TERAPII COMPLEMENTARE
Colesterolul o ia razna de Sarbatori⦠Daca vrei sa il tii in frau, apeleaza la fructe si legume crude si la sucuri naturale.
Au efect detoxifiant si diuretic puternic, datorita continutului ridicat de apa. Fructele si legumele contin intre 80% si 90% apa. Pe langa faptul ca iti potolesc setea, sucurile de mere, portocale, lamai, grepfrut, morcovi, varza, rosii contribuie si la arderea grasimilor. De asemenea, ele previn indigestiile si distrug bacteriile patogene acumulate in tubul digestiv din cauza abuzului de alimente grase si sarate, de afumaturi. Doua-trei pahare de suc de mere sau de citrice intre mese fac adevarate minuni in cazul unui organism intoxicat de la atata carne. De la Craciun si pana la Revelion, ficatul este supus unui stres oxidativ puternic, din cauza functiilor lui de detoxifiere a organismului. Pentru ca detoxifierea sa se deruleze corect avem nevoie de un aport sporit de antioxidanti naturali din fructe si legume. In acelasi timp, antioxidantii - vitamine si minerale - tonifica muschiul inimii, crescandu-i puterea de contractie. Continutul ridicat de potasiu asigura buna functionare a sistemului nervos si a celui cardiovascular.
Intre mese
"Sucurile se dilueaza cu putina apa plata si se beau intre mese. Singurele precautii trebuie sa existe in cazul celor care au hiperaciditate gastrica, pentru ca tolereaza mai greu sucurile proaspete. Si hipertensivii trebuie sa fie atenti, pentru ca sucul de grepfrut contine o substanta care creste tensiunea si interactioneaza cu medicatia", arata prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare. Acesta ne atrage atentia asupra sucurilor din comert, pe eticheta carora scrie "suc natural". Acestea sunt obtinute prin pasteurizare si prezinta dezavantajul ca au in compozitie conservanti artificiali daunatori si doze mari de vitamina C artificiala.
|
DIETA. Datorita cantitatii reduse de proteine, lipide si glucide, fructele si legumele sunt de neinlocuit in curele de slabire, dar mai ales in aceste zile, cand toti mancam mai mult ca de obicei. Daca sunt mancate intre mese, ne potolesc setea, dar si foamea. In felul acesta ne mentinem greutatea si chiar pierdem usor din kilogramele in plus.
|
Citește pe Antena3.ro