Să ne trezim cu numele lui Ştefan Iordache

Sunt nume ale românilor strălucitori şi înălţaţi la ceruri, nume pe care ar trebui să le rostim poate atât de des ca bună-dimineaţa. A le împinge în uitare e ceva de neacceptat.

Tocmai de aceea doresc în aceste rânduri să retrezesc numele unui mare român, împărtăşit de har de ceruri, slujitor credincios al nostru, al poporului român, şi anume Ştefan Iordache. Despre înălţimea zborului lui în artă e de prisos să spunem. Orice rol al lui Ştefan Iordache era o bijuterie. De altfel, orice discuţie, orice interviu cu Ştefan Iordache te tulbura, îşi scotea la lumină gândiri adânci, gândiri temelie de frumos. De altfel, el mi se destăinuia în prispa casei lui ţărăneşti, de undeva de lângă lucirile Snagovului, că-şi doreşte să fie îngropat în ţinţirimul din Gruiu, să crească iarbă românească pe pieptul lui, să-l calce talpa românului care să zică astât: Aici se află actorul Ştefan Iordache!

Se simţea în sferele cereşti înconjurat de lada de zestre veche de peste o sută şi ceva de ani, de cuptorul de pământ cu tuciul unde să fiarbă mămăliga, de aracii viţei-de-vie ţărăneşti, de pisoii care se hârjoneau în iarbă. Povestea că în vacanţele lui de şcolar, mergând în Calafatul de unde se trăgea neamul lui, se îngrăşa de atâta râs cu oltenii, oameni doldora de umor, de chef de viaţă şi de vorbe de duh. L-am întrebat cum poate să joace într-o seară un cap încoronat precum Richard şi a doua seară un barman beţiv, iar al treilea spectacol să-l aducă în prim-plan cu uriaşa creaţie în personajul unui actor măcinat de reumatisme, dar cu pofta teatrului ca o permanenţă.

"După atâtea roluri, nici eu nu mai ştiu cine este Ştefan Iordache." Mi se destăinuia cum încerca să se lepede de personajul interpretat în seara aceea, pentru a lua în piept următorul erou pe care trebuia să-l întruchipeze în repetiţia de a doua zi de dimineaţă. "Aştept să plece toţi spectatorii şi, când sala e luminată doar de un bec chior şi se aude doar foşnetul măturii femeii de serviciu, eu mă duc pe scenă şi rostesc în sala pustie una din replicile de esenţă ale piesei ce abia s-a încheiat. Apoi merg pe străzile de noapte ale Bucureştilor, merg pe jos până acasă, încercând să mă scutur de personalitatea eroului jucat.

Într-o noapte când reciteam rolul nou cu care aveam a doua zi repetiţie, nu am pătruns până în toate subtilităţile unei replici. I-am dat telefon bunului meu prieten, marele actor George Constantin, l-am rugat să-şi dea cu părerea privind acea replică. S-a burzuluit, cum că aşa ceva important nu se discută la telefon. Şi George Constantin şi-a tras pantalonii pe el la trei noaptea, a venit la mine şi am discutat despre replica aceea până când zorile deja se înstăpâniseră."

Fantastică este şi istorisirea unei scene prin glasul lui Ştefan Iordache. A observat în Piaţa Amzei, în faţa unui magazin de mezeluri, un bărbat înalt, cu haine îngrijite care privea în gol.

I-a rămas în minte şi l-a mai revăzut tot în faţa vitrinei Magazinului Unic, cu aceeaşi privire semeaţă şi haine curate.

A treia oară l-a văzut tot în faţa unei prăvălii din Piaţa Amzei fără să rostească vreo vorbă. Şi atunci Ştefan Iordache a coborât privirea şi a văzut pe trotuar, lângă bărbatul prezentabil, pălăria. În pălărie, câteva monezi şi un bilet: "Am fost un actor!".

I-a aşezat cu delicateţe Ştefan Iordache o bancnotă în pălăria aşezată pe trotuar pentru actorul falnic obligat să cerşească.

Şi a spus marele actor Ştefan Iordache: "Sper să mă duc până a ajunge în momentul în care să-mi fie pălăria aşezată pe trotuar!".