x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Sunt stangace, dar nu-mi pasa

Sunt stangace, dar nu-mi pasa

de Steluta Indrei    |    11 Oct 2005   •   00:00
Sunt stangace, dar nu-mi pasa
SANATATEA COPILULUI
Cand un copil este stangaci sau dreptaci adevarat, iti dai seama de acest lucru inca de la varsta de 5 luni. Trebuie doar sa observi tendinta copilului de a dormi pe partea stanga sau pe partea dreapta, de a apuca obiectele cu manuta stanga sau cu cea dreapta, de a misca mai mult piciorul stang sau piciorul drept.

Stangaci adevarati sau omogeni (care utilizeaza partea stanga pentru a executa orice miscare) sunt doar aproximativ 5% din populatie. In schimb, dreptacii omogeni (care se servesc in mod preferential si cu mai multa indemanare de mana dreapta si piciorul drept) reprezinta 50% din populatie. Ceilalti de 45% sunt ambidextri, adica se servesc de ambele parti in mod nediferentiat. Acesti dreptaci sau stangaci partiali intind mana dreapta, de exemplu, dar taie paine cu stanga.

Moduri de gandire

Lateralizarea se explica prin dominanta pe care o exercita una dintre emisferele cerebrale. "Persoanele care scriu cu dreapta functioneaza la nivel cerebral pe emisfera stanga. Este emisfera rationalitatii, logicii, analogiei. Aceasta emisfera utilizeaza in rezolvarea sarcinilor algoritmii, acele serii de operatii care intotdeauna trebuie sa se desfasoare in aceeasi ordine. De aceea dreptacii sunt rigizi, foarte calculati. Pe baza aceleiasi teorii, stangacii utilizeaza preponderent emisfera dreapta, aceea a creativitatii, a limbajului. Aceasta emisfera utilizeaza strategiile euristice in rezolvarea sarcinilor, bazate pe descoperirea de fapte si adevaruri noi. De aceea stangacii gandesc in imagini, pot sa realizeze conexiuni foarte rapide, uimitoare, originale. Ideal ar fi ca noi sa putem manipula obiecte cu ambele maini. Atunci am putea trece cu mare usurinta de la un mod de gandire algoritmic la unul euristic", explica psihologul Mirela Zivari de la Clinica Aquamarine.

Surprinzator, modul de gandire este legat si de gramatica limbii materne a fiecarui popor. S-a observat acest lucru in cazul populatiilor asiatice. Indeosebi gramatica limbii japoneze este construita astfel incat dezvolta transferul de la emisfera stanga la cea dreapta. Toata lumea se intreba de ce japonezii au inventat numeroase produse originale. Pana la urma, neurolingvistica a gasit explicatia: japonezii sunt foarte creativi datorita capacitatii de a utiliza deopotriva gandirea algoritmica si euristica.

Observatiile parintilor

Chiar daca se pot face observatii cu privire la lateralizare inca din primele luni de viata, de-abia la varsta de 2 ani si jumatate, cand apare comportamentul de a trage linii, parintii si specialistii isi pot da seama daca micutul foloseste preponderent mana stanga sau dreapta pentru a scrie. Pana la 6 ani insa, el isi poate schimba preferintele. De aceea trebuie sa il observi astfel incat sa-i incurajezi capacitatile fara a pune piedici tendintelor lui naturale.

Este important sa observi daca micutul utilizeaza mana stanga pentru executarea de miscari fine si precise: prinderea unei firimituri, intoarcerea paginilor unei carti, punerea unui cub peste altul, plasarea unui obiect intr-o gaura, luarea unor foarfece. Daca el prefera in mod clar mana stanga, mai trebuie sa observi piciorul cu care loveste mingea, urechea pe care o intinde cand asculta ticaitul ceasului, ochiul cu care priveste printr-un orificiu, nara la care duce floarea pentru a o mirosi.

Nu trebuie obligat!

La gradinita, copilul trebuie deja orientat spre a scrie constant cu stanga sau cu dreapta. Insa nu trebuie obligat! Se pot face incercari. Chiar i se poate spune micutului: "Hai sa incercam si cu mana dreapta, apoi si cu stanga. Cu ce manuta iti este mai greu?". A obliga un copil sa scrie cu dreapta inseamna a-i inhiba foarte multe talente, capacitati, aptitudini, care mai tarziu l-ar ajuta enorm, atrage atentia psihologul Mirela Zivari.

In privinta scrisului a fost si inca mai este o mare problema a educatorilor, care considera ca a scrie cu dreapta este o regula pe care toti copiii trebuie sa o urmeze. Daca si parintii continua sa le imprime copiilor deprinderea de a scrie cu mana dreapta, atunci situatia este si mai grava. Psihologul Mirela Zivari spune ca a fi stangaci este o calitate. Pentru un copil care prin nastere are calitatea de a fi stangaci, scrisul reprezinta un efort considerabil al mainii. Muschii mici ai mainii obosesc mai repede la stangaci decat la dreptaci. Oricum, in primele zile de scoala, copiii obosesc si se plictisesc foarte repede de scris. De aceea, invatatoarea va tine cont ca scrisul inseamna o oboseala suplimentara pentru un copil stangaci.

Mai mult decat atat, daca ii impui copilului sa scrie cu dreapta, il obligi sa gandeasca altfel decat este programat. Astfel, daca este fortat sa gandeasca algoritmic, si cum este el obisnuit, copilul intampina dificultati in memorarea unor informatii, da raspunsuri gresite sau cu intarziere. Consecinte: performanta scolara scade, isi pierde interesul pentru invatatura, fiindca isi da seama ca strategia lui de a gandi si de a actiona este diferita, si tocmai din aceasta cauza este interzisa de invatatoare.

Portret-robot

Copilul stangaci are mai multa spontaneitate decat un dreptaci, este mai creativ, cauta solutii noi, nu rezolva aceeasi sarcina de doua ori la fel. La testul de asociatii libere sau de povestiri cu final deschis ofera solutii inedite. Nu va da un raspuns sinonim sau antonim cu ceea ce i se spune. Daca, de exemplu, ii spui "cana", un copil dreptaci ar spune "pahar", in timp ce un stangaci ar face o asociere cu totul neasteptata. Iar la povestile cu final deschis nu va repeta finalul clasic, ci va cauta in lumea lui fantasmatica deosebit de bogata un episod extraordinar. Copiii stangaci au predispozitii native pentru a fi creativi in orice domeniu, fie artistic, fie stiintific. Pot sa aiba inclinatii spre poezie, arta, dar si fizica, matematica. Important este ca ei au o doza mare de creativitate care poate fi canalizata spre diverse domenii. Insa daca nu sunt buni la muzica sau la desen, asta nu inseamna ca n-ar putea sa faca o inventie sau o descoperire remarcabila. "S-a constatat ca gradul de inteligenta al copiilor care scriu cu stanga este mai mare decat al celor care scriu cu dreapta", apreciaza psihologul Mirela Zivari.

SFATUL MEDICULUI
"Un copil stangaci nu este nici un geniu, nici un retardat. Este un copil normal, care nu va avea nici o dificultate sa vorbeasca, sa citeasca sau sa scrie, cu conditia sa-l lasati sa se descurce cu partea cu care el este apt. Stangaciul poate fi la fel de indemanatic cum este dreptaciul. Insa nu incercati sa-l faceti sa-si schimbe mana, pentru ca va deveni neindemanatic si il veti perturba in dobandirea tuturor deprinderilor", va sfatuieste psihologul Mirela Zivari. Pentru a evita orice problema, este totusi important sa fiti atenti in privinta grafismului. Stangacii se pot confrunta cu disgrafii - dificultati si inversiuni in scriere. De exemplu, un stangaci poate scrie cuvantul "tata" in oglinda, adica "atat". De asemenea, poate face mai multe greseli de ortografie decat un dreptaci. Asociate tulburarilor de scriere apar uneori tulburarile de vorbire - dislexiile. Acestea sunt mai frecvente la copiii care scriu cu mana stanga. De aceea este bine ca la copiii cu tulburari de scris sa se ceara parerea unui logoped pentru a evalua corect nivelul disgrafiei, cum ar putea fi remediata, ce exercitii sa faca impreuna cu parintii sau cu educatorii. Daca scolarul nu va invata sa scrie corect de la inceput, va asimila notiuni gresite, care foarte greu se mai pot remedia.
×