Ciuma, pesta, buba neagra, moarte neagra... Oamenii i-au spus in toate felurile. Multa vreme a fost considerata o pedeapsa venita de la Dumnezeu. In mod cert, ciuma a fost cea mai grava boala care a incercat vreodata omenirea, un flagel caruia omul i-a dat un tribut nemasurat.

Prima mentionare a ciumei apare in India, in cartile medicale ayurvedice, care dateaza din anul 800 i. Hr. Insa nu exista date cu privire la aparitia unei pandemii in acea perioada. "Istoria medicinei cunoaste trei pandemii de ciuma. Pe langa acestea au mai existat alte cateva sute de epidemii", ne spune profesorul Nicolae Marcu, seful Catedrei de Istoria Medicinei UMF "Carol Davila". Prima pandemie a fost mentionata in secolul al VI-lea d. Hr., pornita din Asia si extinsa in Africa si Europa. Afectat a fost indeosebi Imperiul Bizantin, iar istoria lumii cunoaste acest episod dramatic sub numele de "ciuma lui Iustinian". Intre anii 541 si 542 d. Hr., ciuma bubonica a ucis 40% din populatia Constantinopolului. De aici, ea s-a extins in vestul Europei.

Regiuni depopulate

In 1894, francezul Alexandre Yersin a pornit intr-o calatorie la Hong Kong, unde avea sa descopere agentul responsabil de ciuma, Yersinia pestis

Aveau sa treaca opt secole pana la cea de-a doua pandemie, care a venit cu un nou nume: moartea neagra. In Europa, ciuma a facut primele victime in 1348 si a continuat pana in 1352. "Atat de mari proportii a luat aceasta pandemie, incat a nimicit o patrime din populatia Europei. Flagelul a facut 25 de milioane de victime, in conditiile in care populatia continentului nostru era atunci de 100 de milioane de oameni", relateaza prof. Nicolae Marcu. Mari regiuni din Europa au fost depopulate atunci. Parisul a pierdut 50.000 de locuitori, Londra a inregistrat 100.000 de decese, iar in tinuturile Norvegiei de azi au ramas doar 12 locuitori din cele cateva zeci de mii care alcatuiau populatia zonei. Ciuma a facut un numar la fel de mare de victime si in Asia, si Orientul Mijlociu.

Cea de-a treia pandemie – cea mai lunga dintre toate – a inceput in 1891 in sudul Chinei si s-a raspandit in mai toate partile lumii, de data aceasta si in America de Nord. Ciuma a disparut abia in jurul anilor 1920. In 1894, un elev al lui Pasteur, Alexandre Yersin, a descoperit bacilul responsabil de boala: Yersinia pestis. Doi ani mai tarziu, Paul-Louis Simond a descoperit agentul transmitator al bolii: puricele. Descoperirile celor doi nu au ajutat omenirea sa combata ciuma. Singura metoda de a nu contacta boala ramanea fuga din localitatea contaminata. Cei care contactau boala erau izolati obligatoriu, pentru ca bacilul sa nu se raspandeasca.

Italienii au observat ca boala are o perioada de incubatie de 40 zile. Ei au infiintat carantine pentru a preveni raspandirea ciumei si tot ei le-au dat numele caranta, care inseamna "patruzeci" in italiana. Prima carantina a fost creata in provincia Reggio Emilia in 1374, iar a doua la Raguzza (Dubrovnikul de astazi) in 1377. In perioada interbelica a aparut teoria contagiunii telurice. Oamenii de stiinta au descoperit ca sobolanii si celelalte rozatoare pot transmite oricand boala, intrucat pamantul in care isi fac vizuini sunt focare de infectie. Din acest motiv exista in continuare cazuri sporadice de ciuma si se considera ca boala nu va putea fi eradicata, cel putin nu prin mijloacele pe care le detinem in prezent. Ultima epidemie de ciuma a avut loc in 1991 intr-un oras din India.

In Romania

"Documente istorice din perioada anterioara si din timpul Evului Mediu romanesc sunt prea putine. Prin urmare nu se stie exact cand a aparut ciuma la noi sau daca primele doua pandemii au afectat Romania", ne spune profesorul Nicolae Marcu. Unii istorici romani sustin ca boala a existat in secolul al XIV-lea, insa nu sunt dovezi clare. Abia din secolul al XVII-lea se vorbeste despre ciuma in documentele istorice. Cronicarul Grigore Ureche face referiri la ciuma, iar Miron Costin chiar descrie simptomele bolii pe care o numeste "omor mare". Si Dimitrie Cantemir a scris despre ciuma, careia ii spunea "contagioasa boala". In 1735 a fost creat la Bucuresti primul spital de izolare a ciumatilor, "Sf. Visarion", in zona Pantelimonului.

PURTATORI. In timpul primei pandemii de ciuma, oamenii au intuit ca sobolanul este responsabil de transmiterea bolii. Se credea atunci ca vapoarele venite din Africa aduc o specie de sobolan negru, purtatoare a ciumei. Multe documente descriu orase lovite de pesta si strazi acoperite de sobolani morti. Ulterior s-a descoperit ca nu doar sobolanul poate fi atacat de Yersinia pestis, ci toate rozatoarele.

TRANSMITERE

Exista doua forme de ciuma. In timpul primei pandemii, oamenii faceau forma bubonica, ce afecteaza ganglionii limfatici, in special cei axilari si inghinali. Ei se inflameaza, supureaza si capata dimensiuni foarte mari. De aici si denumirea "bubonic", tradusa prin umflatura cu caracter purulent. Ea se transmite de la sobolan la om prin intermediul puricelui si are o perioada de incubatie de doua pana la sase zile. Victima are febra, frisoane si dureri puternice de cap. Forma cea mai grava este asa-zisa "ciuma neagra" sau pulmonara, ce produce hemoragii masive (ce dadeau culoarea neagra a pielii bolnavilor) si se transmite numai de la om la om. Are o perioada de incubatie de trei-patru zile pana la izbucnirea pneumoniei. Ciuma neagra a existat concomitent cu cea bubonica in cea de-a doua si a treia pandemie.

MITURI. Ciuma a avut un impact urias asupra omenirii. A influentat istoria, cultura si a creat mituri. Multa vreme s-a crezut ca Gingis Han ar fi aruncat boala in taberele rivale, pentru a le infrange. Ceea ce nu a fost niciodata confirmat. La Paris, oamenii sarbatoreau victoria in lupta cu ciuma in a treia duminica dupa Pasti, la fiecare zece ani. n In satele romanesti exista un ritual cunoscut sub numele de "camasa ciumei", cu formule magice pentru indepartarea bolii. Crestinii se rugau la anumiti sfinti pentru a scapa de ciuma. La catolici, sfintii protectori erau Fecioara Maria si Sf. Rocus, iar la ortodocsi, Sf. Visarion si Sf. Gheorghe.