Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Virusul Imunodeficienţei Umane (Human Immunodeficiency Virus - HIV) şi boala provocată de acesta, Sindromul Imunodeficienţei Dobândite (SIDA - de la acronimul din limba franceză, Syndrome d'Immuno-Deficience Acquis), păreau să fi apărut din senin atunci când au fost depistate de medici, dar genetica a lămurit, între timp, când şi unde a ajuns virusul prima dată la oameni.
Este uşor de înţeles de ce SIDA părea atât de misterioasă şi înfricoşătoare atunci când medicii americani au depistat-o prima dată acum 35 de ani. Această boală le fura oamenilor tineri şi sănătoşi sistemul imunitar puternic, lăsându-i slabi şi vulnerabili. Şi părea că a venit din senin, scrie BBC.
Astăzi ştim mai multe despre cum şi de ce HIV - virusul care duce la SIDA - a devenit o pandemie la nivel mondial. Nu este surprinzător faptul că lucrătorii sexuali au jucat în mod involuntar un rol în răspândirea acestei boli. Dar nu mai puţin importante au fost rolurile jucate de comerţ, prăbuşirea colonialismului şi reforma sociopolitică din sec al XX-lea.
Desigur, HIV nu a apărut din senin. A început, probabil, ca un virus care afecta diverse specii de maimuţe din Africa vest-centrală. A ajuns apoi la oameni în câteva cazuri, probabil în urma consumului de carne de la animale sălbatice infectate. Unii oameni purtau o tulpină de HIV foarte apropiată de cea observată la maimuţele mangabey negre, de exemplu. Dar virusul HIV provenit de la maimuţe nu a devenit o problemă globală. Oamenii se aseamănă mai mult cu gorilele şi cimpanzeii, decât cu alte specii de maimuţe. Dar chiar şi atunci când HIV a trecut la oameni de la aceste maimuţe mari, nu s-a transformat neapărat într-o problemă de sănătate pe scară largă.
HIV provenit de la maimuţe aparţine în mod obişnuit unui tip de virus numit HIV-1. Unul dintre ele este numit HIV-1 grup O şi cazurile de infecţie la oameni sunt în mare parte limitate la Africa de Vest.
De fapt, doar o singură formă de HIV s-a extins după ce a trecut la oameni. Această tulpină, care provine, probabil, de la cimpanzei, se numeşte HIV-1 grupa M (pentru "major"). Mai mult de 90% din infecţiile cu HIV fac parte din grupa M. Ceea ce ridică o întrebare evidentă: ce este atât de special la acest HIV-1 grupa M?
Un studiu publicat în 2014 sugerează un răspuns surprinzător: s-ar putea să nu existe nimic deosebit de special în legătură cu această grupă M. Nu este deosebit de infecţioasă, aşa cum s-ar putea aştepta. În schimb, se pare că această formă de HIV pur şi simplu profită de evenimente. "Factori legaţi de mediu, mai degrabă decât de evoluţie au condus la răspândirea ei rapidă", spune Nuno Faria de la Universitatea Oxford din Marea Britanie.
Faria şi colegii săi au construit un arbore genealogic al HIV, analizând o gamă diversă de gene HIV colectate de la aproximativ 800 de persoane infectate din Africa Centrală.
Genele suferă noi mutaţii într-un ritm destul de constant, astfel încât se pot compara două secvenţe genomice numărându-se diferenţele care pot fi dezvoltate atunci când au un strămoş comun. Această tehnică este utilizată pe scară largă, de exemplu, pentru a stabili că strămoşul nostru comun cu al cimpanzeilor a trăit în urmă cu cel puţin 7 milioane de ani.
"Virusuri ARN (Acidul ribonucleic), cum este HIV, evoluează de aproximativ 1 milion de ori mai repede decât ADN-ul uman", spune Faria. Acest lucru înseamnă că "ceasul molecular" al HIV ticăie într-adevăr foarte rapid. Atât de repede, încât Faria şi colegii săi au constatat că genomurile HIV au toate un strămoş comun care a existat în urmă cu nu mai mult de 100 de ani. Forma HIV-1 M datează, probabil, din anii 1920. Cercetătorii au mers mai departe. Pentru că ştiau de unde a fost colectată fiecare din probele HIV, ei au putut stabili originea pandemiei într-un anumit oraş: Kinshasa, acum capitala Republicii Democrate Congo.
Apoi, oamenii de ştiinţă au apelat la înregistrări istorice pentru a stabili de ce infecţii cu HIV într-un oraş african în anii 1920 ar putea duce în cele din urmă la o pandemie. O secvenţă probabilă a derulării evenimentelor a devenit rapid evidentă.
În anii 1920, RD Congo era colonie belgiană, iar Kinshasa - cunoscută apoi sub numele de Leopoldville - tocmai fusese numită capitală. Oraşul a devenit o destinaţie foarte atractivă pentru tineri muncitori dornici să facă avere şi pentru lucrătoarele sexuale foarte dispuse să-i ajute să-şi cheltuiască câştigurile. Virusul s-a răspândit rapid în rândul populaţiei. Şi nu s-a limitat la acest oraş. Cercetătorii au descoperit că acesta era, în 1920, unul dintre cele mai conectate oraşe din Africa. Profitând pe deplin de o reţea feroviară extinsă folosită de sute de mii de oameni în fiecare an, virusul s-a răspândit în doar 20 de ani în oraşe aflate la 1.500 de kilometri distanţă. Existau toate condiţiile pentru o explozie a ratelor de infectare în anii 1960.
Începutul acestui deceniu a adus o altă schimbare. Congo şi-a câştigat independenţa faţă de Belgia şi a devenit o sursă atractivă de forţă de muncă vorbitoare de limba franceza din alte părţi ale lumii, inclusiv Haiti. Când aceşti tineri haitieni s-au întors acasă câţiva ani mai târziu, ei au dus o anumită formă de HIV-1 grupa M, numită "subtipul B", în partea vestică a Atlanticului.
Această formă de HIV a ajuns în Statele Unite în anii 1970, când eliberarea sexuală şi atitudinile ostile homosexualităţii au condus la concentrări de bărbaţi gay în oraşe cosmopolite, precum New York şi San Francisco. Încă o dată, HIV a profitat de situaţia sociopolitică pentru a se răspândi rapid în SUA şi Europa.
"Nu există nici un motiv să credem că alte subtipuri nu s-ar fi răspândit la fel de repede ca subtipul B, având în vedere circumstanţele de mediu similare", spune Faria. Dar istoria răspândirii virusului HIV nu s-a încheiat.
De exemplu, în 2015, a existat un focar în statul american Indiana, asociat cu injectarea de droguri. Centrul SUA pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor analizează secvenţe ale genomului HIV şi datele despre locul şi momentul infectării. "Aceste date ne ajută să înţelegem amploarea epidemiei şi ne va ajuta în continuare să înţelegem când funcţionează intervenţiile pentru sănătatea publică.
Această abordare poate fi folosită şi pentru alţi agenţi patogeni. În 2014, Yonatan Grad, de la Harvard School of Public Health din Boston, Massachusetts, şi colegul său Marc Lipsitch au publicat rezultatele unei anchete cu privire la răspândirea în Statele Unite a gonoreei rezistente la medicamente.
"Pentru că am avut secvenţe reprezentative de la persoane din diferite oraşe la momente diferite şi cu orientări sexuale diferite, putem arăta că răspândirea s-a făcut din vestul ţării spre est", spune Lipsitch.
Mai mult, ei pot confirma că forma de gonoree rezistentă la medicamente pare să fi circulat predominant la bărbaţii homosexuali. Acest lucru poate determina o monitorizare a acestor populaţii cu risc, într-un efort de a reduce răspândirea bolii în continuare.
Cu alte cuvinte, există puterea reală de a studia patogeni ca HIV şi gonoreea prin prisma societăţii umane, conchide BBC. AGERPRES
Citește pe Antena3.ro
