x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Ziua Mondială a Fizioterapiei 2024. Conștientizarea, prevenirea și tratarea Durerilor Lombare prin programe de educație oferite gratuit românilor

Ziua Mondială a Fizioterapiei 2024. Conștientizarea, prevenirea și tratarea Durerilor Lombare prin programe de educație oferite gratuit românilor

de Redacția Jurnalul    |    02 Sep 2024   •   18:44
Ziua Mondială a Fizioterapiei 2024. Conștientizarea, prevenirea și tratarea Durerilor Lombare prin programe de educație oferite gratuit românilor

Durerile de spate reprezintă una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate la nivel mondial, afectând aproximativ 540 de milioane de oameni în fiecare an, conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Durerea lombara este mai comună în rândul femeilor decât al bărbaților și tinde să afecteze în mod deosebit persoanele cu vârste între 30 și 50 de ani. Fără intervenții eficiente și educație adecvată, incidența durerilor de spate este de așteptat să crească, afectând inclusiv copiii din cauza stilului de viață sedentar și a posturii incorecte.

Din punct de vedere economic și social, durerile de spate sunt una dintre principalele cauze de incapacitate de muncă și absenteism, având un impact major asupra productivității și calității vieții.

RestartiX trage un semnal de alarmă și organizează un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Fizioterapiei denumit: Stop Durere de Spate!!

Pentru a aborda această problemă, pe 9 septembrie, cu ocazia Zilei Mondiale a Fizioterapiei, pacienții din România și din diaspora sunt invitați să participe la un eveniment online gratuit, intitulat Stop Durere de Spate. Evenimentul este realizat de prima platformă de fizioterapie asistată online din România, are ca scop educarea și informarea pacienților cu privire la metodele non-invazive de gestionare a durerilor lombare, fără utilizarea medicamentelor sau intervențiilor chirurgicale.

Evenimentul va începe la ora 19:00, ora aleasă special de organizatori pentru a permite accesul unui număr cât mai mare de participanți, indiferent de locația acestora. Fiind un eveniment online, acesta poate fi urmărit de românii din întreaga țară, dar și de cei din diaspora.

„Am creat acest eveniment din dorința de a fi aliniați cu alte țări din lume și, mai mult, de a fi aproape de românii de peste tot, din țară și din străinătate. Vrem să le oferim acces la informații și servicii gratuite, prin intermediul cărora să-și îmbunătățească calitatea vieții.”, spune fizioterapeutul Alexandru Ilie, cofondator RestartiX

Programul Evenimentului:

Evenimentul va cuprinde prezentări susținute de specialiști renumiți din lumea medicală, care vor aborda diverse aspecte ale gestionării durerilor lombare:

- Laura Vesa Ionescu, Medic Specialist în Medicină Fizică și Reabilitare – va discuta despre cauzele frecvente ale durerilor lombare și importanța diagnosticării corecte.

- Alexandru Ilie, MPT – va oferi un ghid practic și cuprinzător pentru pacienții care suferă de dureri de spate.

- Alexandru Pîndaru, Medic Specialist în Medicină Fizică și Reabilitare – va explora rolul electroterapiei în ameliorarea durerilor lombare și eficacitatea acesteia în combinație cu alte terapii.

- Andra Zaharia, Medic Specialist în Genetică Medicală și Expert Nutriționist – va aborda legătura complexă dintre inflamație, durere și nutriție, oferind perspective asupra tratamentelor personalizate.

- Andreea Robanțu, MPT – va prezenta metodele de tratament pentru durerile lombare care iradiază pe picior, discutând despre exercițiile și tehnicile de recuperare recomandate.

- Dr. Clarisa Giurcă, Psiholog și Psihoterapeut – va examina relația dintre emoțiile negative și durerile de spate, oferind strategii pentru gestionarea stresului și îmbunătățirea stării emoționale.

 

Participanții vor avea ocazia să înțeleagă mai bine cauzele durerilor lombare și să afle despre cele mai recente abordări în tratamentul acestora. De asemenea, cei prezenți la evenimentul online vor beneficia de consultații gratuite, ședințe de kinetoterapie online personalizată și o a doua opinie medicală asupra dosarelor de investigații (RMN, CT, Radiografii) – toate aceste servicii fiind oferite gratuit de către organizatori.

Pentru înregistrare și mai multe informații, vă rugăm să accesați https://restartix.ro/ziua-mondiala-a-fizioterapiei/

×