Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Supărarea este un capitol mental. Ea nu are legătură cu inima. Inima nu are ego, mintea are. Supărarea este artificială, pentru că este un program întipărit mental, care rulează mai rapid decât decizia de a nu fi supărat. Așa cum și un câine este dresat la aport. El nu își mai dă seama după ce a învățat procesul. Mintea produce o nominalizare, părere sau opinie despre ceva ce s-a întâmplat. Dacă nu-mi place ce mi s-a întâmplat, mă voi supăra, deoarece cuvintele mele deja au luat-o înaintea dorinței mele. Spre exemplu, cineva te jignește - mintea vine și spune «m-a jignit, nu-mi place». Mintea începe să caute soluții: îl jignesc, îl iert, îl bat, îl ignor etc. Tot acest proces duce la supărare, pentru că mintea judecă realitatea sau pe cel de lângă”, explică psihologul Alexandru Pleșea.
Frustrarea este o clipă de neatenție, pentru că nu avem un scop
În psihologia modernă, supărarea sau alte emoții negative sunt explicate ca fenomene venite din copilărie și dezvoltate în viața adultă. În realitate, acestea sunt clipe de neatenție, pentru că nu avem sau uităm de scop. „Dacă aș fi avut un scop, de exemplu să urmez preceptele lui Iisus, Confucius, Buddha, Mohamed etc., atunci acest scop (repetat) m-ar fi ajutat să fiu atent și să iert sau să înțeleg ce m-ar fi supărat. Lucrurile negative din noi sunt artificiale, create și dobândite prin factorii externi. Omul poate trăi fără ele, însă pentru asta e nevoie ca dorința să fie mai mare decât putința lui. Astfel, pozitivitatea, iertarea sau înțelegerea au nevoie să depășească din punct de vedere matematic numărul de nominalizări negative sau supărări pe care omul le-a trăit”, conchide psihologul Alexandru Pleșea.
