Sîntem oare nişte vibraţii?

SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ!
"Eram un copilandru şi în tîrguşorul meu, Băicoi, într-o zi la prînz am încercat să-mi pun singur mîncarea în farfurie. În casa bătrînească deodată a apărut dintr-un colţ un şoricel. M-am speriat şi polonicul mi-a căzut în oală astfel că din ciocnirea metalului cu un metal a izbucnit un sunet puternic, un zgomot neplăcut care l-a omorît pe şoricel.

SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ!
"Eram un copilandru şi în tîrguşorul meu, Băicoi, într-o zi la prînz am încercat să-mi pun singur mîncarea în farfurie. În casa bătrînească deodată a apărut dintr-un colţ un şoricel. M-am speriat şi polonicul mi-a căzut în oală astfel că din ciocnirea metalului cu un metal a izbucnit un sunet puternic, un zgomot neplăcut care l-a omorît pe şoricel. Ani de zile m-a obsedat această scenă, pînă cînd, mai tîrziu, prin unele teorii ale ştiinţei, am înţeles că pe bietul şoricel l-au ucis vibraţiile puternice şi anormale ieşite din căderea polonicului în oala de fiert". Profesorul univ. Dr General Ioan Nedelcu o lungă vreme şef al Clinicii de dermatologie de la Spitalul Militar spune că în urma acestei amintiri e tentat să dea dreptate teoriilor care astăzi circulă intens prin lume legate de medicina vibraţiilor. Sîntem oare nişte vibraţii? Teorii care umblă nu numai prin telefonul fără fir, din gură-n gură în rîndul populaţiei, dar teorii care sînt şi supuse dezbaterilor în congrese, afirmă că orice particulă vie are o vibraţie proprie. Este de fapt o amprentă nerepetabilă profund specifică pentru fiecare ţesut viu. Împrăştie în jur vibraţie şi firul de iarbă, şi viţelul, şi ficatul omului, şi rinichiul lui etc. Atît de captivantă a devenit această felie de cunoaştere, încît pe ascuns în regim secret colective de elită de la NASA sau de la institutele de cercetări militare ale Rusiei au studiat vibraţiile, ba chiar au inventat aparate care de care mai pretenţioase, în măsură a depista vibraţiile fiecărei bucăţele din corpul omenesc. Această medicină a vibraţiilor a căpătat şi un nume, biorezonanţă. Pentru că aceste aparate, susţin cei care le-au inventat, dar şi doctorii care le folosesc, pot pune şi diagnostic după cum pot prin vibraţii şi să constituie tratamente pentru o serie de boli. Biorezonanţa poate să pună în evidenţă pe ecranul computerului ce vibraţii are, să zicem, partea superioară dreaptă a ficatului. Această vibraţie poate fi denaturată de la nivelul vibraţional al ficatului sănătos, fiindcă, spre pildă, un virus parşiv a bruiat cu propria lui vibraţie ficatul. Şi mai zic experţii că aparatul de biorezonanţă nu numai că decelează vibraţiile strîmbe, dar le poate şi corecta trimiţînd organismului vibraţii cu semn invers pentru a aduce nivelul de vibraţii la parametrii de sănătate.

De aici se "despleteşte" o serie întreagă de curente ale ştiinţei. Astfel, unii specialişti zic cum că prima dată o boală îl atacă pe om la nivelul informaţiilor pe care le are de pus în practică celula. Boala îi dă peste cap celulei memoria, astfel încît ea nu mai ştie cînd să moară, cît să mănînce şi cînd să mănînce. Începe brambureala şi printr-o înmulţire nebunească a celulei atacate. Zic specialiştii că biorezonanţa poate descoperi boala în această fază în care pe om nu-l doare nimic, iar analizele clasice îi ies bine. Cu alte cuvinte, ştiinţa vibraţiilor decelează boala cînd abia se însămînţează. Spun aceste teorii că următorul nivel de atac al bolilor este în sistemul energetic al organismului, şi aici lucrează medicina din China care de mii de ani se ocupă cu deblocarea curgerii energiei pe meridianele de acupunctură. Iar, în fine, cînd boala a muşcat din materialul organismului şi medicina a diagnosticat-o prin inflamaţii, pierderi de sînge, dureri, tumori, este deja o fază foarte avansată. Ba mai mult, ca misterul să ne învăluie şi mai tare, se emit teorii cum că în prima etapă de infiltrare a bolilor, cînd este atacată informaţia celulei, acolo pot acţiona şi alte pîrghii, cum ar fi blestemul, rugăciunea, dedeochiul. Sîntem oare nişte vibraţii?