ALIMENTATIE ECHILIBRATA
Vegetarienii se impart in trei categorii: ovo-lacto-vegetarienii, lacto-vegetarienii si vegetarienii sau veganii.
In alimentatia ovo-lacto-vegetarienilor sunt incluse, pe langa produsele de origine vegetala, oua si produse lactate, in timp ce lacto-vegetarienii consuma produse de origine vegetala si produse din lapte. In cazul veganilor, acestia nu mananca decat produse de origine vegetala.
"Dintre aceste forme, cel mai echilibrat nutritional este regimul ovo-lacto-vegetarian, iar cel mai dezechilibrat - cel vegetarian", afirma prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare.
O dieta echilibrata nutritional cuprinde atat produse de origine animala, cat si produse de origine vegetala - fructe si legume proaspete. "Un regim vegetarian prelungit nu este indicat pentru sanatate. El poate fi folosit din ratiuni religioase (posturi) sau din ratiuni de sanatate, dar pe perioade limitate. Nu trebuie sa devina un stil de viata in care sa consumam numai vegetale, pentru ca ne carentam intr-o serie de substante biologic active", este de parere directorul Institutului de Cercetari Alimentare. Totusi, un regim bogat in fructe si legume proaspete reechilibreaza nutritional dieta cu vitamine de prima calitate, cu fitonutrieti, antioxidanti puternici, fibre alimentare, macro si microelemente. "Pentru a ne bucura de efectele pozitive ale acestui regim, dieta vegetariana nu trebuie sa depaseasca cateva saptamani, pana intr-o luna", ne sfatuieste prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi.
Dezavantaje
Regimul vegetarian ne priveaza de proteine de origine animala si ne limiteaza aportul de fier si vitamina B12. Carenta in fier determina anemie feripriva, iar prin faptul ca oxigenul nu se mai transporta la celule poate aparea hipoxia cerebrala, celulara. Regimul vegetarian trebuie evitat de copii, femei insarcinate si batrani, persoane a caror stare de sanatate este sensibila. De asemenea, regimul vegetarian trebuie evitat de persoanele care sufera de sindromul colonului iritabil, gastrita, colita de fermentatie. La acestea, consumul de fructe si legume trebuie sa fie cumpatat.
|
ATENTIE LA CALORII! Contrar unor pareri care sustin ca vegetarismul este o metoda de slabit, acest regim, fiind dezechilibrat, poate duce chiar la aparitia obezitatii. "Vegetarienii consuma paine, paste fainoase, cartofi, orez, biscuiti, produse rafinate, care contin amidon. Acestea au aceleasi calorii ca si grasimile animale, putand sa ingrase mai mult decat daca am fi consumat carne, deoarece au densitate calorica mare", precizeaza prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi.
|
Citește pe Antena3.ro