SANATATEA COPILULUI
Dezvoltarea armonioasa, cultivarea spiritului de competitie si de initiativa, trairea unor emotii puternice, tensiuni, dar si reusite⦠sunt tot atatea motive pentru a va indruma copilul catre sport.
Fie de placere, fie de performanta, sportul trebuie sa insemne pentru copii o activitate dorita, aleasa de ei insisi. Miscarea contribuie in mare masura la conturarea personalitatii copilului. Il invata sa aiba incredere in el, sa se simta bine in pielea lui, sa-si dezvolte gustul pentru a munci, sa ii respecte pe ceilalti. Intr-un cuvant, il pregateste pentru viata. Antrenamentele, disciplina si competitiile sunt acceptate cu usurinta de micii sportivi deoarece ei privesc toate acestea precum regulile unui joc.
Mersul pe jos
Daca din diverse motive nu va puteti indruma copilul spre practicarea organizata a unui sport, ar fi ideal sa se respecte orele de educatie fizica din programul scolar si in plus sa il incurajati pe copil sa parcurga pe jos traseul pana la scoala. Potrivit unui studiu realizat la Universitatea din Edinbourgh, copiii care merg pe jos la scoala sunt mai activi decat ceilalti. Asadar, plimbarea de dimineata este o solutie pentru a-i stimula pe cei mici sa fie atenti si sa participe activ la activitatile scolare.
Sportul intareste oasele
Un studiu suedez confirma beneficiile miscarii asupra sistemului osos al copiilor de varsta scolara. Autorii spun ca 40 de minute de sport zilnic favorizeaza intarirea oaselor. "Cu cat densitatea osoasa este mai mare, cu atat riscul de osteoporoza este intarziat pe parcursul vietii", explica dr. Christian Linden de la Universitatea din Malmö. Timp de 4 ani, 121 de elevi suedezi de 7 ani au participat la un program sistematic de activitati fizice la scoala. O parte din copii au facut exercitii fizice 40 de minute in fiecare zi, iar cealalta parte a facut doar o ora de sport pe saptamana. Pe parcursul studiului, dr. Linden a masurat densitatea minerala osoasa a copiilor si a constatat ca aceasta a crescut mai rapid la cei care au facut miscare zilnic.
Studiu in scoli bucurestene
Presedintele Asociatiei Profesionale a Kinetoterapeutilor Muntenia, Elena Caciulan, a facut o cercetare pe un lot de 1.200 de elevi din scolile bucurestene. "Dintre scolarii testati, timp de 4 ani, doar 3 copii nu au avut deviatie de coloana vertebrala sau picior plat, in rest toti aveau probleme. Mergeti in scoli si veti vedea ca majoritatea copiilor sunt cu probleme la spate sau picioare. Daca in scoli ar fi respectate orele de educatie fizica sau daca ar exista cabinete de kinetoterapie, situatia ar fi alta. Miscarea si programele de kinetoterapie nu pot face decat bine copilului, daca sunt aplicate corect. Este o metoda ieftina de rezolvare a problemelor de sanatate ale copiilor. Daca acestea se agraveaza, costurile sunt cu atat mai mari", a semnalat Elena Caciulan. Mai mult decat atat, ea ne asigura ca un om care iubeste miscarea, fiind educat de mic in acest sens, continua si ca adult sa aiba o viata activa. "Activitatea fizica ar trebui sa faca parte din viata noastra de zi cu zi, asa cum mancam, ne spalam, ne imbracam... Orice copil isi face timp sa se joace, sa faca miscare, dar daca ar practica o activitate fizica in mod organizat, ar deveni un iubitor al sportului pentru toata viata", sustine kinetoterapeutul Elena Caciulan. Incepand de la 6-7 ani, capacitatile fizice ale copilului ii permit inceperea unui sport. Intre 7 si 13 ani este o perioada excelenta: memoria copilului functioneaza foarte bine, indemanarea, rezistenta si echilibrul sunt in plin progres. Tot la aceasta varsta, copilul manifesta un interes crescut pentru rezultatele obtinute. Descopera ca sportul il pune in valoare. Isi canalizeaza emotiile pentru a castiga competitiile. Trebuie sa treaca insa de varsta adolescentei pentru a atinge performanta maxima in sport.
|
SFATUL MEDICULUIMicii sportivi vor avea o alimentatie echilibrata, bogata in glucide pentru a sustine efortul muscular, vor bea 1,5 litri de apa zilnic si vor respecta orele de somn. Pentru copiii din clasele primare este recomandata practicarea unei activitati fizice extrascolare de 3 ori pe saptamana, nu mai mult de 4-6 ore in total. La 12 ani se va ajunge la 6-8 ore pe saptamana si 8-10 ore pentru adolescenti. "Activitatea trebuie sa se desfasoare sub supravegherea unui specialist - antrenor, profesor, invatator, kinetoterapeut, pentru ca totusi miscarea nu se poate face la voia intamplarii", atrage atentia kinetoterapeutul Elena Caciulan. |
|
AVERTISMENT. "Sedentarismul, mai ales la varste
mici, duce la aparitia unor
grave probleme de sanatate: deviatii ale coloanei vertebrale (scolioza, cifoza, lordoza),
atitudini asimetrice ale
corpului, picior plat (platfus), picioare strambe, obezitate,
diabet, boli cardiovasculare", avertizeaza kinetoterapeutul Elena Caciulan de la
Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului.
|
Citește pe Antena3.ro