x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Toamna ma las de vicii

Toamna ma las de vicii

de Liana Hainarosie    |    30 Aug 2005   •   00:00
Toamna ma las de vicii
SANATATEA ADULTULUI
Alcool, tutun, droguri... Excese si dependenta. Cati dintre noi nu cunosc oare aceasta definitie? Si cati nu ar vrea sa renunte la aceste vicii? Despre dependenta de alcool, tutun, droguri si momentul in care am putea sa renuntam am stat de vorba cu doctorul Florin Ene, medic primar psihiatru, de la Spitalul Clinic "Alexandru Obregia", Sectia XVII Psihiatrie.

Sunt studii care sustin ca toamna, dupa un concediu reusit, pe un fond de odihna si buna dispozitie, avem sanse mai mari de a scapa de unele vicii. Dr. Florin Ene afirma ca, daca vorbim despre renuntarea la viciu, nu perioada anului ar trebui sa reprezinte motivatia, ci starea de sanatate si complicatiile care apar in mediul relational. Din cauza viciilor, relatiile cu membrii familiei, colegii de munca pot fi deteriorate, iar capacitatile personale pot fi influentate negativ. In momentul in care vorbim despre o motivatie a unei persoane care pleaca din interiorul acesteia si care se bazeaza pe constientizarea efectelor dependentei asupra starii de sanatate, asupra relatiilor cu ceilalti, atunci sunt sanse reale de a scapa de viciu", spune dr. Florin Ene.

Etape

"Primul lucru pentru a renunta la vicii este sa le constientizam. Urmeaza apoi analiza factorilor care intretin acest comportament: sa ne dam seama care sunt beneficiile, pentru ca viciile pot corespunde anumitor stari. De exemplu, omul tensionat fumeaza si are impresia ca se linisteste. In aceeasi stare de tensiune, alta persoana reactioneaza plimbandu-se pe jos, in functie de obiceiurile personale, de modalitatea de reactie individuala. Fumatorii au impresia ca fumatul ii relaxeaza. De fapt, ei isi petrec timpul detasandu-se de problema respectiva si se concentreaza numai asupra tigarii", explica dr. Florin Ene.

Dupa parcurgerea acestor etape urmeaza decizia. Am constientizat ca acea substanta este cauzatoare de dependenta si trebuie sa renunt la ea. Este momentul trecerii direct la fapte. Nu se poate vorbi despre o perioada standard in care sa se renunte la vicii: ea difera de la persoana la persoana si de la substanta la substanta. Iar daca acesti pasi au parut greu de urmat, mentinerea dorintei de a renunta la vicii este hotaratoare. In aceasta perioada apare riscul de reintoarcere la consumul substantei. Se poate intampla ca respectivul sa reia dependenta activa sau sa se intoarca pentru o scurta perioada de timp (o data, de cateva ori) la substanta respectiva. Ca interventie psihologica pentru mentinerea abstinentei exista grupurile de suport social. De exemplu, Grupul Alcoolicilor Anonimi.

Manifestari

In momentul in care un om este dependent de o substanta, el este predispus depresiei. O treime dintre alcoolici sunt depresivi. Manifestarile anxioase sunt comune, obisnuite la dependenta de alcool. "In general, cand oamenii vor sa renunte la dependenta de o substanta, apare fenomenul de intarcare, stiintific perioada de sevraj. Caracteristica acestei perioade este dorinta de a consuma substanta sub forma de pulsiune, de pofta pe care nu o poti stapani. Din aceasta cauza apar probleme fizice, cum ar fi tremuraturi, dureri, crampe, in functie de substanta. Nelineste, anxietate, irascibilitate, teama, disconfort, in anumite cazuri chiar si manifestari de agresivitate", afirma medicul.

NEFUMATORI. Fumatul pasiv consta in inhalarea fumului de tigara de catre cei din jur. Doar 15% din fumul de tigara este inhalat de cel care are acest viciu, restul de 85% putand fi inhalat de nefumatori

RISCURI. Viciile (alcool, fumat, droguri) provoaca boli grave specifice substantei cauzatoare de dependenta. Astfel, in cazul fumatului, cele mai raspandite afectiuni sunt cele de natura pulmonara: astm, bronsite, infectii, emfizeme, cancere pulmonare. Alcoolul produce complicatii la nivel hepatic - de la simple hepatite toxice pana la hepatite cronice, ciroza hepatica, cu scaderea imunitatii - si la nivel cardiovascular. In cazul drogurilor, persoanele dependente de substante injectabile fac frecvent hepatita C, transmisa prin folosirea aceluiasi ac de catre mai multe persoane.

STATISTICI. In Romania, conform Programului European de Studiu pentru Alcool si Droguri (ESPAD) 2004 - condus de Institutul pentru Managementul Serviciilor de Sanatate si the County Departments for Health Promotion and Health Education, 64% dintre tinerii sub 16 ani fumeaza, 32% dintre elevi au fumat prima tigara inainte de 14 ani. Doar 13% dintre ei cred ca fumatul din cand in cand este daunator, dar sustin, in proportie de peste 75%, ca fumatul a unul-doua pachete pe zi pune in pericol sanatatea.

SFATUL MEDICULUI
"Persoanele care au de gand sa renunte la vicii inseamna ca au constientizat ca sufera de dependenta. Ele trebuie sa continue a analiza aspectele pozitive si negative legate de acest viciu, sa tina cont nu numai de factorii negativi ai viciului, ci si de cei pozitivi. Sa aiba incredere ca ele sunt mult mai puternice decat substanta care le-a creat dependenta si sa constientizeze ce reprezinta substanta pentru ele. In prima faza, aceste persoane evalueaza ce pot realiza ele insele, apoi vor apela la membrii familiei, prieteni de incredere si, in ultima instanta, la personal specializat", afirma dr. Florin Ene.

×
Subiecte în articol: vicii dependenta substanta