x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Amigdalita, tratată cu plante

Amigdalita, tratată cu plante

de Gina Matei    |    27 Ian 2009   •   00:00

Aninul negru, cimbrişorul, feniculul, gălbenelele, gorunul, iarba neagră, izma, salcia, sunătoarea, teiul argintiu sunt doar câteva dintre plantele care ameliorează simptomele amigdalitei.



GARGARĂ CU PLANTE
Decocturile sau infuziile din plantele medicinale amintite trebuie preparate corect, pentru a avea efectul scontat. "Pentru uz intern este mai eficient feniculul", recomandă dr Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală, cu competenţă în terapii complementare, de la Centrul de Sănătate ClarMed din Capitală. Pentru uz intern sunt indicate, pe lângă infuzia de fenicul, infuzia de muşeţel şi decoctul din iarbă neagră. Infuzia din fenicul se prepară cu una-două linguriţe de fructe la o cană de 200 ml de apă clocotită. Se lasă acoperită timp de 15 minute şi apoi se strecoară. "Recomandat este ca aceasta să se consume după mesele principale", precizează dr Cristina Bălănescu.

Din iarba neagră se prepară un decoct. Se fierb 15-20 g de plantă uscată mărunţită la o jumătate de litru de apă. După ce au fiert 10-15 minute se strecoară şi se consumă o ceaşcă pe zi. Infuzia de muşeţel se prepară dintr-o linguriţă de flori la 200 ml de apă clocotită.
Se pot consuma două căni pe zi sau se foloseşte ca gargară.

UZ EXTERN
Gălbenelele, gorunul, izma brună, nalba mică, salcia, sunătoarea, teiul argintiu, turiţa mare sunt plantele ce pot combate amigdalita, fiind recomandate pentru uz extern. Infuzia din gălbenele se prepară din 30 g de flori la 300 ml de apă clocotită.
O lingură de pulbere de scoarţă de gorun la o cană de apă de 200 ml se fierbe 5 minute, după care se acoperă şi se lasă 15-20 de minute.
Din nalbă mică se prepară o infuzie dintr-o linguriţă de frunze sau flori uscate la 100 ml de apă clocotită. Decoctul din salcie se prepară din patru linguri de coajă mărunţită la 200 ml de apă.

Dintr-o linguriţă din plantă uscată de sunătoare şi 100 ml de apă dată în clocot se face o infuzie. Din tei argintiu se poate face de asemenea o infuzie. Se fierb în clocot 100 g flori şi 1l de apă. Pentru decoctul din turiţa mare sunt necesare 10 g din părţile aeriene florifere ale plantei şi 300 ml de apă. Acestea se fierb până scad la 100 ml. Toate aceste decocturi şi infuzii se folosesc sub formă de gargară, de două-trei ori pe zi. Oţetul de trandafir este la fel de eficient ca şi infuziile şi decocturile menţionate. Acesta se prepară din 250 g de petale proaspete de trandafir peste care se toarnă doi litri de oţet de mere, care se lasă la macerat opt-zece zile. În această perioadă trebuie să se amestece zilnic conţinutul, pentru uniformizare. Se strecoară şi se păstrează în sticle separate. Se pun câteva picături de oţet de trandafir într-un pahar cu apă şi zilnic se face gargară.

GARGARĂ
Din cantităţi egale de flori de muşeţel şi levănţică şi din părţile aeriene ale cimbrişorului se face o infuzie. Se fierb câte două linguriţe cu plante la o cană de 200 ml cu apă şi se administrează sub formă de gargară de trei ori pe zi.

×
Subiecte în articol: apă prepara terapii complementare