru care oboseala nu trebuie trecută cu vederea. Aflaţi în continuare soluţii pentru a vă reface dozele de energie.



Te trezeşti în fiecare dimineaţă cu senzaţia că eşti din ce în ce mai obosit(ă). La serviciu nu te poţi concentra şi te chinuie durerile de cap. Dar nici acasă nu te simţi mai bine. Chiar şi pregătirea mesei ţi se pare o corvoadă. Dacă această stare de epuizare se menţine mai mult de câteva săptămâni, este cazul să iei măsuri.
Mai întâi caută să înţelegi cauza oboselii care a pus stăpânire pe tine. De cele mai multe ori, acumularea de nopţi nedormite este pe primul loc în boxa acuzaţilor. Imposibilitatea de a adormi mai devreme de 2:00-3:00 noaptea sau trezirea la 4:00 dimineaţa sunt tulburări ale somnului care îşi pun amprenta asupra activităţilor din timpul zilei. Un alt mare vinovat pentru apariţia epuizării fizice şi psihice este stresul. Când programul încărcat de la serviciu se suprapune cu probleme familiale şi grijile în privinţa copiilor, nu trebuie să ne mai mirăm că ne simţim ca şi cum am duce în spate pietre de moară. Dacă mai adăugăm la toate acestea şi alimentaţia dezechilibrată, atunci organismul este într-adevăr cu armele la pământ. Iar oboseala este un semnal de alarmă pe care corpul ni-l transmite. Important este să ţinem seama de el şi să încercăm a schimba obiceiurile rele care au dus la apariţia oboselii.


Mergi la medic!

Iată ce ne recomandă conferenţiar doctor Dumitru Matei, şeful Catedrei de Medicină de Familie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila". Este bine să începem lupta împotriva oboselii cu o vizită la medicul de familie pentru o evaluare generală a stării de sănătate. Pentru că în spatele manifestărilor pe care le avem se pot ascunde boli precum anemia, tulburările glandei tiroide, hepatita, unele afecţiuni cardiace, tulburări psihice, boli infecţioase.
În cazul în care medicul nu descoperă o cauză organică a stării de oboseală, el ne poate oferi cele mai avizate informaţii cu privire la schimbarea stilului de viaţă. "De obicei le spun pacienţilor că asigurarea celor 8 ore de somn pe noapte este deosebit de importantă pentru refacerea organismului. Îi sfătuiesc să îşi organizeze în aşa fel timpul, încât să respecte cu stricteţe programul de somn. Chiar şi în week-end este bine să meargă la culcare şi să se trezească la aceleaşi ore", spune conf. dr Dumitru Matei.

Specialistul ne mai atrage atenţia asupra dietei. Pentru ca organismul să facă faţă solicitărilor zilnice are nevoie de hrană sănătoasă: fructe şi legume, carne (dar fără grăsimi), ouă, lactate. Foarte important este să nu sărim peste mese. Este indicat să mâncăm cel puţin de trei ori pe zi, la aceleaşi ore. Mai ales la serviciu suntem tentaţi să bem 3-4 ceşti de cafea. Complet greşit. Nu facem decât să abuzăm de resursele organismului, care în timp se vor epuiza. În plus, cofeina în exces este cauza problemelor de somn.

Să nu uităm de mişcare, chiar dacă exerciţiile fizice s-ar putea să fie ultimul lucru pe care ni-l dorim după o zi de muncă sau înainte de a merge la serviciu. "Mulţi dintre cei care se plâng de oboseală au tendinţa de a se izola, ceea ce le agravează şi mai mult starea. De aceea, trebuie încurajaţi să facă mişcare, să practice mai ales genul de activităţi care presupun ieşirea din casă: plimbări în parc, mers pe bicicletă, fotbal, tenis, înot, schi etc.", consideră conf. dr Dumitru Matei.
În cazul în care analizele medicale au scos la iveală existenţa unor carenţe nutriţionale, medicul poate prescrie suplimente pe bază de vitamine, săruri minerale, oligoelemente. Acestea ajută la reechilibrarea stării generale a organismului. Tot medicul va decide dacă este nevoie de un tratament cu antiinflamatoare nesteroidiene în cazul celor care acuză dureri de cap, de spate, dureri musculare sau articulare.


De sezon

Dacă epuizarea fizică şi psihică durează mai mult de câteva luni, este posibil să apară sindromul de oboseală cronică. Potrivit conf. dr Dumitru Matei, acesta se declanşează frecvent în sezonul rece, din noiembrie până în ianuarie. Oboseala cronică apare pe fondul unui sistem imunitar slăbit, fiind rezultatul mai multor factori: viroze, dezechilibre hormonale, depresie sezonieră, carenţe alimentare.
Oboseala cronică este însoţită şi de alte simptome: dureri în gât, ganglioni limfatici măriţi, dureri musculare şi articulare, stări febrile, instabilitate emoţională, scădere sau creştere în greutate, tulburări de memorie şi de concentrare.
"Pacienţii care au aceste simptome trebuie să meargă la medic. Diagnosticul este greu de stabilit în astfel de cazuri. Trebuie să fie un diagnostic de excludere, de aşteptare. Într-o primă fază poate fi vorba de oboseală cronică, dar la controalele ulterioare se poate descoperi o boală gravă", atrage atenţia conf. dr Dumitru Matei.

PSIHOTERAPIE. Persoanele afectate de sindromul oboselii cronice suferă frecvent de anxietate, tristeţe, se izolează. De obicei, au numeroase zile de concediu medical şi uneori îşi pierd locul de muncă. Colegii, şefii, prietenii nu îi înţeleg, mai ales dacă nu vin cu un diagnostic cert de la medic, considerând că sunt bolnavi închipuiţi. În astfel de cazuri, psihoterapia poate fi o soluţie pentru ieşirea din criză. Persoanele care apelează la această soluţie învaţă cum să îşi organizeze activităţile zilnice, cum să facă faţă stresului, cum să comunice şi cum să spună "nu" atunci când ajung la suprasolicitare.  

MASAJ. BAIE. Uleiurile esenţiale de citrice, busuioc, mentă, rozmarin, lavandă au efect revigorant asupra trupului şi minţii. Dr Felicia Faur, medic primar la Institutul Naţional de Medicină Complementară şi Alternativă, recomandă persoanelor care suferă de oboseală cronică să utilizeze aceste uleiuri sub formă de masaj sau adăugate în apa de baie. În cazul masajului, 3-5 picături de ulei esenţial vor fi diluate în ulei de măsline sau de jojoba. În apa de baie se pot adăuga aproximativ 10 picături de ulei esenţial. Nu trebuie să depăşim cantităţile recomandate pentru că uleiurile esenţiale irită pielea.

MELOTERAPIE. Senzaţia de oboseală dispare ca prin farmec când ascultăm muzica preferată. Efectele terapeutice ale muzicii se datorează eliberării de endorfine (hormonii fericirii). În timp ce ascultăm melodia preferată, creierul eliberează endorfine, care ne dau bună dispoziţie şi alungă oboseala. Efecte benefice pot avea atât melodiile ritmate, cât şi cele relaxante, depinde doar de gusturile noastre în materie de muzică şi de ceea ce simţim că ne face bine.

×
Subiecte în articol: dumitru matei recomandări