EVENIMENT MEDICAL
La Institutul Clinic Fundeni functioneaza din anul 2001 cel mai mare Compartiment de transplant de celule hematopoietice din tara noastra, care asigura aceasta procedura atat la adulti, cat si la copii.
Compartimentul are sapte rezerve cu cate un pat, unde se respecta normele internationale privind izolarea si asigurarea conditiilor de sterilitate necesare acestor bolnavi: instalatii de filtrare a aerului si a apei. Langa sectorul steril exista un sector destinat evaluarilor si tratamentelor pre si posttransplant, inclusiv tratamentelor de mobilizare a celulelor stem. Echipa de transplant pediatric este coordonata de profesorul Constantin Arion, iar cea de transplant la adulti este coordonata de profesorul Dan Colita. Cei doi profesori sunt coordonatorii programului de transplant medular. Intreaga echipa este formata din 41 de persoane (medici, biologi, asistente medicale, infirmiere), care asigura realizarea etapelor programului la cel mai inalt nivel. Personalul superior s-a specializat in diverse centre din strainatate. In anul 2005, clinicienii, specialistii din laboratoarele si serviciile afiliate compartimentului si asistentele medicale au facut stagii de perfectionare in Centrul de Transplant din Regensburg, in cadrul unui contract de colaborare cu Fundatia Jose Carreras - diviziunea germana. Apreciind elogios derularea programului din centrul Fundeni, partenerul german a prelungit colaborarea cu Bucurestiul si in urmatorii 2 ani. Potrivit prof. Colita, trei persoane au jucat un rol important in crearea Centrului de transplant de celule stem din Fundeni: prof. dr. Alexandru Ciocalteu, cand era presedintele CNAS, care a alocat fonduri pentru o mare parte a aparaturii, prof. dr. Alexandru Oproiu, ca director al Spitalului Fundeni, si prof. dr. Ion Gerota ca director al unui centru de transplant din Paris, in calitate de consultant tehnic.
Celule stem hematopoietice
In mare, procedura de transplant implica doua momente de baza: recoltarea grefonului si prepararea pacientului pentru administrarea acestuia (conditionarea). Grefonul este format din celule stem, o populatie restransa de celule primitive a maduvei osoase, singurele capabile sa reproduca celulele functionale sangvine, indispensabile vietii: globulele rosii, globulele albe si trombocitele. Celulele stem pot fi mobilizate in circulatia sangvina de unde sunt colectate printr-o procedura speciala de separare ("afereza"). Dupa recoltare celulele stem sunt congelate in conditii speciale care le conserva viabilitatea si apoi sunt conservate la minus 140 grade pana la administrare. Conditionarea este tratamentul cu intentie curativa a bolii pentru care este indicat transplantul. Ea consta in administrarea unor medicamente citostatice, suplimentata in anumite situatii cu iradiere corporala totala. Exista doua tipuri de transplant de celule stem - autogrefa si alogrefa - , fiecare avand indicatii pentru diferite tipuri de boli hematologice. Ambele tipuri de proceduri se efectueaza in Compartimentul de transplant medular Fundeni. In cazul autogrefei, celulele stem medulare se recolteaza de la bolnav si se readministreaza dupa un tratament specific, la un interval de una-doua luni. In cazul alogrefei, celulele se recolteaza de la un donator sanatos, compatibil HLA cu pacientul. Donatorul sanatos, compatibil, poate proveni din familia pacientului (frate, sora). Aceasta este alogrefa cu donator familial. Dar donatorul sanatos, compatibil poate fi si un voluntar ales din registrele de donatori de celule stem. Aceasta este alogrefa cu donator neinrudit.
15 proceduri in 2005
"In 2005, am reusit efectuarea a 15 proceduri de transplant dintre care doua alogrefe. Ceea ce ne bucura foarte mult, deoarece este pentru prima data cand trecem granita de 10 proceduri pe an." Motive obiective explica de ce nu s-au efectuat mai multe alogrefe: lipsa donatorilor si a fondurilor. Am avut si familii cu sapte frati, dar nici unul nu s-a potrivit cu pacientul. Apoi am avut perioade in care nu s-a putut lucra testul HLA, din conditii tehnice valabile tuturor spitalelor si laboratoarelor din tara: lipsa reactivilor, a banilor. Trebuie sa tinem seama ca la Fundeni sunt trei centre de transplant, pentru care sunt necesare testele HLA. In Compartimentul de transplant medular se face cercetarea HLA cea mai complexa, pe toate grupele principale de antigene", precizeaza prof. dr. Dan Colita.
Citește pe Antena3.ro
Premiera nationala
In anul 2005, in premiera nationala, specialistii din Compartimentul de transplant medular Fundeni au efectuat o minialogrefa (conditionare cu intensitate redusa), procedura nou introdusa in practica internationala, care prezinta avantaje deosebite pentru pacient: reduce toxicitatea si mortalitatea legata de transplant. "Performanta a fost posibila si datorita relatiilor de colaborare cu Centrul de Transplant de la Regensburg", precizeaza prof. dr. Dan Colita.
Nu e minunea
Toata lumea se inflameaza: grefa de celule stem vindeca! "Nu e minunea. Este o metoda de tratament cu aceleasi virtuti, cu aceleasi pacate ca oricare alta. Mai mult, poate sa genereze complicatii, unele de lunga durata. Nu e o procedura usoara. De aceea recomandarea de transplant se face cu mare atentie si numai de catre specialisti", spune prof. dr. Dan Colita. La Centrul de transplant medular Fundeni, in fiecare saptamana, intr-o anumita zi se aduna specialistii si se prezinta candidatii la transplant; apoi sunt evaluati bolnavii in vederea unei selectii riguroase pe criterii inscrise in protocoale valabile in toata Europa.
Costuri
Costurile unui transplant de celule stem depind de evolutia posttransplant a pacientului. Daca el raspunde bine, costurile sunt reduse, comparabile cu cele ale unui transplant de rinichi. Daca evolutia se complica, sunt necesare adaosuri de medicamente, care cresc costul si prelungesc perioada de spitalizare. La noi, procedura de transplant costa intre 30.000 si 50.000 de euro, in timp ce in clinicile europene costurile sunt mult mai mari, ajungand pana la 200.000 de euro.
Jocul hazardului
In centrele mari, cum sunt cele din Vest, donatorii se gasesc mai usor. Dar si acolo sunt liste de asteptare. Sansa unui pacient de a gasi donator in familie se reduce cam la 25%. Cu cat potrivirea dintre donator si primitor este mai buna (100%), cu atat incidentele postalogrefa sunt mai reduse. Dupa ce bolnavul a fost selectat si a fost supus procedurii de transplant, el ramane legat de centrul de transplant precum copilul de mama prin cordonul ombilical. Este o persoana dependenta de urmarire medicala de specialitate, cum spune prof. dr. Colita. Pacientul este instruit sa ia legatura cu centrul la orice modificare a starii lui de sanatate. Aceasta comunicare este importanta, deoarece procedura nu este raspandita la noi, iar medicii nu au inca uzanta ingrijirii acestui tip de pacienti.
Registrul donatorilor
O conditie pentru cresterea numarului de alogrefe cu donator compatibil neinrudit o reprezinta existenta registrului national de donatori voluntari de celule stem. Un astfel de registru presupune o activitate complexa, realizata de o echipa speciala, diferita de echipa de transplant. Obiectivul principal este atragerea donatorilor. Acestora trebuie sa li se explice ca donarea de celule stem nu este periculoasa - se aseamana din multe puncte de vedere cu donarea de sange. Subliniem ca donarea este gratuita, este confidentiala si voluntara (se efectueaza numai cu consimtamant scris). Din echipa de specialisti, pe langa personalul medical, trebuie sa faca parte si un psiholog format in acest sens. Este necesara afilierea la un laborator HLA performant. Profesorul Dan Colita spune ca e posibil ca aceasta activitate sa debuteze in acest an, dar ne avertizeaza ca sunt tari care lucreaza de peste 2-3 ani la un asemenea registru.
|
OPORTUNITATI. Noi avem o oportunitate formidabila, declara interlocutorul nostru. Clinica de hematologie Fundeni are in structura ei functionala sase laboratoare specializate care au fost cooptate in programul de transplant. Personalul din aceste laboratoare sunt membrii echipei de transplant. In Fundeni avem si un Centru performant de transfuzie si hemobiologie, unde se fac recoltarile si crioconservarile de celule stem. Pentru ca grefele se recolteaza azi, dar se administreaza dupa un timp.
PROIECTE. "In 2006 vrem sa depasim 20 de proceduri, iar in cadrul acestora sa avem mai multe alogrefe. De asemenea, vrem sa dezvoltam minialogrefa, care este mai avantajoasa pentru bolnav, fiind mai putin agresiva, si prin aceasta este aplicabila si unor pacienti cu varste mai inaintate. Dorim sa dezvoltam prin forte proprii evaluarea himerismului. Investigarea himerismului este deosebit de importanta. Se executa printr-o metoda de genetica moleculara de mare finete. Este indispensabila pentru evaluarea grefarii: demonstreaza prinderea sau respingerea grefei. Am demarat deja, in premiera nationala, un proiect de colaborare cu Laboratorul de specialitate al Institutului National de Medicina Legala. Rezultatele de pana acum sunt in perfecta suprapunere cu cele din unitatea cu mare experienta din Regensburg", spune prof. Colita.
BOLI SEVERE. In Centrul Fundeni, transplantul de celule stem a devenit o procedura curenta de tratament a pacientilor cu leucemii, limfoame, mieloame si alte boli hematologice grave. Pentru pacientii eligibili este singura metoda cu potential de vindecare. Datorita acestui fapt, transplantul de celule stem este considerat in prezent cea mai performanta metoda de tratament al bolilor mai sus amintite. Specialistii echipei de transplant din Fundeni sunt bucurosi ca pot oferi pacientilor din Romania accesul la aceasta procedura performanta, executata la standarde internationale.
|