x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Vaccinul anti COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca nu a avut efecte adverse în Brazilia

Vaccinul anti COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca nu a avut efecte adverse în Brazilia

10 Sep 2020   •   11:10
Vaccinul anti COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca nu a avut efecte adverse în Brazilia

Agenţia Naţională de Supraveghere Sanitară (ANVISA) din Brazilia a anunțat că vaccinul anti COVID-19 dezvoltat de laboratorul AstraZeneca, nu a avut efecte adverse grave asupra pacienților, transmite EFE. Testarea a fost suspendată temporar în această țară. 

"În Brazilia nu există date privind efecte adverse grave în cazul voluntarilor. ANVISA a fost în contact cu laboratorul AstraZeneca pentru a avea acces la toate informaţiile", arată agenția.

Compania farmaceutică AstraZeneca a transmis că va întrerupe, deocamdată, testele clinice ale vaccinului pe care îl dezvoltă împreună cu Universitatea Oxford. Motivul îl reprezintă apariția unei afecțiuni inexplicabile la unul dintre pacienți. Acesta a fost testat deja în SUA, Brazilia, Africa de Sud. 

Investigația asupra pacientului va fi efectuată de un comitet independent de securitate, format din cercetători internaţionali, care nu au fost implicaţi în studiu. Ei vor evalua cazul şi vor judeca cauzalitatea efectului advers.

"Acest tip de procedură este prevăzut în dezvoltarea vaccinurilor, având în vedere că aceste studii au scopul de a confirma securitatea şi eficacitatea vaccinurilor. Este vorba de o practică comună în studiile clinice vizând medicamentele. Comitetul de monitorizare a securităţii studiului analizează dacă acest caz are sau nu legătură cu vaccinul, iar când analiza se va încheia, faza 3 va trebui reluată", se mai precizează în încheierea comunicatului.", a precizat ANVISA.

AstraZeneca a demarat testele corespunzătoare fazei 3 a potenţialului vaccin împotriva COVID-19 în Brazilia, la sfârşitul lunii iunie. 

"În Brazilia studiul implică 5.000 de voluntari şi avansează cum era de aşteptat. Mulţi dintre ei au primit a doua doză şi până acum nu s-a înregistrat nicio neregularitate gravă de sănătate", arată Univesitatea Federală din Sao Paolo (Unifesp). 

 

×
Subiecte în articol: brazilia vaccin anti covid AstraZeneca