Keith Royles locuiește în localitatea Denbighshire din nord-estul Țării Galilor, iar casa sa se află chiar vizavi de spital. Cu toate acestea, paramedicii nu au reușit să ajungă decât după multe ore.
Astfel că bărbatul a fost obligat să stea întins în curte, deși ploua, iar familia s-a străduit să-i încropească un adăpost pentru a nu se uda, astfel că l-au pus pe o saltea, acoperit cu o folie, scrie dailymail.co.uk.
„Am chemat o ambulanță și ni s-a spus că va trebui să așteptăm patru, până la șapte ore Am sunat de mai multe ori iar sora mea a vrut chiar să renunțe”, povestește Tina, una dintre fiicele bolnavului.
Băbatul locuiește chiar peste drum de spitalul Ysbyty Glan Clwyd, care deservește nordul Țării Galilor.
Mai mult, când paramedicii au reușit, într-un final, să ajungă, au spus că îl duc la un alt spital, aflat la o distanță de peste 30 de mile, în Bangor, deoarece unitatea sanitară din apropiere este supra-aglomerată.
Însă fetele acestuia s-au certat cu personalul salvării și l-a convins să-l interneze la spitalul de vizavi, bărbatul fiind și bolnav de cancer în stadiu terminal.
„Ne pare foarte rău pentru experiența domnului Royles, care a fost, fără îndoială, o așteptare dureroasă și nerăbdătoare pentru toți cei implicați. Întârzierile cu internările sunt motivul principal pentru care nu putem ajunge rapid la unii pacienți. Va fi nevoie de un efort la nivelul întregului sistem pentru a rezolva problema”, a explicat Lee Brooks, director de operațiuni la Welsh Ambulance Service.
„Ca familie, nu dăm vina pe personal, dar sistemul este defect. Îmi pare rău pentru cei care lucrează la Serviciul de Ambulanță, trebuie să fie extrem de frustrant", a precizat una dintre fiicele pacientului.
Un raport, din luna august 2022, al Inspectoratului de Sănătate din Țara Galilor a constatat „riscuri pentru pacienți” și probleme la secțiile de internări ale spitalelor.
Totodată, personalul de pe ambulanțe din Angalia și Țara Galilor a anunțat că va face grevă în perioada Crăciunului, pe 21 și 28 decembrie. Peste 10.000 de paramedicii, asistenții de îngrijire de urgență, angajații care gestionează apelurile vor cere majorarea salariilor.
De asemenea, există temeri că Serviciul Național de Sănătate (NHS) va trece prin cea mai grea iarnă, deoarece se luptă să facă față întârzierilor ambulanțelor, penuriei de paturi, haosului de la secțiile de internări și crizei cronice de personal.
„Săptămâna trecută am înregistrat o mortalitate în exces în toată Marea Britanie, cu 900 de persoane mai mult. Există o mulțime de cauze, dar credem că problemele cu îngrijirea de urgență și întârzierile de la secțiile de internări sunt responsabile cu circa 25% dintre acestea, spune dr. Adrian Boyle, președintele Colegiului Regal de Medicină de Urgență.