Este premiantul clasei. Ii place să citească, e pasionat de istorie, de politică, iar găndul său era pănă nu de mult să facă ASE-ul şi Facultatea de Drept. Nu-i place să vorbească prea mult despre sine. Mai repede işi afundă privirea intr-o carte, fără să arate teama şi durerea care i-au cotropit sufletul. Alexandru Oţelea are 18 ani. In septembrie, la inceputul şcolii, a aflat că are de dat nu examenul de Bacalaureat, ci unul infinit mai greu, cel in care se va lupta cu cancerul.

De două luni, Alexandru nu s-a mai ridicat de pe patul spitalului. Pe măsuţa de lăngă patul său, tănărul şi-a inşirat cărţile preferate, iar mama i-a aşezat la căpătăi o iconiţă care să-l vegheze. Nu-şi arată suferinţa. Cum ar putea? E de-ajuns că o vede pe mama sa zi de zi cu ochii in lacrimi şi cu rugăciuni către Dumnezeu pe buze. O priveşte cu ochii săi blănzi şi timizi şi-i spune parcă din priviri că o să fie bine. Anişoara Oţelea, mama sa, a renunţat la serviciu. Zi şi noapte stă lăngă fiul său, iar cănd nu e in spital, aleargă "pe la fundaţii, pe la oamenii mai instăriţi, poate reuşim să străngem banii pentru operaţia copilului meu", povesteşte femeia cu ochii trişti.
CEA MAI GRAVÃ... FORMÃ... DE CANCER OSOS. Alexandru nu a fost niciodată un băiat care să fie innebunit după sport. Rareori dacă punea măna pe ganterele pe care le avea in casă ca să-şi mai lucreze braţele. Poate tocmai din pricina momentelor rare in care făcea exerciţii fizice şi-a spus atunci cănd a simţit o durere puternică la braţ că ar fi doar efectul exerciţiilor, "o mică febră musculară". Au trecut căteva zile de cănd mama sa il tot masa cu unguente, dar durerea parcă se inteţea şi mai tare şi işi infigea colţii in umărul băiatului cu mai multă forţă. "Am plecat la Budimex, i-au făcut biopsie, iar rezultatul a fost cumplit, necruţător. Cine s-ar fi aşteptat la aşa ceva: cancer osos-steosarcom. Ni s-a spus că este cea mai gravă formă de cancer osos, confirmată de specialişti. Din acel moment, băiatul a inceput curele cu citostatice. A străns din dinţi şi nu a respins nimic din tot ce i s-a spus. Stările de ameţeală, durerile pe care le avea şi le-a ţinut in frău, ajutat de fratele său de 14 ani, precum şi de colegii de la Liceul Caragiale care i-au fost in permanenţă aproape. "Acum se află la a doua cură de citostatice. După care trebuie să meargă in străinătate pentru a fi consultat. Operaţia este programată la 7 ianuarie. Pănă atunci trebuie să străngem peste 35.000 de euro", se tănguie mama copilului.
MÃ...NÃ... DE LA MÃ...NÃ.... Neputinţa de a-şi ajuta băiatul mai mult decăt a făcut-o pănă acum ii chinuie sufletul şi-i schiomonoseşte chipul de durere. Dintr-un salariu, cel al soţului ei, şi alocaţia copiilor greu este să mai poţi pune ceva deoparte. "Colegii, profesorii, directorul liceului, cu toţii au sărit in ajutorul lui Alex, punănd bani, mănă de la mănă, pentru a putea strănge suma necesară operaţiei", spune mama mulţumind tuturor celor care s-au aplecat cu sufletul şi cu fapta de drama prin care trece familia sa, reuşind să străngă aproape 15.000 de euro. Astfel, la iniţiativa colegului lui Alex, Rareş Bertzi, fiul lui Ducu Bertzi, in sala de sport a Liceului I.L. Caragiale se va organiza la data de 6 noiembrie, de la ora 13:00, un spectacol caritabil care va fi deschis de trupa Paynkillers a liceului bucureştean. Vor mai participa Direcţia 5, Ducu Bertzi, Barac, Mircea Vintilă, Maria Gheorghiu, formaţia AlbNegru şi Connect-R. Preţul intrării este 50 de RON (500.000 lei vechi). Spectacolul umanitar este realizat cu sprijinul postului Radio Romănia Actualităţi. Iniţiatorii acestei campanii umanitare speră ca in ajutorul lor să vină şi absolvenţii celebri de Caragiale, deveniţi acum prosperi oameni de afaceri sau vedete de primă mănă.
Acum, temerea mamei că fiul său ar putea să-şi piardă braţul ii incleştează gura şi-i face privirea ca de oţel. De două luni de zile trage cu dinţii de fiecare speranţă că fiul său se va face bine, că va putea urma facultăţile la care visează să ajungă, ca va deveni politician, că va face o fundaţie pentru a lupta impotriva cancerului, că Dumnezeu va fi milostiv şi-o va ingădui copilului său să se bucure de viaţă.

Speranţa vine din străinătate.
Operaţia pe care Alexandru trebuie să o facă se poate realiza numai in străinătate. Mama sa a căutat indelung pe internet informaţii despre tipul de cancer de care suferă fiul său, a discutat cu cei care au trecut printr-o astfel de interveneţie şi a aflat că in Italia, la Clinica de Ortopedie "Rizzoli" din Bologna, şansele de reuşită ale acestei operaţii sunt enorme. "Cea mai mare temere a mea este ca nu cumva braţul lui Alexandru să fie amputat. Mă rog la Dumnezeu să ne ajute să scăpăm cu bine, să putem să ajungem in Italia, şi după operaţie să ne ajungă banii pentru a face acolo şedinţele de chimioterapie şi toate procedurile postoperatorii", spune mama băiatului cu voce tremurăndă. Pentru cei care doresc să-l ajute pe tănărul de 18 ani să se facă bine, la RAIFFEISEN BANK SA, agenţia Berceni, pe numele Oţelea Anişoara, s-au deschis trei conturi:
- in RON: RO23 RZBR 0000 0600 0932 9827
- in EUR: RO79 RZBR 0000 0600 0967 2684
- in USD: RO57 RZBR 0000 0600 0967 2692
Citește pe Antena3.ro