Acesta este emis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), individual, pentru asigurații cu vârste de peste 18 ani. Fiecare cetățean asigurat are dreptul la acest card, prin care beneficiază de analize și consultații gratuite.
Dacă inițial expira după 5 ani, apoi valabilitatea sa a fost prelungită la 7 ani. Însă a venit pandemia de COVID-19 și, cei 14 milioane de români cărora le-au expirat cardurile de sănătate până în 2021 trebuie să știe că acestea mai pot fi folosite încă 7 ani, potrivit unei HG emisă în 2020.
Ministerul Sănătății a precizat că persoanele cărora li s-au emis aceste carduri înainte de 31 decembrie 2014, perioada de valabilitate s-a extins la 7 ani de la data rescrierii lor.
"Termenul de valabilitate al acestor carduri naționale este de 7 ani de la data rescrierii certificatului", se arată în HG nr. 483/2020.
Înainte, cardurile care au început să fie emise din 2013 puteau fi folosite 7 ani, prin urmare expirau în 2020. Însă după această dată mai pot fi utilizate alți 7 ani, deci până în 2027, astfel că valabilitatea lor totală este acum de 14 ani, scrie antena3CNN.
"Prin Hotărârea de Guvern nr. 458 din 28 iunie 2018, termenul de valabilitate al cardurilor naționale de sănătate emise până la data de 31 iulie 2018 a fost prelungit de la 5 la 7 ani.
Cardurile naţionale de sănătate emise după 1 august 2018 au de la început durata de valabilitate de sapte ani.
Scrierea noului certificat pe CIP-ul cardului se va face în mod automat. La nivelul aplicației furnizorului de servicii medicale, în momentul introducerii cardului în cititor, sistemul va detecta certificatul expirat și îl va înlocui fără nicio intervenție a furnizorului.
Informațiile de pe cardul de sănătate
Este un document electronic, diferit de cardul european și poate fi utilizat doar în România.
Acestea conțin:
1. numele, prenumele şi codul numeric personal ale asiguratului (CNP);
2. cod unic de identificare în sistemul de asigurări sociale de sănătate;
3. numărul de identificare al cardului naţional.
Se emit din oficiu, prin extrageri periodice din registrul naţional de evidenţă al asiguraţilor. Comenzile se dau centralizat, la nivel naţional, către Imprimeria naţională, iar personalizarea se face de către Centrul Naţional Unic de Personalizare a Paşapoartelor Electronice (Centrul Naţional Unic) din cadrul Direcţiei Generale de Paşapoarte (HG 900/2012), pentru persoanele care împlinesc vârsta de 18 ani şi/sau cele care dobândesc calitatea de asigurat, aceștia primindu-le prin intermediul serviciilor poştale.
Factorii poştali au obligaţia să caute destinatarii de două ori la domiciliu, lase avize de prezentare şi să înmâneze cardurile numai pe bază de semnătură şi act de identitate.
Este interzis să înmâneze cardurile unor terţi, fără ca aceştia să fie împuterniciţi, sau să le lase în cutiile poştale.
Actele normative nu prevăd un termen de emitere a cardului naţional faţă de data împlinirii vârstei de 18 ani şi/sau cea a înregistrării în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
Asiguraţii cărora nu li s-a emis (tipărit) cardul de sănătate pot beneficia de servicii medicale fără prezentarea acestui document, în baza calităţii de asigurat, ca urmare a verificării efectuate de către furnizori aici: cas.cnas.ro/page/verificare-asigurat.html