Cele mai vechi însemnări despre plante medicinale datează din anii 6000 I.H. În marile imperii ale lumii antice - China, Persia, Egipt, Grecia, Roma - se cultivau și se utilizau aceste plante în scopuri medicinale. Cunoștințele despre modul de utilizare și efectele lor au fost transmise pe cale orală dar și scrisă, generațiilor următoare.
Studierea valorii terapeutice a plantelor medicinale și aplicarea lor ca remedii, a revenit în actualitate sub denumirea de fitoterapie (phyton = planta + therapea = tratament) Astfel, medicina bazata pe plante studiază și valorifică proprietățile terapeutice ale semințelor, rădăcinii, scoarța, fructe sau flori, în scopuri curative.
Ca urmare a stilului de viață contemporan, factori cum ar fi: stresul, oboseala cronică, alimentația industrializată, automedicația, poluarea și lipsa de mișcare în aer liber, au dus la o deteriorare masivă a stării de sănătate. Este adevărat că trăim mai mult față de strămoșii noștri, ca și durată de viață, dar se pare ca mulți dintre noi trăiesc mai prost.
Cauza fiind multiple afecțiuni datorate unui stil de viață neglijent. Am ajuns să credem că indiferent cum ne vom trata corpul, el va continua să funcționeze “la cei mai buni parametrii”. Ceea ce este, cu siguranță, o anomalie!
De aceea, cei mai mulți dintre noi ne îndreptăm atenția înspre terapiile naturiste.
Tehnologiile moderne de procesare permit extragerea substanțelor active din plante, păstrând calitățile plantei și oferindu-ne beneficiile terapeutice ale lor.
În Produsele Forever vei găsi toate aceste ingrediente de mai jos și multe altele destinate în special pentru ca tu să te simți mai bine mai plin de energie și plin de vitalitate.
“Modul de a-ți păstra sănătatea este de a mânca ceea ce nu poftești, de a bea ceea ce nu îți place și de a face ceea ce mai degrabă nu îți dorești”
Mark Twain
Am ales câteva dintre cele mai reprezentative plante medicinale. Sunt cunoscute, unele dintre ele, de mii de ani. Este o selecție care reprezintă mai multe continente și culturi, și se adresează unor multiple probleme de sănătate, cu rol terapeutic.
Aloe vera - specie de plantă suculentă, originara din nordul Africii, este cunoscută de peste 3000 ani. Inițial a fost utilizată doar în uz extern, pentru tratarea ranilor diverse. Ulterior au fost recunoscute și beneficiile ei în uz intern, consumată sub formă de suc (gel de aloe). Datorită instabilității gelului proaspăt extras, timp de mulți ani a fost utilizată doar de către posesorii de plante/plantații. O etapă importantă în istoria acestei plante a constituit obținerea brevetului de stabilizare în 1968, după care, în scurt timp s-a trecut la producția industrială. Și astfel, beneficiile plantei aloe vera au devenit mult mai accesibile.
Busuioc - este o plantă ierboasă, originară din Asia tropicala. Denumirea provine din limba greacă - basileus - și înseamnă “rege”. Este o plantă aromată, care conține diferite uleiuri esențiale, în funcție de soi și zona de cultivare. Este considerată remediu natural în afecțiunile respiratorii, gastro-intestinale, febră, senzație de vomă, crampe, etc. Pentru uz extern, aplicațiile cu frunze sau tinctură sunt eficiente în înțepături de insecte, răni sau eczeme.
Cimbrișor sau thymian - plantă originara din nordul și centrul Europei. Conține de asemenea uleiuri esențiale și este recomandată în afecțiunile respiratorii, stimularea funcțiilor hepatice, boli ale articulațiilor. În uz extern este eficient în ulcerații tegumentare, furuncule, abcese, arsuri.
Ghimbir - sursa inițială de ghimbir se pare că a fost India, dar în zilele noastre este o plantă răspândită în zonele tropicale, cultivată și utilizată în diverse rețete de multe culturi și popoare. Este utilizată atât în scop culinar cât și terapeutic. Este un foarte bun antidot pentru rău de mare, de înălțime, de mașina sau de rotație.
Ginkgo - este o specie de copac originar din China, folosit în medicina tradițională chineză de peste 1000 de ani. Este un arbore renumit pentru longevitatea sa. Se estimează ca unele specii au peste 2500 de ani vechime. Are nenumărate aplicații terapeutice dar este cel mai mult căutat pentru efectul de încetinire a procesului de îmbătrânire, creșterea capacității de memorare și concentrare, la orice vârstă.
Lavanda - este o plantă ierboasă, răspândită în zonele tropicale. Nativ provine din Insulele Canare, nordul Africii, sudul Europei, Arabia și India. Fiind foarte cunoscută aceasta plantă și proprietățile ei, vă spun doar câteva curiozități:
- Lavanda era folosită în urma cu 2500 de ani în Egiptul Antic, în procesul de mumificare.
- Regina Elisabeta I a Regatului Britanic prefera parfumul de lavanda și bea zilnic ceai de lavandă, pentru ameliorarea durerilor de cap.
- În timpul ciumei din sec XVII, în Londra, oamenii se protejau de boala, purtând asupra lor flori de lavanda, pentru proprietățile antibacteriene.
Maca - mai este cunoscută ca și “ginseng peruvian” și este cultivată în zona munților Anzi din Peru. Crește la o altitudine cuprinsă între 3500-4200 metri. Pentru incași, maca era o plantă sacră, un aliment complet care dădea rezistență și vitalitate locuitorilor acelor zone montane înalte. Este considerată un aliment medicament, bogat în proteine, minerale dar și substanțe care actioneaza direct asupra sistemului hormonal atât la bărbați cât și la femei.
Rodia - este fructul unui arbore de dimensiuni mici, originar din Persia, care crește și se cultiva pe o zona extinsă: Iran, Munții Himalaya, India, Caucaz, zona mediteraneană. Cultivat pe o scara larga, culturile s-au extins până în SUA - California și Arizona. Sucul de rodie este foarte apreciat datorită concentrației ridicate de vitamina C naturala. De asemenea s-a dovedit eficient în reducerea factorilor de risc pentru afecțiunile cardio-vasculare, reducerea tensiunii arteriale sistolice. Prezintă efecte antivirale.
Spirulina - este o alga de culoare verde-albastruie, care crește atat în ape dulci cât și sărate și care a devenit una dintre cele mai căutate și investigate plante de pe planetă. Este o sursa importantă de proteine vegetale, vitamine, minerale, acizi grași esențiali și antioxidanți. De asemenea, mai conține o enzimă cu rol important în apărarea organismului de boli degenerative, afecțiuni maligne și contribuie la menținerea sănătății, vitalității și tinereții organismului.
Turmeric - este o specie de cucurma, fiind cunoscut și sub numele de șofran indian. Condimentul denumit turmeric este obținut prin procesarea rădăcinilor plantei care sunt transformate într-o pudră. Utilizările sale sunt foarte diverse, de la condiment, până la colorant natural. Iar mai recent îl regăsim în suplimente alimentare datorită rolurilor sale multiple. Cea mai cunoscută utilizare este pentru efectul antiinflamator, dar și antioxidant, de reglare a nivelului de zahăr în sânge, reducerea colesterolului. Îmbunătățește procesul de detoxifiere, protejează ficatul, previne anemia, ameliorează infecțiile virale.
Usturoi - originara din Asia Centrala, cu o istorie de peste 6000 de ani, a fost cultivată și utilizată în întreaga lume, din cele mai vechi timpuri. Fiind o planta foarte cunoscută am selectat câteva informații mai atractive:
- Cel mai mare producator de usturoi din lume este China
- În SUA există Ziua Națională a usturoiulul pe data de 19 aprilie
- În timpul construcției piramdelor, se dădea usturoi sclavilor pentru a le crește forța și rezistența.
- Devine mai eficient și nutritiv dacă după ce este tocat este lăsat câteva minute înainte de a fi gătit la foc. Este indicat să se adauge în mâncare cu puțin timp înainte ca aceasta să fie luată de pe foc, pentru ca nutrienții să nu fie distruși de temperatura înaltă.
“Pentru a asigura o stare bună de sănătate, mănâncă superficial, respiră adânc, fii moderat și menține un interes în viața.”
William Londen