Încă din prima zi de viaţă, micuţa Andreea a avut probleme: era mereu agitată, nu se odihnea suficient, mânca foarte puţin. După naştere, părinţii au luat-o acasă, dar la nici o săptămână au revenit la spital. S-au temut că şi-ar putea pierde din nou copilul, aşa cum li se întâmplase cu un fiu care murise la vârsta de 4 luni şi 4 zile.
"În cazul lui, nu ni s-a pus un diagnostic exact, nu ştim ce a avut", spune Marin Drăgan, tatăl Andreei. Fetiţei i s-au făcut investigaţii medicale la Bucureşti, iar medicii au constatat că suferă de "sindrom hemofagocitic familial" şi "hipotrofie staturo-ponderală". Din acea clipă şi până azi, când are 1 an şi 3 luni, Andreea a stat aproape tot timpul în spital, unde a făcut un tratament solicitant pentru organism, cu citostatice. Când se simţea un pic mai bine, părinţii o luau acasă, în satul Ipoteşti, judeţul Olt, pentru câteva zile."Spune «mama», «tata» şi cam atât. Nu se ţine prea bine pe picioare. Din cauza bolii, e un pic mai în urmă cu toate funcţiile", povesteşte tatăl. Fetiţei îi place să mănânce banane şi mere coapte şi să se joace cu frăţiorul ei, Florin, care, la 4 ani şi jumătate, a înţeles că trebuie să se poarte atent cu surioara lui. Jucăria ei preferată e un căţel de pluş care cântă; părinţii nu prea o lasă să se joace cu păpuşa, pentru că ei îi place să bage în gură părul păpuşii.
Andreea rezistă bine la tratament, dar din păcate boala ei poate doar să fie ţinută în frâu astfel. În recomandarea Departamentului hemato-oncologie şi transplant medular al Clinicii de pediatrie de la Institutul Clinic Fundeni se specifică: "Protocolul prevede includerea bolnavului în program de transplant medular. Pacienta nu are donator compatibil în familie şi nu poate face procedura în ţară, din acest motiv fiind recomandată trimiterea la tratament în străinătate".
Şansa Andreei este un transplant care se poate realiza la o clinică din Israel, Austria sau Germania. Părinţii au trimis scrisori către aceste clinici şi au aflat că suma pe care ar trebui să o plătească pentru operaţie este de aproximativ 150.000 euro. Veniturile lunare ale familiei Drăgan sunt de 1.600 lei pe lună şi nu au cum să plătească din aceşti bani operaţia; de-abia reuşesc să acopere costurile necesare traiului de zi cu zi şi ale frecventelor deplasări la Bucureşti.
Andreea are nevoie de noi!
Cine doreşte să o ajute pe Andreea să se facă sănătoasă, poate să doneze bani în conturile:
RO26RNCB0700093376700002 EURO
RO53RNCB0700093376700001 RON
Conturile sunt deschise pe numele Drăgan Marin, la BCR Sucursala Slatina. Pe părinţii Andreei îi găsiţi la aceste numere de telefon: 0760-02.00.50 (Drăgan Marin) şi 0765-35.69.24 (Drăgan Rada).
Citește pe Antena3.ro