x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Tot anul cu pielea de ciocolata

Tot anul cu pielea de ciocolata

de Steluta Indrei    |    11 Oct 2005   •   00:00
Tot anul cu pielea de ciocolata
MEDICINA ESTETICA
Un look estival pe tot parcursul anului? Este posibil datorita autobronzantelor si cabinelor de bronzare cu ultraviolete. Mare atentie insa la cele din urma, fiindca nu sunt lipsite de riscuri.

"Din pacate, toamna sau iarna, bronzul natural nu mai este posibil, fiindca razele soarelui nu mai cad perpendicular pe sol si nu mai au aceeasi putere ca vara. In timpul iernii, datorita reflexiei razelor pe zapada, chiar daca soarele nu este puternic, se obtine totusi un bronz, dar, evident, numai pe fata. Ideal ar fi ca in aceasta perioada sa profitam de ofertele agentiilor de turism si sa ne bronzam in regiuni precum sudul Spaniei, Tunisia, Egipt", sugereaza medicul primar Radu Voicu, specialist in medicina estetica in cadrul Spitalului Universitar CF 2.

Solutia ideala: autobronzantele

Bronzul obtinut cu ajutorul autobronzantelor este considerat o varianta lejera, rapida si inofensiva. Marele avantaj al autobronzantelor: poti avea pielea ciocolatie fara riscurile de imbatranire prematura si de cancer cutanat, asociate razelor ultraviolete. Coloratia obtinuta prin autobronzante nu persista insa mai mult de patru-cinci zile, variabil in functie de produs. Aceasta persistenta limitata poate fi privita ca un dezavantaj, dar si ca un avantaj (daca nu ne place bronzul obtinut, nu trebuie sa asteptam prea mult pentru a reveni la culoarea de baza). Vechile probleme ale autobronzantelor, legate de culoarea nenaturala (portocalie) sau neomogena (cu dungi), de mirosul neplacut al produselor sau de modalitatea dificila de aplicare, au fost in buna parte depasite de noile generatii de autobronzante de calitate. Compuse dintr-o substanta activa numita dihidroxiacetona (DHA), autobronzantele actuale patrund in stratul superficial al pielii si determina culoarea maronie, care, din pacate, se elimina o data cu descuamarea pielii si prin spalare. "De asemenea, in zonele unde exista o frecare mai mare cu pielea (gat, incheietura mainii), pigmentarea dispare si ramane o pata de culoarea naturala a pielii", mai precizeaza doctorul Radu Voicu.

Recomandari

Autobronzantele exista sub diverse forme: creme, lotiuni, geluri, spray-uri… Pentru fata, dermatologii recomanda cremele cu proprietati hidratante pentru a evita uscarea tenului. In schimb, gelurile, datorita texturii, se adapteaza perfect tenurilor grase. Pentru corp se poate folosi orice produs din gama autobronzantelor.

Desi inlocuiesc cu succes razele soarelui sau cabinele de bronzare, produsele cosmetice necesita cateva masuri de precautie. Cele mai bune rezultate se obtin daca in prealabil se efectueaza exfolierea pielii, insistand pe genunchi si coate, fie cu ajutorul unor creme exfoliante, fie cu ajutorul unui burete de masaj.

Gomajul este indicat pentru a elimina celulele moarte, ceea ce permite aplicarea uniforma a autobronzantelor. Astfel, sunt evitate aparitia petelor inestetice, dar si astuparea porilor provocata de produsele respective. Ca regula generala, autobronzantul se aplica uniform pe pielea curata si uscata. Medicul Radu Voicu atrage atentia ca acesta nu se aplica pe zone iritate, eritematoase, leziuni (cosuri, zgarieturi). Pentru a limita riscurile de alergii sunt recomandate produsele hipoalergenice si fara parfum. Dupa utilizare trebuie sa va spalati temeinic pe maini. Autobronzantul pentru corp are nevoie de un timp de actiune destul de lung (cateva ore). De obicei, se aplica seara, iar rezultatul se vede dimineata.

La salonul de infrumusetare

Aplicarea autobronzantului la salonul de infrumusetare este o alternativa pentru cele care nu sunt sigure de rezultatul obtinut acasa. Sedinta dureaza aproximativ o ora si incepe, de asemenea, printr-un gomaj. Apoi se aplica autobronzantul pe fata, decolteu, abdomen, picioare. Dupa o pauza de zece minute, produsul este aplicat pe spate si pe restul corpului. Pentru rezultate optime este necesara repetarea operatiunii o data pe saptamana.

SOLARUL. Cabinele de bronzare artificiala, cunoscute sub denumirea de solar sau solarium, au rasarit precum ciupercile dupa ploaie si in tara noastra. Este chiar la moda sa mergi la solar. Insa avertismentele specialistilor ar trebui sa le dea fiori celor care vor sa fie in pas cu moda. Razele ultraviolete si infrarosii emise de solar provoaca leziuni ale celulelor pielii ce pot degenera in cancere cutanate. Riscurile sunt duble in raport cu expunerea la soare. Nu numai pentru piele sunt periculoase solarele, ci si pentru ochi. De aceea, este obligatorie purtarea unor ochelari speciali in interiorul cabinei de bronzare.

REGULI. Intr-adevar, pielea bronzata este asociata cu frumusetea, buna dispozitie, succesul in viata personala si profesionala. Persoanele care prefera sa se bronzeze la solar, in ciuda avertismentelor medicilor, trebuie sa respecte macar cateva reguli. Solarul sa nu fie reglat la intensitati mari, iar expunerea sa se faca treptat si in doze mici. Mai ales ca dupa o expunere excesiva nu se obtine bronzul dorit, ci, dimpotriva, inrosirea si arderea pielii. Nu este recomandata frecventarea solarului mai mult de doua ori pe saptamana. Doctorul Radu Voicu precizeaza ca bronzarea la solar este contraindicata persoanelor care sufera de boli cardiovasculare, tiroidiene, boli de plamani, unele boli de piele.

STUDIU. Un recent studiu realizat in Statele Unite a demonstrat ca persoanele care obisnuiesc sa mearga la solar prezinta un risc de 1,5 ori mai mare de a dezvolta un cancer de piele spinocelular si de 2,5 ori mai mare de a dezvolta un melanom malign (cea mai severa forma de cancer cutanat). Daca persoana are mai putin de 20 de ani, riscurile se modifica de la 1,5 la 1,8, respectiv de la 2,5 la 3,6. Concluziile nu i-au surprins pe cercetatorii americani. Ei au confirmat rezultatele unui studiu precedent, realizat in Europa, care a atras deja atentia asupra influentei solarelor in aparitia cancerelor de piele.
×