Pe Natalia am vazut-o prima oara la metrou, mi-a cerut cerceii. Era cu o gasca de pusti murdari, cu gura in pungi cu aurolac, mult prea frumos imbracata ca sa zici ca e copil al strazii. Pe scena salii ArCub, Natalia face tumbe in costum stralucitor, se urca pe piramida de trupuri, invarte cercuri, manuieste popice ca un spiridus scanteietor.
Fetita de 8-9 ani face parte din grupul de acrobatie si jonglerii al Fundatiei Parada, participanta la spectacolul "Stelute de Craciun", sustinut la 13 decembrie de Fundatia Romana de Dezvoltare Sociala (FRDS), cu sprijinul Bancii Mondiale. Evenimentul a adunat la vreme de sarbatoare tineri si copii din grupurile comunitare si organizatiile finantate de FRDS. Sunt copii din zone defavorizate, sate sarace sau copii de pe strada cu un potential imens si carora li s-a dat o sansa. EMOTII DE ARTIST. Cu obrajii aprinsi, muscand din sandvisurile de-acasa, o droaie de pitici in costume populare se foiesc pe holurile salii Arcub inainte de spectacol. "Costumele le avem de la bunici si strabunici", spune mandra o fata cu marama de 14 ani, Roxana Neamtu din Tismana, jud. Gorj. Face parte din ansamblul "Mugur de castan", ce va interpreta melodii populare specifice zonei. Lumina invaluie primul grup de colindatori, veniti de la Fetesti, membri ai organizatiei pentru persoane cu nevoi speciale "Trebuie". "Deschide usa, crestine!", canta cu aplomb cu totii. Unii nu prea mai stiu versurile, dar nu-i bai, se privesc cu incredere si-si completeaza cu un zambet larg cuvintele unul altuia.Citește pe Antena3.ro