x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Spitalul de la Bariera Vergului

Spitalul de la Bariera Vergului

16 Mai 2005   •   00:00

  • de OANA ANTONESCU
  • ISTORIA MEDICINEI
  • Profesorului doctor Victor Gomoiu i-a apartinut ideea infiintarii asezamantului care astazi ii poarta numele. Planurile, supravegherea constructiei si obtinerea fondurilor necesare se datoreaza aceluiasi medic, de specialitate chirurg. Victor Gomoiu a schitat personal planurile de constructie, imaginand un imens complex cu servicii de asistenta medicala gratuita, cu toate cele cinci mari specialitati medicale: boli interne, chirurgie, obstetrica-ginecologie, pediatrie si stomatologie. In 1927, anul infiintarii, spitalul era cunoscut sub numele de "Complexul de asistenta medico-sociala de la Bariera Vergului" si avea nu mai putin de 10 cabinete, pe specialitati, doua laboratoare, o farmacie si 60 de paturi pentru bolnavi. Spitalul avea sa fie citat ca model de sectia sanitara a Ligii Natiunilor Unite de la Geneva. Planul propriu-zis de constructie l-a intocmit C. Simotta. Interesant este ca banii necesari ridicarii cladirii au fost obtinuti prin subscriptie publica. Victor Gomoiu a colectat majoritatea banilor de la Banca Nationala, CFR, Ministerul Muncii. Ministerul Sanatatii a contribuit cu o suma foarte mica. Victor Gomoiu s-a angajat, in schimbul banilor colectati, sa acorde asistenta medicala angajatilor acestor institutii pe o perioada de 10 ani.

    Desi nu primise prea mult credit, spitalul infiintat de Victor Gomoiu s-a bucurat de popularitate. Dupa al doilea razboi mondial, spitalul se specializeaza in pediatrie iar in 1990 primeste denumirea de Spitalul Clinic de Copii "Prof. Dr. Victor Gomoiu". Are in prezent 184 de paturi si sectiile Pediatrie (80 de paturi), Neurologie (54), ORL (25), doua compartimente de Terapie Intensiva cu 17 paturi. Putina lume stie ca aici mai functioneaza si o sectie exterioara, cu 30 de locuri, situata la 100 de metri de cladirea mare a spitalului, in care sunt internati copii cu handicap. O parte din sectia de Pediatrie a fost modernizata prin donatii. In 2004, la Spitalul "Gomoiu" s-au facut 8.500 de internari si peste 15.000 de consultatii.

    AJUTOR. "Gomoiu a fost aspru criticat la acele vremuri din cauza locului pe care l-a ales pentru asezamantul medical: la Bariera Vergului, o fosta plantatie de vie situata la periferia Bucurestiului, pe un drum ingust de tara, nepietruit si care era greu de strabatut chiar si de carute, pe ploaie, din cauza noroiului. Singura sursa de apa a spitalului era la acea vreme o pompa de apa aflata la cateva sute de metri de institutia medicala. El si-a motivat optiunea spunand ca oamenilor saraci de la periferii le poate fi de un real ajutor acest spital", povesteste actualul director al spitalului, prof. dr. Dimitrie Dragomir.

    ×
    Subiecte în articol: spitalul gomoiu istoria medicinei